To read this creation, request a translation by clicking the “Google Translate ” widget.
Filip Kremmer participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a V-a, din Târgu Secuiesc, România și are 15 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.
Piatra trăirilor
Priveam nuanțele amurgului și soarele
scurgându-se în fața noastră după orizont.
Stăteam împreună pe evocatoarea piatră a amintirilor:
Mama, cu ochii de ambră, blajini și calzi
Și eu, cu respirația întreruptă de vaporii denși ai iubirii.
Privirile ni s-au intersectat timid,
scântei sufletești ivindu-se în irișii noștri pierduți...
Pierduți de tumultul
profundelor sentimente aprinse-n suflet...
De dragoste, de melancolie, de dor..
Totul era atât de evident și de subtil...
Vorbeam fără să rostim vreun cuvânt,
Ne jucam fără să ne clintim,
Râdeam fără să ne mișcăm colțurile gurii.
Retrăiam cascada amintirilor mai intens ca niciodată...
Cu mama lângă mine care emana candoare
Iar ochii ei livrești se reflectau în soare și spuneau cu glas topit
Că sufletele noastre nu se vor despărți niciodată.
Chemarea amintirilor
Timpu-n față-mi s-a oprit,
În gol privea sufletu-mi stins și-nmărmurit.
Trecea de dor, de lună și ajungea la ele,
Învelite-n ceață și onix și praf de stele.
Le chemam cu glas șoptit, pierdut.
Îndurerat de negrul ce prin cave tocmai mi-a trecut.
Am pășit înapoia mea prin gol, prin vid
Și-un agat topit mi s-a prelins domol pe sfenoid.
Ecoul suflului meu nestăpânit,
Plutea ca un ultim sentiment rănit,
Rănit de timp, de dor și de uitare,
Eternul rămânând fără fervoare...
Orga vieții
Trăiam captiv în trupul meu,
Ascultam ecourile de altădată... de afară...
Asemenea glasului îndepărtat
al unei scoici uitate puse la ureche.
Trăiam cu nădejdea libertății,
Cu așteptarea duhului ce mă va scoate din torace...
Ce mă va elibera din încrengătura
deasă de oleandru a vieții.
Trăiam acut, simțind totul la capătul greșit al tunelului,
Vedeam ultima flacără a lumânării luptându-se să-și păstreze suflul...
Pălea încet, până ce nu a mai rămas nimic...
doar ursuzul întuneric luminând în vid.
Trăiam în pocalul speranței umplut cu lacrimile sărate ale trecutului,
Mă retrăgeam în spatele metaforei existenței,
Zâmbind,
Căutând să ies printr-un nou trandafir de ametrin al orgii timpului...
Kremmer Filip