Concurs de Poezie

Loredana-Elena Cucu – Concurs de Poezie – Română, Grupul III

Loredana-Elena Cucu (Andrei) participă la Concurs de Poezie al Festivalului de Arte, din Câmpina. Îi dorim succes și îi mulțumim!

DORUL

Nu mai am lacrimi să plâng
Și nici zâmbet să zâmbesc.
Dorul de tine mi-a luat tot :
Și bucuria de a trăi,
Și speranța de a muri.
Sufletu-i îngropat
În murdăria vieții.
Nălucă sunt , în calea sorții,
Și colbul din ochii morții.
Strivesc sub talpă-mi vise,
Și-ngân cuvinte stinse.
În noaptea ce m-apasă,
Dorul de tine mă-ngroapă!

TRISTEȚEA ÎNGERULUI MEU

Firave-s gândurile mele,
Plăpânde-n fața nemuririi mele,
Păgâne-s zâmbetele mele,
Și lacrimile mele,
Și bietele-mi cuvinte.
Ale mele toate-s moarte.
Și lacrimile și zâmbetele,
Și suflul pătimaș al Învierii.
  
 
Un înger am și-acela-i dus,
La sapă-n lanurile vieții,
Pășește trist cu aripile moi,
Pierit în gânduri și-n uitare.
 
Pe mine m-a uitat,
În lacrimile mele,
În nemurirea mea târzie.
 
Pierit sunt eu,
Pierit e el,
Pieriți suntem cu toții,
În moartea Învierii noastre.

ZBORUL

Zboară o pasăre-n noapte
Mă scutură fiorii amăgirii,
Mă lasă picată-n cenușă,
Și aripa ei mă doboară.
 
Zboară o pasăre-n noapte
Și zborul ei mă respinge,
Îmi lasă pe frunte-o silabă,
Săpată cu gheare de sânge. 
 
Și zboară o pasăre-n noapte,
Și gheara ei mă rănește,
Și ciocul ei mă lovește,
Și inima mea amorțește.