To read this content, please use the ‘Google Translate’ widget to request a translation.
Anastasia Moroșanu participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VI-a, din Botoșani, România și are 17 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.
Am purtat iubirea strâmb
Liber este omul
care nu caută viață-n moarte-
Te rog să rupi din mine
Ochii-n noapte ce-au zărit
Cum tăcerea despărțea
Visele de fapte.
Lasă-mi mintea să se înece,
Cuvintele au uitat să-mi fie strigăt,
Iar pieptul mi-a pus lacăt
Pe mâini, pe glas, pe suflet:
De-aș putea să-mi las trupul
Să cadă lin în ape tulburi,
Valuri reci să mă strecoare
fără suflu, lângă mal,
Aș putea să scriu în Lună
“Cântă-mi dorul, fără voce-
N-avem drum, n-avem țintă
Timpul vrea să mă sufoce!”
Epilog
Te sfârșesc în fraze,
rime,
versuri,
dar tu mai pui o virgulă-
Oare când voi rămâne fără cerneală?
Scriu ca să așez lumea
între spații,
să găsesc un loc
unde să-ți aștern chipul
De ce mai sunt pagini goale?
Aștept ca sufletul să mă recite
Un cuvânt trăiesc în tine
Așa începe liniștea noastră,
Ține doar de mine
Să las stiloul jos.
Moirae
Multă vreme am crezut
că nu se poate să simți eternitatea
fără să atingi vreodată sfârșitul,
căci Ele ne-au cusut în stele
să știm că Ceasul ne conduce
în timp ce Soarta ne păzește,
de ce n-a fost și a trecut.
Dar ulterior am învățat să privesc cerul,
nu ca formă,
ci ca sens-
Eu port soarele în ființă
Tu doar umbra ce o lasă.
Iar cu cât scriu mai mult,
cu atât mai puțin rămân efemeră
Cu cât scriu mai mult,
cu atât mai puțin sunt doar o flacără în vânt
Cu cât scriu mai mult,
cu atât mai puțin tu dăinui în veșnicia mea.