To read this creation, request a translation by clicking the “Google Translate ” widget.
Paula Bârsan participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a V-a, din Bacău, România și are 53 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.
Jump de Paula BÂRSAN
Crina, încă din primul an de liceu, de ziua sa, îi invita pe colegi la cofetăria cea mai renumită și celebră, la amandine și cataif, însoțite de Cico și instant de năut spumos în centimetri înalți, cremos, numai bun pentru adolescenții cu vise în nori. Fetele, ușor nurlii, puse pe zâmbete și șușoteli, fericite, epatau în ipostaze și atitudini ca pentru revistele Burda, Quelle, Neckermann, se doreau emancipate fără să cunoască ce presupune. Băieții nu le țineau isonul, spre indiferent se manifestau cu ele, erau rebeli de 80, fredonau viața în ritmul Van Halen(...). Crina avea bagaj generos, consistent în zona financiară, Mura încerca să țină pasul cu lumea așa zis bună, cu stare, părinții ei, oameni modești spre limita de jos a subzistenței se zbăteau pentru bunăstare cât puteau de mult în acele grele și triste vremuri comuniste pe care doar adolescenții, copiii curajoși le electrocutau cu puterea viselor. Crina crescuse în Alger până la 8 ani când tatăl acesteia se relocase în țară, din postul de consultanță și investiții în minerit, poziție importantă, de conducere în întreprinderile petrolifere ale Algeriei unde echipa sa a înlocuit americanii şi francezii. Revenise în România pentru a prelua un important job de specialist în industria prelucrării lemnului. Superviza contracte internaționale de anvergură, distribuție de lemn masiv, mobilă, parchet, comerț la propriu, en gros și en detail(...) Sună la ușa apartamentului din blocul cel mai central din buricul capitalei. Un domn spre în vârstă, foarte înalt, grizonat, de un calm aparte, distant spre glacial, o invită pe Mura în vestibul. Crina, vizibil intimidată de rigiditatea feroce și de privirea metalică a tatălui, o preluă și o conduse în camera sa pe musafira nepoftită. Foarte tinerească atmosfera pentru griul timpurilor, mobilierul ultramodern, cărți cu grosime consistentă, învelite în piele, colecții de lux, într-o anume geometrie aranjate pe raftul unei minibiblioteci cu polițe multe și mici ca dimensiune, fin sculptate, biroul minimalist, parchetul masiv și lustruit de sticlea, lampadarele venețiene, poate prea înțepătoare aroma de plante medicinale, ușor deranja în lumina difuză ce se ivea prin zăbrelele obloanelor trase. Iremediabil, întregul șoca. Mura veni să împrumute o carte de poezii ce nu se găsea pe raftul librăriilor, biblioteca era închisă, aveau temă din ea. Mura nu avea telefon fix instalat, veni la Crina fără să anunțe. Amiaza afunda o tăcere aparte, ușa s-a deschis, intrând în noua lume, au pălăvrăgit ca două gemene(...). Era o juxtapunere, o complementaritate de jar, de continuare secvențială a trăirilor, în același limbaj. Se elibera sentiment de fete tinere, zburătăcite în lumea unui prezent rece și anost, diform și neprietenos, altfel pentru fiecare din ele, pline de întrebări nerostite, altele înălțate liber spre plutire și necădere în gol. Mura intră în grupul sanitar unde se mira cât de milimetrică era ordinea, o riguroasă igienă desăvârșită, porțelanuri fine ca obiectele sanitare, nici-un strop de apă, niciun fir de praf, deloc umezeală, nimic altceva decât luxul neștiut, cumva familiar prin echivalentul din băile foarte îngrijite ale familiei sale, dar extrem de modeste ca dotare, fără lavoare de lux și robineți sculptați, fără de leduri în tavan și pardoseală. În bucătăria salon, cât o cameră de zi, arhitectura, dispunerea mobilei, blatul central foarte simplu și monumental, compartimentat, aparatura sofisticată, telefonul fără fir, cântarul de bucătărie tronând, lipsa unui iz anume de mâncare gătită, de mâncare în general, delimitau lumile. Parcă se trăia la milimetru, se mânca la milimetru și gram, se programa totul, se planifica rece, nimic nu era la întâmplare....nici viața, nici sentimentele, iluziile și căderea, apoi reînvierea. Ciudat părea totul în această familie pentru Mura. Așa a resimțit în toate vizitele, puține ce-i drept. Ascunse, tăinuite emoții a lăsat să o pătrundă... Nimeni nu mai afla astfel și instantaneu infrarealitatea, interiorul familiei Crinei căreia aparent nu-i lipsea nimic. Pregătiri peste pregătiri, costisitoare dar nu pentru bugetul familiei sale, preparatul la materii de examen cât și la limbi străine, engleza, arabă și franceză, o așezau pe Crina într-un program încărcat, lipsită de timp liber, abia respira, nu arăta. Se compunea, se reașeza, se vindeca din nu-urile și interdicțiile zilei, din limitările primite, cu furci calde întoarse în priviri, despărțitoare de lumea reală prin ocheade nelanguroase dar ușor pierdute. Inteligentă, orientată spre cunoaștere, Crina afla viața cu forfota trăirilor ei mocnit începute, doar de la colegele de clasă care și le expuneau efervescent în pauzele școlare, apoi în plimbările prin Cișmigiu. Toate și-o doreau confidentă cât mai mult și relaxat pe băncile confesiunilor. Așa le-a fost și așa le-a rămas Crina, om echilibrat și tăinuitor, neprovocatoare, doar acoperitoare. Singura cu care nu avea în continuare taine de împărtășit era Mura, nici nu era nevoie, ele se înțelegeau din priviri, se completau în orgolii, în mândria diferenței de clase sociale, cu prejudecăți de copii. Veni Yusuf în viața Crinei. La mijloc de ani 90, era musai să te măriți pe băncile studenției, altfel, fată bătrână te conturai, le repeta obsesiv mama Crinei, atât ei cât și adolescentelor colege. Nu înțelegea acea sâcâială repetată, reluată ca o proiecție lansată demult, din altă viață. Crescuse uscată, secătuită mama Crinei, regina familiei acum. Fusese cândva răvășitoare ca prezență fizică și acceptase captivă și fără altă soluție să rămână pionul soțului ei care nu erona algoritmul, milimetric potrivea calculele, marginile etajelor sociale. Mulina așteptarea, fanda timpul scurs, trăit, stăpân pe noptiere goale, pescuind vraja ca un chipeș securist ce era....Află totuși că omul ei cu carnet de membru PCR avea și decență, bună creștere pe lângă multă inteligență la mansardă, și se potoli în porniri. Privea doar partea plină, avea confort și liniște, dar singurătate se numea și devenea tristețe contagioasă, șarpele ei ascuns o încingea acum pe fiica sa. Crina, un sonet neînceput... el, Yusuf, bine crescut, un înalt și firav creol cu ochi de nălucă... s-au privit prelung până au amuțit și pereții, s-au contorsionat arcurile saltelelor din căminul studențesc unde el își ducea traiul studenției departe de țara sa. S-au risipit confuziile, dilemele din sufletul Crinei, s-au iubit flămând fără de bariere, fără de constrângeri. Era șansa ei de a scăpa cât mai departe de viața drămuită în echilibru perfect. Reușea Yusuf să-i despice tainica simțire. Alintul fin și vorba-i dulce îi destrăma, ca apoi să rupă în carne vie rigiditatea primită, lipsa de ascultare în ani a acesteia, răceala de piatră din spatele educației și statutului șlefuit, de elită, afișat încordat în casă dar și în urbe, elegant, de familia Crinei. Părinții i-au plănuit nunta, încă o mai visează pe Crina mireasă diafană la Catedrala Mântuirii Neamului ...Nu s-au împăcat pe de-a-ntregul cu faptul în sine dar nici deziluzionați extrem nu sunt în a lor simțire, poate mai mult în știrbirea de etichetă răniți, dar timpurile s-au schimbat mult iar fata lor a câștigat viața, ascunsă sub abaya, veșmântul lung și negru, care îi cade lejer peste îmbrăcămintea europeană.(...) Zâmbește nedisimulat, galeș și apoi focos, se avântă în dragoste fericită, se învârte în cercuri zburânde apoi se avântă spre el, sărindu-i la piept, ca o buburuză. Yusuf, fiu de petrolist, bancher renumit în lumea sa musulmană o dorea pe Crina încă de când a întâlnit-o, în hijaburi sau voaluri, acoperită cu burka, în haine care să-i ascundă conturul trupului, anume păstrând-o numai pentru el, despărțind-o de privirile hulpave ale trecătorilor, nu atât din convingerea culturii de proveniență cât din egoismul proaspătului îndrăgostit. Îl fascina blondul părului des purtat liber apoi în coamă de cal, naturalețea Crinei și grația ei când pășea calmă, privirea ageră de sub genele fine și dese, întoarse mirat. Alături de Crina, mândru pășește în veșmântul până la gleznă, din bumbac alb. Ea îl adoră, îi suflă descântec de drag și răcoare în ceafă...îl bucură respirându-i aerul, pașii. Pe cap, îi dă de furcă uneori ghutra, fixată cu un agal, un cordon negru, pe care Crina mereu îl încurcă și apoi îl descurcă într-o joacă aparte, într-un alint fericit, sărutându-i buza de sus. Era o atracție aparte pe care Crina o primea căzând într-un miraj nedefinit, dincolo de ghețarii din viața anterioară(...). Au făcut trei copii, unul după altul, Karim, Soraya și Mohamed, mutându-se definitiv în Siria, mai nou în Dubai de unde o salută pe Mura dintr-o fotografie aparent bizară, primită în cutia poștală, invitând-o în vacanță. Ambițioasă, Crina se instală cu lejeritate la bordul afacerii din Dubai. Cu mirosul fin, lunecoasă spre îndrăzneț, așa acoperită, se orientă inteligent spre noi nișe. Diamantele sclipitoare și bijuteriile de lux, alături de aromele cât mai subtile și amețitoare, orientale, deschideau în miraj occidentul spre cât mai departe și Crina anticipă devreme această atracție. Prin planurile de afaceri revizuite de Yusuf, captau noi proiecte. Curajul, simplitatea alegerilor, respiră fericirea în wood, o conduc din bazar în bazar, din colț în colț de lume dar și de suflet. Se mai întânesc din când în când cu colegii, revenind în țară, mai mult la reuniunile de clasă ale Crinei ca apoi împreună să se avânte în lumea lor neșlefuită, amalgam saharian de orient și occident, de zbor de vultur și corb, ducând înainte a lor năvalnică îmbujorare aprinsă.