Prof. Dr. Florin Răducanu

Prof. Dr. Florin Răducanu – jazz și improvizație

Florin Răducanu a absolvit Universitatea de Muzică din București, a participat la numeroase festivaluri de jazz naționale și internaționale, a cântat alături de muzicieni de jazz importanți precum David Murray (USA), Jorge Silvester (Afro-Caraibe), Lee Pearsons (SUA), Jean- Louis Rassinfose (Belgia), Eric Legnini (Italia), Celline Rudolph (Germania), Zahid Ahmad (Malaezia), Joseph Pruesner (SUA-Malaezia), Jasper Bloom (Olanda), Ari Roland (SUA), John Mosa (SUA), Zaid Naser (SUA), Keith Balla (SUA) etc.

Florin Răducanu este fondatorul Departamentului Jazz al Colegiului de Muzică „George Enescu” din București. A publicat numeroase articole despre istoria și teoria jazz-ului și a promovat mulți studenți în diverse concerte din țară și străinătate. În 2013 a publicat „Ghidul pentru improvizația jazz-ului”, un ajutor prețios pentru fiecare muzician aspirant la performanța în jazz.

De-a lungul anilor, a inițiat și a realizat numeroase proiecte, printre care și formațiile de trio, sextet, big band și orchestra de jazz simfonic, toate interpretând și compozițiile sale, la cele mai ridicate standarde de jazz. A fost compozitor, dirijor și pianist pentru mai multe concerte de jazz simfonic, unele interpretate alături de Radio Jazz Big Band și Orchestra de Cameră Radio, și difuzate în numeroase țări.

Până în prezent, el a înregistrat șapte albume: „Hermanstadt Jazz Town“, „Înapoi la Bach“ și „Florin Răducanu cântă Beethoven, Chopin, Enescu pe Jazz“, „Dezvăluirea muzicii tradiționale românești prin Jazz“, „Florin Răducanu Jazz Orchestra Enescu Festivalul 2009”, „Florin Răducanu & Friends” – Jazz Standard Mood, Viena 2014 și „Florin Răducanu Live Jazz Portret – Pianist, Compozitor, Orchestrator”, 2015.

Uniunea compozitorilor și muzicienilor români i-a inclus înregistrările pe seria de albume dedicate jazz-ului.
Răducanu a concertat în Europa și Asia.

Domnul profesor Florin Răducanu a stabilit deja tematica de Masterclass:
„Analogii simbiotice între Baroc și Jazz, analize comparative (și coincidențe…stranii) între armonia lui Beethoven și „song-ul” britanic și, bineînțeles, Arta improvizației in Jazz. Pentru studenții la nivel de ‘master’ – principii de orchestrație pentru ansambluri de jazz și jazz simfonic.”
Vă așteptăm să vă înscrieți – locurile sunt limitate!

Mai multe detalii despre impresionanta carieră profesională a domnului profesor dr. Florin Florin Raducanu, la http://jazzworldquest.com/florin_raducanu/.

1 răspuns »

Lasă un răspuns