To read this content, please use the ‘Google Translate’ widget to request a translation.
Camelia Doinița Mariș participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VI-a, din Reghin, România și are 43 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.
Departe de cer
Mă doare că sunt așa departe de cer,
Mă întristez de câte trebuie să cer,
Poate, de-aș avea un suflet mai curat,
M-aș mulțumi cu tot ce mi s-a dat.
Mă sting de câte-s pe pământ,
Cum aripile-n zbor de-atâtea ori se frâng,
Cum lacrimile vin când nu aș vrea
De vreun cuvânt rostit de cineva.
Mă doare că pământul e murdar,
Că sunt așa puțini ce se închină la altar,
Mă tem, cuvântul Tău iar l-am oprit
Și-am așezat păcatul la loc nepotrivit.
De-aș fi tot mai aproape de-al meu cer,
Mi-ar lumina privirea și chipul meu rebel.
Și de-aș sta într-o lumină mai senină,
Iubirea cea pierdută ar fi iar regăsită.
Lumina din suflet
Spre marea luminată de soare,
visez să găsesc noi izvoare,
în marea albastră cerul își arată
a sa măreție, de-a pururi slăvită.
Mă-ntorc iar spre Tine, aceeași lumină,
ce clipe și zile, și nopți îmi animă.
Nicicând nu mă uiți, nu pierzi o secundă,
căci fără de Tine mereu sunt flămândă.
Mi-e foame și sete, și trupul mi-e gol,
de aerul Tău, nu cel de la sol.
Mi-ești hrana cea vie, ești apa ce-nvie
dorul de viață, de dulcea iubire.
Lumina Ta caldă mă-nvăluie o clipă,
mă înalță pe-o cale nemaiștiută.
E unică clipa atingerii Tale,
nimic, pe pământ, nu are asemănare.
Deși, de necrezut, dar inevitabil,
eu iar Te-am pierdut în amarul cel jalnic.
Deși adesea Te uit, tot Te mai caut,
ești tot ce respir, ești comoara de aur.
Mama
Mama e chipul cel blând,
Mama e surâsul de soare,
Mama e lacrima ascunsă,
Mama nu-ți spune ce-o doare.
Mama e mâna ce-o simți
Când rana te doare așa tare,
Mama sunt ochii ce-i vezi
Când lumea-ți oferă trădare.
Mama e vocea ce-o auzi,
Cu dragoste ea te îndeamnă,
O rugă Sus să înalți,
Când amarul în viață te-ncearcă.
Mama, brațul ce te-a ținut
Când încă erai în fașă,
Mama-i sărutul tăcut
Ce te adormea de îndată.
Mama e iubirea dintâi,
Ce pașii te-nvață în viață,
Mama e sufletul care
Nu poți să-l uiți niciodată.
Șterge-i, tu, lacrima ce-i cade
Când copleșită e de întristare,
Cuprinde-o cu ale tale brațe tari,
C-așa făcea și ea când tu plângeai.