To read this content, please use the ‘Google Translate’ widget to request a translation.
Alexia Maria Dragomir participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VI-a, din Ploiești, România și are 16 ani. Este elevă a Colegiului Național ,,Ion Luca Caragiale” Ploiești. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.
Tărâmul fără bilet
Să vă zic eu o scurtă poveste
Ce se întâmplă chiar peste
Tărâmurile celor viteji,
Ce nu-s aceleaşi cu meleagurile celor treji,
Căci acestea-s la o depărtare
Cu mult peste hotare.
Şi totuşi cu cât sunt de izgonite,
Posibilităţile rămân infinite,
Căci în doar o clipă şi o secundă,
Când ochii după pleoape încep să se ascundă,
Şi auriul praf de stele
Începe să atârne pe la gene
Toţi copiii cei cuminți
Devin prinţese şi prinţi,
Căci aici n-are relevanță,
Nimeni nu dă nicio importanţă,
Dacă eşti timid sau pesimist,
Mai tăcut sau ocazional mai trist,
Dacă cu restul eşti în linie
Sau poate ai o alta opinie.
Aici, fără excepţie, fiecare
E liber de orice judecare
Şi copiii pot să viseze,
Iar dorinţele să şi le realizeze.
Căci nu există dor mai amar
Decât să simţi că nu intri în tipar,
Şi nu există regret mai sărat
Decât zilele să le fi numărat.
Aşa că dragi copii de azi vă făgăduiesc un gând,
Căci mi-am avut şi eu al meu rând,
Şi de aceea vă spun cu drag,
Privindu-vă din al vieţii prag,
Să luaţi orice zi ca pe o bomboană
Şi să nu fiţi prinşi în a gândurilor goană,
Căci şi eu aş fi vrut ca cineva
Să-mi fi zis acelaşi lucru cândva.
Tren accelerat
Te invit la îmbarcat
În trenul accelerat,
Să urci de îndată la bord
Şi să pornim direct spre nord
Sub cerul care te salută,
Cu destinaţie necunoscută,
Nu că ar fi importantă
Căci chiar asta e partea interesantă,
Iar după cum poţi vedea nici pe bilet
Nu este spus acest secret,
Aşa că fără să te îngrijorezi prea tare
Trenul este gata de plecare,
Iar de acuma ai vrea să cobori deodată
Iţi pot spune doar mai mult noroc altă dată.
Trecând prin valea de cristal,
Unde se aude un concert instrumental,
Trenul parcă tot accelerează,
Iar imediat nici cinci minute nu durează
Că am ajuns pe coasta de stele,
Când tu la priveşti, la tine se uită şi ele.
Totul în jur este incert,
Acum trenul se zdruncină alert
Şi de un moment ai clipit
În codrul amintirilor te-ai trezit
Şi auzi cum cineva iţi spune
Că soarele deja apune,
Iar acum este staţia de sfârşit,
Acestă călătorie s-a săvârşit
Şi trebuie să iţi alegi la ce amintire
Ai vrea să fie a ta oprire.
Ne vedem altă dată dacă mai ai noroc
În trenul accelerat să prinzi loc!
Trei bobocei de raţă
Era cald şi era vară,
Eram la bunici la ţară
Cei trei bobocei de rață
M-au trezit de dimineaţă.
Somnoroasă am întrebat:
-Ce-aveți? Ce v-a apucat?
- Vrem mâncare, vrem şi apă
N-am mâncat întreaga noapte!
Off! Am uitat ce-a zis bunica:
- Cu drag de-ai vrea,
Ei rămân în grija ta!
Le-am dat apă, mâncărica,
După cum mi-a spus bunica.
Am aflat de dimineaţă,
Că n-aveau o mamă raţă.
O găină-i mama lor,
Care acuma nu-i mai pasă,
De boboceii de rață.
Toată ziua, mare zor,
Păzeşte ai ei puişori,
Căci motanul şi Grivei
Sunt cu ochii tot pe ei.
Şi aşa, eu, până-n toamnă,
Am fost la rățuşte, mamă.
Mă urmau întruna: lipa, lipa,
Gălbenuța, Ruţa şi Tulipa.
Şi când a trebuit să plec,
M-a durut tare-n piept!
Şi ele măcăiau cu durere,
Parcă spuneau,„La revedere".
Şi-mi părea rău să le las,
Aşa că le-am luat la oraş!
Şi le-am adus în grădină,
Să înoate în piscină!