To read this content, please use the ‘Google Translate’ widget to request a translation.
Bianca Ioanna Andrișan participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VI-a, din Vicovu de Sus, Județul Suceava, România și are 18 ani. Este îndrumată de Prof. Cristina Eva Sauciuc, Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.
Tăișuri
Înfășoară-mă în alge să mă ascunzi de mine.
Acoperă-mi buzele cu ale tale otrăvuri,
dă-mi-le cu mierea și zahărul din tine.
Leagă-mi mâinile să mă oprești din moravuri.
Nici trunchiul de copac nu mă amuțește
când tu îți dai duhul să mă rănești.
Eu am în dreapta Luna și stele cerești,
iar tu mai nimic decât ura care te însoțește.
Un lanț la gât este numai un colier
și pot să-l transform în cristale.
Poți să creezi scuturi și săbii în atelier,
Că eu tot voi urca cu ele pe piedestale.
Tot ce aud sunt țipete fără ecou.
Crezi că mă surzești cu ele.
Am îndurat războaie și mai grele
și le-am pus pe toate în tablou.
Ultima ceașcă cu al tău adio
stă la loc de cinste pe raftul de sus.
Am schimbat strigătul tău în audio,
ca să nu uit cum m-ai distrus.
Mă uit în oglinda spartă și încețoșată,
Doar să te mai văd o dată înfățișată.
Tot aia sunt cu mila vărsată la picioare
și cu gândul să pun capăt la răni interioare.
Poți să te întorci?
Izvorul albastru și rece se adâncește
Și ochii tinerii mi se scurg
Luna tăcută în văzduh mă privește
Iar eu cad lent și fără aripi în amurg.
Peste vârfuri de nori mi-am găsit alinarea
Glossa aș vrea să o numesc
Mă urmărește și îmi strigă chemarea
Uite-mă în întuneric cum plutesc.
Cu capul plecat pe flori albastre,
O odă dulce îmi șoptesc la ureche,
‘Plângi copile, lasă-te pe mâinile noastre.
Iar noi te vom păzi de păcate și rele.
Dintre sute de catarge am ales-o pe cea defectă
Ca să mă legene pe deal și să mă ducă la tine
Să ne unim, să scriem și să creăm destine,
Dar ai ales despărțirea ca opțiunea perfectă.
Iar cu Luceafărul în spate, suflându-mi în ceafă
După un infinit, apare în zare o figură îndepărtată.
Să-l privesc, să mă închin, să-i vorbesc,
Nu știu ce emoție e, dar trebuie să o potolesc.
O scrisoare, două sau poate trei
Le-am ascuns printre secretele zestrei.
Trecut-au anii, nu ai mai dat niciun semn,
Singura revedere e pe o bucată de lemn.
Eternitate în trecut
Tu ești o umbră în luna mea,
O flacără în pădurea de hârtie,
Un strop în vara ce-mi plăcea,
O iubire ce nu mai învie.
Tu ești tot ce nu-mi doream.
Amândoi în valuri și furtuni,
Nu puteam ajunge la sfârșit.
Am crezut că vom scrie o poezie,
Însă versurile tale erau fără scânteie,
Iar eu aveam prea multă fantezie.
Te-am ținut pe umeri și-n brațe,
Ți-am oferit și stele și soare,
Iar săgețile încă mă dor,
Toate cele șapte,
Însă ele nu o să mă doboare.
Visează-mă în albia râului,
Cum mă îndepărtez de iad,
Cum te las pe tine rugând,
Cum mă vezi în nisip curgând,
Cum nu mai ascult de vraja glasului.
Noaptea mea s-a transformat în alb,
S-au șters toate atingerile tale.
Ochii mei reflectă culori de curcubeu,
Nu mai simt gustul tău amar și fad,
Nu mai sufăr în secrete jurnale.
Îți dedic toate diminețile de octombrie,
Te uit în frunze de portocale,
Spăl amprente de memorie,
Arunc toate nopțile pasionale,
Pornesc pe drumuri mai înalte.