Concurs de Lied

Sectiunea Interpretare Canto – Reguli Specifice

Te rugăm să citești Regulile Specifice pentru Sectiunea de Interpretare Canto a Concursului Internațional de Creație și Interpretare. Poți să afli despre câștigătorii primei ediții a Consursului de Interpretare Canto (Colinde și Piese Religioase) la https://festivaluldearte.com/2021/01/04/premiile-pentru-concursul-de-colinde-si-piese-religioase/ și să-i asculți la https://www.youtube.com/playlist?list=PL2rUUWdWYt9APRYI2clhXf6Ks_Ui_V2Nv.

GRUPELE DE VÂRSTĂ pentru Sectiunea Interpretare Canto:

Secțiunea de Interpretare Canto a Concursului Internațional de Creație și Interpretare se adresează tinerilor și adulților pasionați de canto clasic, după cum urmează:

Grupul I – concurenții cu vârsta mai mică de 14 ani

Grupul II – tineri cu vârsta între 14 și 18 ani

Grupul III – tineri cu vârsta între 19 și 23 ani

Grupul IV – adulți cu vârsta mai mare de 23 ani

PIESE SOLICITATE:

Toate categoriile vor interpreta minim 2 (două), maxim 3 (trei) piese din creația de lied românesc sau din creația universală, canzonetta, chanson, romanță rusească, songs (lied belgian etc.). Toate piesele vor fi înregistrate pe un singur videoclip de maxim 15 minute. Videoclipul poate fi trimis ca link la YouTube, unde a fost, anterior trimiterii, publicat ca nelistat, sau ca fișier prin WeTransfer (sau platforme similare).

DETALII TEHNICE:

Videoclipurile transmise prin WeTransfer sau platformele similare trebuie să fie în format .avi .wmv .mov sau .mp4. Înregistrarea trebuie să fie clară atât ca imagine cât și ca sunet, realizată fără perturbări, zgomote de fundal etc. Aparatul trebuie să fie poziționat astfel încât să fie vizibil tot corpul interpretului, gestica etc.

Asigurați-vă că aveți acordul muzicianului care vă acompaniază de a apărea în înregistrare.

Nu sunt admise înregistrări cu acompaniament computerizat (realizat electronic) și nici prelucrarea audio a înregistrării.

Înregistrarea trebuie să conțină toate piesele de concurs.

Vă rugăm să vă îmbrăcați într-o manieră îngrijită și corectă. Participanții pot aranja modul de filmare în funcție de propriile condiții. Utilizarea camerelor sau a echipamentelor profesionale nu este o necesitate. Videoclipurile realizate cu echipamente simple, cum ar fi telefoanele mobile, sunt suficiente.

CRITERII DE JURIZARE:

Juriul va acorda o atenție deosebită următoarelor aspecte:

Respectarea partiturii:

  • melodie și tempo
  • ritm
  • text

Tehnica vocală:

  • respirație
  • impostație
  • proiecție
  • pronunție si dicție
  • intonație

Interpretare:

  • respectarea stilurilor muzicale,
  • folosirea culorilor timbrale,
  • prezența scenică (atitudinea, gestica, mimica corespunzătoare)