To read this creation, request a translation by clicking the “Google Translate ” widget.
Magdalena Adina Florea participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a V-a, din Otopeni, România și are 51 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.
CIOPLITORUL DE CASE
A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti!
A fost odată un cioplitor de case.
Cât era ziua de lungă cioplitorul nostru construia tot felul de case. Era foarte renumit pentru priceperea sa.
Atât de renumit încât i se dusese vestea peste șapte mări și șapte țări.
Veneau la el oameni din toate colțurile lumii și îi cereau să le facă și lor câte o casă.
Se zvonea, la un moment dat, că fiecare casă făcută de cioplitorul cel priceput are ceva magic, are ceva ce o face să se învârtă după soare.
Mulți ar fi vrut să îi afle secretul, dar, cioplitorul nostru le spunea că nu are niciun secret. Tot ce face este să fie atent și să cioplească fiecare casă ca și când ar fi a lui.
În fiecare dimineață, cioplitorul de case se trezea cu zâmbetul pe buze și nu pleca la lucru până nu își spunea toate rugăciunile știute și neștiute și până nu se ruga la bunul Dumnezeu pentru toți cei pe care îi întâlnise în drumul vieții sale.
Nu avusese o viață ușoară... Dumnezeu îi scosese în cale tot felul de oameni... De multe ori a fost nevoit să o ia de la capăt... De multe ori pierduse tot ce agonisise, pierduse casa în care trăise, pierduse familia...
Dar, de fiecare dată Dumnezeu a fost lângă el. De fiecare dată i-a scos în cale oamenii de care avea nevoie.
Așa se face că, deși nu mai era tânăr, într-o bună zi, Dumnezeu i-a scos în cale o fată care, nu după mult timp, i-a devenit soție!
El și soția lui aveau ceva special, parcă se cunoșteau de când timpul...
Viața îi trecuse prin aceleași încercări. Erau amândoi oameni cu inima bună și cu frică de Dumnezeu!
Și, chiar dacă nu aveau mare lucru, de fiecare dată se gândeau mai întâi la cei de lângă ei. Și dacă cioplitorul nostru dăruia unui sărman zece bănuți, soția lui mai dăruia și ea încă zece, să aibă bietul om cu ce să își astâmpere foamea și nevoile.
Nu după mult timp Dumnezeu i-a binecuvântat cu un băiat mândru și frumos ca un bulgăre de aur, iar după încă puțin timp i-a mai binecuvântat și cu o fată frumoasă, de la soare te puteai uita dară la dânsa, ba!
Bucuria cioplitorului de case era de neimaginat!
Atâta suflet punea în tot ce făcea de parcă casele făcute de el izvorau ca din apă!
Soția lui se ocupa de creșterea celor doi copii, iar el era în fiecare zi plecat să asigure tot ce era necesar pentru familia lui.
Deși nevoile erau multe și cererile de case erau și mai multe, cioplitorul nostru nu uita să se bucure cu ai lui de fiecare moment petrecut împreună. Astfel își făcea timp să stea cu copiii și cu soția lui cel puțin o zi pe săptămână și în fiecare zi de sărbătoare.
Nici nu simțea când trecea timpul.
Ar fi vrut să se bucure de fiecare clipă, să fie alături de ei în fiecare moment.
Uneori reușea să își petreacă mai mult timp cu ei și atunci putea să vadă cum cei doi copii cresc ca din apă...
Ar fi vrut să le poată oferi mult mai mult, măcar să aibă o casă a lor... să nu mai fie nevoiți să se mute tot timpul, din loc în loc.
Dar de fiecare dată ei se bucurau de tot ce aveau.
Erau fericiți!
Și chiar dacă erau oameni simpli, ei aveau darurile lor speciale date de bunul Dumnezeu. Ușor, ușor, copiii au început să descopere că puteau face anumite lucruri pe care nu orice om le poate face... Ei își puteau pune mânuțele pe un loc dureros și durerea dispărea, își puteau lipi diverse obiecte pe corp și astfel se puteau încărca cu energie frumoasă, puteau învăța foarte ușor tot felul de lucruri pe care nici oamenii mari nu le puteau reține...
Cioplitorul și cu soția lui vedeau că acești copii erau cu totul și cu totul speciali și încercau să nu spună lumii ce lucruri pot face ei. Știau că Dumnezeu nu i-a ales întâmplător și nu le-a trimis acești îngeri ai lui degeaba. Știau că toate vor avea un rost cândva. Dar până atunci se bucurau și mulțumeau pentru tot ce viața le dădea.
Nu le era ușor și viața nu îi scutea de tot felul de încercări.
Așa se face că, într-o bună zi, soția cioplitorului de case se îmbolnăvi grav. Nimeni nu știa câte zile mai avea.
Astfel cioplitorul nostru s-a văzut în situația în care nu mai putea merge la lucru. Era pus într-o situație foarte grea. Pe de o parte erau toți acei oameni care aveau nevoie de o casă și care îi asigurau traiul de fiecare zi și pe de altă parte era familia lui care avea nevoie de el în fiecare moment.
Soția lui era grav bolnavă, nu se putea ridica din pat, copiii erau mici, nu se puteau descurca singuri și erau prea mici pentru a o putea vindeca pe mama lor cu darurile lor speciale...
Bietul cioplitor nu știa cum să se împartă...
Dacă mergea la lucru, nu avea cine să îi îngrijească pe soție și pe copii...
Dacă nu mergea la lucru nu avea cum să asigure toate cele necesare familiei lui, mai ales că acum se adăugau și medicamentele soției lui, medicamente care erau foarte costisitoare.
Toată nădejdea lui era doar la bunul Dumnezeu.
Fără să cadă niciun moment în disperare, cioplitorul nostru de case, l-a rugat pe Dumnezeu să îi arate calea pe care să meargă. Astfel el a încercat mai întâi să găsească pe cineva care să stea cu soția lui și cu copiii cât era el plecat la lucru... Dar în căutările lui nu a găsit pe nimeni.
Atunci, cu toată nădejdea lui, a lăsat totul deoparte și a rămas acasă să își îngrijească familia.
Chiar dacă avea inima cât un purice, pentru că nu știa cum și de unde vor avea bănuții necesari pentru tot ce aveau nevoie, cioplitorul nostru și-a pus toată nădejdea în Dumnezeu.
Astfel în fiecare dimineață el se ruga la Dumnezeu să le dea tot ce crede El că le este de folos să treacă peste toate aceste încercări.
Nu îi era ușor...
Chiar dacă petrecuse ceva timp cu copiii nu știa cum să le facă tot ce aveau nevoie, nu știa cum să le facă mâncarea preferată, cum să le spele hăinuțele, cum să facă cu ei lecții...
Nu știa cum să își îngrijească soția...
Dar ușor, ușor, Dumnezeu l-a îndrumat și toate parcă veneau de la sine...
Asta îl făcea să meargă cu sufletul deschis mai departe și să își păstreze optimismul și credința că toate se vor rezolva. Și chiar dacă în sufletul lui era o luptă imensă de fiecare dată când avea impresia că îi fuge pământul de sub picioare, nu lăsa să se vadă acest lucru, mai ales în fața soției lui. De fiecare dată era cu zâmbetul pe buze și găsea mereu câte o glumă sau o vorbă bună să îi facă ziua mai ușoară.
Auzind despre situația lui, mulți oameni încercau să îl compătimească sau să îl încurajeze... Dar, într-un final, el ajungea să îi încurajeze pe ei. Le transmitea atâta credință și atâta optimism cum nu le fusese dat să vadă.
Văzând toate aceste situații oamenii au început să fie alături de el și de familia lui. Astfel din când în când, unii oameni veneau și le aduceau bani pentru medicamente, pentru hrană, pentru copii... Alții veneau și îl ajutau pe bietul cioplitor, fiecare în felul lui...uneori îi aduceau mâncare gata pregătită, alteori unii oameni veneau și stăteau cu copiii în zilele în care el mergea cu soția lui la spital...
Alți oameni, auzind despre povestea lui, au început să trimită bani pentru a avea cu ce să asigure tot era nevoie pentru familia lui.
Nimeni nu știa cum de reușea să facă toate aceste minuni să se întâmple...
Într-una din zile a venit la ei o rudă să îi ajute cu treburile gospodărești... Dar văzând cum toate parcă izvorau din cer, s-a gândit că i-ar prinde bine și ei să ia ceva din ce primeau ei de la ceilalți oameni. Astfel, fără a spune nimic din planul ei, într-una din zile, când cioplitorul de case era plecat cu copiii la diverse cumpărături, femeia respectivă, în loc să aibă grijă de soția grav bolnavă, a luat banii pe care i-a găsit rămași acasă și dusă a fost...
Bietul cioplitor, când s-a întors și a văzut că soția lui era nemâncată și neîngrijită s-a necăjit tare mult.
În puținul timp care îi mai rămăsese în acea zi a reușit să îi pregătească tot ce avea nevoie și să o îngrijească așa cum ar fi trebuit...
Nu i-a spus bietei soții ce s-a întâmplat, ca să nu o necăjească mai tare... i-a spus doar că ruda lui a trebuit să plece la casa ei...
Mai târziu, după ceva timp, a aflat că această femeie, care s-a bucurat să ia din banii și din timpul lor, s-a îmbolnăvit grav... Atunci bietul cioplitor a început să se roage pentru sănătatea ei, i-a trimis din puținul lor ceva bănuți și a trimis-o la toți medicii pe care îi întâlnise și care o îngrijeau și pe soția lui.
Și Dumnezeu îi trimitea de fiecare dată tot ce avea nevoie dar, îi trimitea și diverse alte încercări...
Astfel de face că într-o altă zi, cioplitorul de case a aflat că undeva într-un sătuc, oamenii de acolo, aflând despre povestea lui, au vrut să îl ajute și ei cu câte puțin de la fiecare. Astfel ei au rugat un om mai înstărit să strângă banii aduși de ei și să îi trimită la familia cioplitorului...
Acum omul înstărit, ce-i drept a strâns banii care i s-au adus, dar soția lui văzând așa o sumă frumoasă, strânsă dintr-odată, a păstrat banii pentru ei și nu a trimis nimic familiei cioplitorului.
Dar, vedeți voi, că Dumnezeu știe ce face fiecare... Și atunci omul acela înstărit s-a îmbolnăvit dintr-o dată de aceeași boală pe care o avea și soția cioplitorului de case.
Peste ceva vreme cioplitorul nostru a aflat și despre această poveste și a început a se ruga la Dumnezeu mai abitir pentru acești oameni și pentru sănătatea lor...
Nimeni nu înțelegea cum de cioplitorul nostru de case reușea să treacă mereu peste toate aceste încercări și să îi ajute pe cei care încercaseră să ia pentru ei o parte din ce trimitea Dumnezeu pentru el și pentru familia lui.
Și oricât de greu le era în câte un moment, cioplitorul de case împreună cu soția lui treceau cu încredere și optimism prin toate încercările. Și de fiecare dată când auzeau de câte cineva aflat la grea încercare, ei dăruiau la rândul lor din tot ce primeau.
Astfel se face că după doi ani și jumătate de încercări, ușor, ușor, soția cioplitorului de case prinse a se înzdrăveni.
Acum se putea da jos din pat și putea face câte ceva treburi prin casă...
Nu le era ușor, dar, ei se bucurau că sunt sănătoși, că își pot creste copiii și încercau să trimită mici daruri, făcute de soția lui, către cei care îi ajutaseră atunci când le-a fost greu.
Nu așteptau mulțumiri din partea celor pe care îi ajutau, așa cum puteau ei și nici nu aveau pretenții ca cei care se bucuraseră la puținul lor să le înapoieze ceea ce luaseră sau să își ceară iertare...
Ei știau că toate acestea erau încercări prin care fiecare trebuia să treacă și primeau cu sufletul deschis toate cele ce Dumnezeu le dădea.
Și, pentru toată bunătatea lor, pentru toată dragostea cu care au trecut împreună prin toate aceste încercări, pentru puterea lor de a ierta și de a dărui, Dumnezeu le-a împlinit cea mai mare dorință a lor.
Astfel, într-una din zile, fără a avea nici cea mai mică idee despre ce urma să se întâmple, cioplitorul nostru de case împreună cu familia lui au primit o casă a lor.
Vedeți voi, printre toți acei oameni care le-au fost alături, se aflau câteva persoane speciale... Aceste persoane erau îngeri trimiși să îi ajute atunci când le era mai greu și să îi sprijine în credința lor.
Printre acești oameni se afla chiar sfânta fecioară Maria, care, văzând dragostea lor de neclintit, a hotărât că acești oameni sunt speciali și merită să se bucure din plin de toate darurile ce li se cuvin în această viață.
Astfel Ea a făcut posibil ca, într-o zi, cioplitorul de case, care construia de fiecare dată casele ca și când ar fi fost pentru el, să fie chemat urgent să cioplească o casă pentru un om foarte înstărit.
Văzând acest om cu câtă dragoste lucrează cioplitorul nostru acea casă și aflând povestea sa, la sfârșitul lucrării l-a chemat pe acesta și i-a dăruit acea casă pentru el și pentru familia lui.
Astfel au trăit fericiți până la adânci bătrâneți și au continuat să dăruiască la rândul lor peste tot pe unde au simțit că este nevoie de ei.
Și au spus povestea lor tuturor celor pe care i-au întâlnit în cale!
Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa!
©️ Adina Florea
***