To read the creation of Cezar-Florin Ciobîcă, request a translation by clicking the „Translate” button.
Cezar-Florin Ciobîcă participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a III-a, din Botoșani, Romania și are 51 de ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.
#1 passe-partout în timp ce dumnezeu cu căștile-n urechi se uită probabil la starea speciei umane și ronțăie popcorn toți așteaptă înfrigurați călare pe plăcile de surf valul cinci toți se tem de criza monetară și de sfârșitul lumii și-și fac stocuri de sânge de aer de apă de mâncare de gânduri și de sentimente unii își construiesc buncăre prin cimitire și nimeni nu se mai pocăiește tata așteaptă trăgând din țigară absent analizele de la oncologie vecina de deasupra așteaptă întoarcerea fiului rătăcitor făcând mătănii cât e ziulica de lungă soacra-mea așteaptă rezultatele la loto voi nu știu sincer ce-așteptați poate pe sărmanul godot dar acesta-i încă pe insula lui circe grohăind în căutarea timpului pierdut tuturor pare să le fie o frică teribilă numai poetul condamnat la poezie veșnică cu cei șapte pitici în jurul lui ca niște maeștri ai spiralei tăcerii își așteaptă muzele mofluzele și îndrugă verzi și uscate trecătorilor depresivi și posaci plini de colbul istoriei ce-așteaptă să le fie developate moca memoria credința convingerile prejudecățile spasmele visele premonitorii și alte semne de întrebare unde ești doamne să vezi ce s-a ales din oameni #2 anodină zilele sunt din ce în ce mai livide din ce în ce mai pământoase soarele se zbate și el sub masca ceții ca un melc ce orbecăiește în căutarea coarnelor de când cu raționalizarea luminii ferestrele sunt pline de riduri și-au leșinat în poala singurătății absența aproapelui meu a lăstărit dintr-odată prea tare și nimeni n-are să-mi împrumute foarfeci din alea mari și ruginite cu care bunicul tundea oile nepoții și gardurile vii zilele sunt din ce în ce mai trase la față dumnezeu nu mai are măști de oxigen cuvintele rămase nepolenizate s-au închis în seiful dicționarului ecoul aritmiilor mă împresoară ca un giulgiu declanșând seisme printre manuscrisele amintirilor cu tine împrăștiate prin turnul de fildeș femeia de serviciu vine și strânge molozul șterge toate urmele asemenea unui criminal adună fărâmiturile semnelor de punctuație și le-ndeasă în burdihanul coșului de gunoi sub cearșaful paginilor veline mirosind a var proaspăt se visează poeme virgine cu trupuri fără oase aud voci ținându-se scai de ființa mea claustrofobă dau năvală să-și pună tabăra la rădăcina sufletului acolo unde tencuiala somnului surpă uvertura primăverii zămislitoare noaptea este și ea la fel de infectată și de sub desișul fustelor ei cândva vaporoase iese un ditamai fetusul ce pocnește din degete și face din ce în ce mai mare pustiul e vremea să ne numărăm clipele serbezi și să facem din ele coliere sau rozarii să numărăm și globulele roșii poticnite sub rotițele zimțate ale timpului acolo unde dumnezeu stă pitit într-o rână ca piticul lui colin și ce face nu mă întrebați ce face mai bine puneți mâna pe chei și eliberați cuvintele ce-au sălbăticit de-atâta izolare #3 autoportret în sepia corpul meu e un model abstract de oase vene și sânge peste care doarme domestic pielea unui animal încă destul de bine întinsă așa ca o foie de cort impermeabilă sub care s-au mai oploșit prin unghere spornice furnici fosforescente și molcome molii prin guri minuscule porii respire fragede cuvinte invizibile mereu flămânde și-n căutare de senine sensuri sensibile pe frontispiciul durerii din ochii mei se scurg curcubeie curative cu care cerul își bandajează rănile de război împrumutate pe datorie de la toți eroii căzuți în uitare în turnul de fildeș din fundal printre rugi de mure mirosind a cerneală proaspătă șapte pitici decupează din aluatul memoriei pufoase minuscule revelații rumene bune de resuscitat poezia care delirează ca Pena Corcodușa prin tranșeele cu mâl hipnotic ale imaginarului cotidian călare pe calul înaripat al lui Făt-Frumos după ce-a mâncat jăratic sufletu-mi se-nalță la ceruri doar-doar va da de Dumnezeu căruia să-i ceară iertare un rest de țigară și un pic de apă vie
