To read this content, please use the ‘Google Translate’ widget to request a translation.
Andrei Șerban participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VI-a, din București, România și are 54 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.
Poveștile lui Alfred
Alfred s-a plictisit de munca lui. El este IT-ist la o firmă care are sediul, nu se știe din ce motiv, undeva pe o stradă din Shenfield, Essex; dar Alfred locuiește undeva pe o stradă din zona Paddington, Londra, la subsolul unei case vechi, renovată de curând de proprietarul persan și de soția lui româncă. Așa a ajuns Alfred, din România, să locuiască la Londra.
Duminică, Alfred se trezește la 8 fix, ia micul dejun, se bărbierește și face un duș, iar apoi se îmbracă cu hainele lui frumoase: o cămașă albă cu mâneci largi și cu desene florale, pantaloni negri, cizme până la genunchi și la mijloc își pune o curea foarte lată din piele cu trei catarame de aur. Așa se plimbă, Alfred, prin Londra. Cel mai mult îi place la Covent Garden. Merge prin piață, pe străzi și, așa, pierde o zi întreagă, pentru ca la opt seara să se întoarcă la Gara Paddington și să intre într-un local ieftin din zona de așteptare. Acolo comandă un ceai, o sticlă de apă și un sendviș. Un african este cel care-l servește. Acesta poartă, peste bluza cu mâneci scurte, o pânză de culoare portocalie care are desenat, cu negru, un fel de animal totem, ridicat pe picioarele din spate, cu cele din față în aer și cu gura deschisă. Animalul are un cap de câine cu botul lung. Pe partea din spate a pânzei portocalii este desenat, tot cu negru, spatele animalului. Africanul pune comanda pe o tavă de plastic, pe care Alfred o ia și se așează pe un scaun înalt, cu cadru de fier, la o masă îngustă, de lemn, lipită de fereastră.
Lângă Alfred se așează două fete. Tinere, care beau cafele. Alfred nu este deranjat de sosirea lor, se miră, doar, de ora târzie la care beau cafea. Fetele continuă un subiect început mai devreme. Una dintre ele îi spune celeilalte, cu lacrimi în ochi, că s-a despărțit de prietenul ei, cu toate că-l mai iubește. Alfred ascultă. Fata povestește cum l-a prins că o înșeală, iar acesta a recunoscut și i-a spus că vrea să se despartă pentru că iubește pe altcineva.
Nu se știe din ce motiv, dar povestea asta l-a întristat foarte mult pe Alfred care coboară gânditor scările spre subsolul unde locuiește cu plictisul în piept ca o sferă care a început să doară puțin. Deschide ușa și intră în casă.
Alfred este în pat, dar nu poate să doarmă, plictisul îl doare puțin, constant, în coșul pieptului și se gândește la povestea acelei fete. Brusc aprinde mica veioză de lângă patul lui, se ridică și se așează la masa de scris, deschide laptopul și scrie o poveste. Este vorba despre un băiat care-și înșală iubita, este prins de aceasta, cei doi se despart; dar băiatul își dă seamă că a greșit și revine la fată pentru că, încă, o mai iubește. Banal, așa este, dar tot timpul cât a scris această poveste, Alfred nu a mai simțit plictisul rotund din pieptul lui.
Următoarea Duminică, Alfred se îmbracă cu cămașa albă cu mâneci largi și cu desene florale, cu pantalonii negri, cu cizmele până la genunchi și cu cureaua foarte lată din piele cu trei catarame de aur și se plimbă prin Covent Garden. Este soare, este frumos, Alfred admiră liniștit vitrinele, Opera, Școala Regală de Balet, Templul, pub-urile și pe consumatorii de la mese care beau bere și vorbesc. Alfred ajunge la localul ieftin din zona de așteptare a Gării Paddington, intră și comandă un ceai, o sticlă de apă și un sendviș. Africanul cu pânza portocalie și cu animalul totem îi pregătește ceaiul pe care-l pune pe o tavă de plastic. Alfred o ia și se așează pe un scaun înalt, cu cadru de fier, la o masă de lemn, în fața ferestrei. Începe să mănânce din sendviș și să bea din ceaiul fierbinte. Prin dreptul ferestrei apar cele două tinere din duminica precedentă. Alfred se uită la ele cum intră în local, comandă două cafele și se așează lângă el. Fata care era tristă, acum este deosebit de fericită și-i povestește prietenei cum s-a împăcat cu iubitul ei pentru că acesta și-a dat seamă că o iubește.
Ciudat. Alfred privește nemișcat pe fereastră la lumea care iese și intră în Gara Paddington. Sunt bărbați și femei de toate vârstele, albi, negri și asiatici. Cu copii sau fără. Alfred parcă trăiește un deja-vu. Păi tocmai asta a scris el, duminica trecută, în povestea de pe laptopul lui, iar acum ce aude? Că lucrurile s-au întâmplat așa cum a scris?
Următoarea Duminică, Alfred se plimbă îmbrăcat cu cămașa albă cu mâneci largi și cu desene florale, cu pantalonii negri, cu cizmele până la genunchi și cu cureaua foarte lată din piele cu trei catarame de aur prin Covent Garden, admiră vitrinele, piața și, în sfârșit, intră în localul ieftin din zona de așteptare a Gării Paddington. Acolo, Alfred comandă un sendviș, un ceai și o sticlă de apă, pe care le ia și se așează pe scaunul cu cadrul de metal la masa mică de lemn din dreptul ferestrei. Localul este gol. Alfred este singurul client. Începe să mănânce din sendviș, dar nu apucă să muște de două ori din el pentru că în local intră un bătrân. Parcă ar avea 70 de ani. Bătrânul comandă un ceai, îl plătește și se așează pe un scaun cu cadrul de metal, lângă Alfred. Acesta nu mai mișcă, parcă nici nu mai respiră. Bătrânul lasă bărbia în piept și începe să plângă, încet, încet. De el se aproprie africanul de la bar care poartă pânza portocalie cu animalul totem desenată pe ea și-l întreabă de ce plânge. Bătrânul se liniștește cu greu și spune că nu mai știe nimic de fiul lui de 10 ani. Atunci a plecat la facultate în Portugalia și...
Brusc, Alfred se ridică de pe scaun și iese din local, merge în viteză pe străzi, ajunge la el acasă, intră și se așează, direct la masă, în fața laptopului. Acolo scrie o poveste în care fiul era student la Oceanologie la Universitatea din Porto. În timpul unei expediții științifice în Marea Chinei, el a fost răpit de niște pirați. Aceștia l-au dus într-o piață de sclavi din Somalia unde l-au vândut proprietarului unei mine de diamante. De acolo, după 10 ani, băiatul a putut să scape și s-a întors la bătrânul său tată.
Duminică, localul ieftin din zona de așteptare a Gării Paddington, intră Alfred îmbrăcat în hainele lui de sărbătoare și fără să-l mai doară plictisul din piept de două săptămâni, deja. Comandă ceaiul, sticla de apă și sendvișul. El ia comanda pe tăvița de plastic și se așează la locul lui de unde privește afară la cei care intră și ies din Gara Paddington. Și așteaptă.
Nu după mult timp, bătrânul de duminica trecută intră în local. Din ușă îi strigă africanului de la bar că poate să moară fericit. În acea zi a primit un telefon de la fiul lui care este la Roma și care i-a spus că vine acasă. Africanul se bucură și întreabă ce s-a întâmplat. Bătrânul îi spune că fiul lui a fost răpit de niște pirați și vândut la o mină de diamante. Alfred nu vede nimic, doar aude ce povestește bătrânul. Din mina de diamante a evadat după zece ani și va veni acasă, a terminat povestea bătrânul și începe să plângă în hohote.
Un tren intră în Gara Paddington. Din el coboară Alfred îmbrăcat cu cămașa albă cu mâneci largi și cu desene florale, cu pantalonii negri, cu cizmele până la genunchi și cu cureaua foarte lată din piele cu trei catarame de aur. Intră în localul ieftin din zona de așteptare a gării. Africanul care poartă pânza portocalie cu animalul totem desenat pe ea, îl servește. Alfred se duce la locul lui, mușcă din sendviș, bea din ceaiul fierbinte și din clipa aceea, pentru următoarele zile, săptămâni și luni, Alfred a început să audă zeci de dialoguri triste ale clienților care intrau în acel local ieftin, comandau un ceai sau o cafea și simțeau nevoia să-și descarce sufletul de suferințe. Iar Alfred scria pentru fiecare câte o poveste care îndrepta lucrurile, apoi fiecare client se întorcea în localul ieftin din zona de așteptare a Gării Paddington și povestea africanului cu pânza portocalie pe care era desenat animalul totem, că lucrurile s-au schimbat miraculos în bine și că trebuie să existe un Dumnezeu pe lumea asta, un Dumnezeu care face bine. Și atunci, Alfred a înțeles că este…Povestitorul lui Dumnezeu, că Acesta l-a trimis pe Pământ ca să asculte necazurile oamenilor, acolo, în localul ieftin din zona de așteptare de la Gara Paddington, îmbrăcat cu cămașa albă cu mâneci largi și cu desene florale, cu pantalonii negri, cu cizmele până la genunchi și cu cureaua foarte lată din piele cu trei catarame de aur, iar el Îi explica bunului Dumnezeu, prin poveștile pe care le scrie, cum poate să facă bine. Iar Domnul, în nemăsurata lui bunătate, proceda ca în poveștile lui Alfred.
Dar lucrurile s-au schimbat dramatic, într-o dimineață, atunci când, din lipsă de aer și într-o căldură greu de suportat, Alfred se trezește în subsolul lui cuprins de flăcări. Întreaga încăpere ardea. Ușa de la intrarea în subsol este spartă de un pompier care se repede la Alfred, îl ridică cu forța din pat și, amândoi, fug din subsolul în flăcări. În fața casei sunt mașini de pompieri, ambulanțe și poliție. Alfred este lângă o ambulanță unde un sanitar îi acordă primul ajutor. Este buimăcit, nu înțelege nimic, doar mai târziu va afla că, un foc nesupravegheat, a cuprins toată casa. Dar atunci, Alfred privea haosul din jurul lui. Pe lângă el trece africanul care lucra la localul ieftin din zona de așteptare a Gării Paddington. Îl vede pe Alfred doar în chiloți și-și scoate pânza portocalie pe care este desenat, cu negru, animalul totem și o pune pe umerii acestuia, după care pleacă. Alfred se uită buimăcit în urma africanului. În zilele următoare, plictisul rotund și greu, de fapt din ce în ce mai rotund și din ce în ce mai greu și dureros, se face simțit în pieptul lui Alfred care nu mai are cămașa albă cu mâneci largi și cu desene florale, nici pantalonii negri, nici cizmele până la genunchi și nici cureaua foarte lată din piele cu trei catarame de aur. Alfred nu mai este Povestitorul lui Dumnezeu.
Alfred vrea să-i dea înapoi pânza portocalie africanului, dar, în locul lui, la barul localului ieftin din zona de așteptare a Gării Paddington, este o vânzătoarea durdulie de 45 de ani. Într-o zi, Alfred o întreabă ce s-a întâmplat cu barmanul african care purta o pânză portocalie cu un animal totem desenat pe ea. Femeia se uită la Alfred o secundă, două, trei, și, fără să priceapă ceva, îl întreabă despre ce african vorbește. Alfred a înmărmurit. Cum despre ce african vorbește? Despre cel care l-a servit în ultimele luni în acest local. Cel care purta pânza aceasta portocalie. Și Alfred îi arată pânza femeii de 45 de ani. Aceasta îi pune ceaiul, sticla de apă și sendvișul pe tava de plastic și-i spune, fără să-i tresară nici un mușchi pe față, că nu știe de nici un african. În momentul acela, plictisul rotund și greu din sufletul lui Alfred a explodat. El ia tava de plastic și se așează la locul lui, își pune pe el pânza portocalie a africanului și scoate laptopul. Începe să scrie, ca un nebun, ca un posedat de povești divine. Alfred scrie, scrie, scrie, iar literele se reped pe ecranul laptopului ca o furtună neagră, se ciocnesc între ele și se aruncă unele împotriva celorlalte ca-ntr-un război pe viață și pe moarte, iar acest iureș, această cascadă de litere, de propoziții și de texte furibunde, rănite, dorind lacome să devoreze carne și vise pentru a se preschimba în speranțe și fapte, alcătuiesc o poveste în care africanul de la bar…
O lumină orbitoare cuprinde întregul local. Alfred se întoarce și, la nici doi metri de el, îl vede pe africanul de la bar. Puternic, arzător. În mâna stângă el are cămașa albă cu mâneci largi și cu desene florale, pantalonii negri și cizmele, iar în mâna dreaptă cureaua foarte lată din piele cu trei catarame de aur. Alfred se ridică de la locul lui și face schimbul binecuvântat. Îi oferă africanului pânza portocalie pe care este desenat animalul totem și primește hainele cu care va continua să fie, pentru totdeauna, de acum înainte…Povestitorul lui Dumnezeu.