Site icon Festival 4 Arts

Carmen Muntenița, Poezie, Grupa IV

To read this content, please use the ‘Google Translate’ widget to request a translation.

Carmen Muntenița participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VI-a, din Smulți, Județul Galați, România și are 45 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

O ORĂ

Mi-am pictat în fugă iubirea într-o întâlnire de o oră,
Când brațele-ți dornice îmi strângeau corpul ca un cleşte.
Într-o lume nebună, pudrată cu praf de ură, eu am fost martoră
Dorinței de netăgăduit ce-ți frământă sufletul, ți-l răscoleşte.

Ți-am sărutat flămândă buzele auzindu-ți gândurile nerostite,
Mi-am oferit trupul ca ofrandă pe altarul incertitudinilor tale.
Mi-ai colorat oaza de nelinişte în vorbe de dragoste abia şoptite,
Iar eu m-am lăsat mângâiată de visurile tale sentimentale.

O oră cât o clipă am transformat-o într-o viață netrăită,
Am jăruit iubirea ta ca scântei să se împrăştie peste ani,
Ca rogvaivul sentimentelor să vorbească într-o limbă negrăită,
Să țipe de dorință într-un mâine când vom fi octogenari.


SURÂSURI

Surâsuri mărgelate se rostogolesc frenetic
Pe toboganul alunecos al vieții fiecăruia.
Un țipăt strident e strivit în câmpul magnetic
Al zâmbetelor ce freamătă pe chipul orișicăruia.

Curcubee de sentimente încălzesc sufletele
Înălțându-le sau prăbușindu-le fără ezitare,
Dezvăluind fără teamă, cu bucurie, secretele
Ce-și sapă catacombe adânci de incitare.

Tresăriri de nesiguranță se ivesc timide
Încercând să obțină mângâierea surâsurilor,
Părând că se-așează să construiască piramide
Pentru a le oferi ofrandă realizărilor.


DEPRESIE

Din când în când, o depresie controlată mă vizitează
Luând pulsul simțurilor mele câteva zile la rând.
Încet, cu răbdare, sentimentele mi le manipulează,
Tot ce-i mai bun în mine, mai inocent, păstrând.

Apoi redecorează fără sfială tot ceea ce simt
Și m-amăgește cu unele sentimente plăcute
Pentru a mă atrage într-o relație pe care-o consimt,
Amintindu-mi mișelește de aprobările tacite.

Mă cufund cu disperare în a ei alinare
Încercând să salvez bucăți de suflet.
Mă agăț de o îndepărtată îmbrățișare
Pentru a putea schița senin un zâmbet.
Exit mobile version