To read this content, please use the ‘Google Translate’ widget to request a translation.
Cristina-Violeta Gheorghiță participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VI-a, din Târgu-Jiu, Județul Gorj, România și are 24 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.
Adăpostul meu
Poate
Inima mi-e gheață mai mereu
Poate
Uneori nu arăt ce vreau eu
Dar în mine suspină și strigă
Voci ce caută veșnic lumină
Și întunericul degeaba mă prinde
Fiindcă mintea mi se desprinde
De tot ce e rău
Și caută aurul ce curge spre râu
Nu e acolo nimic
În valurile ce frumos se sting
În brațe de piatră
Și pături de nisip
Mă scufund și închin
Speranță respir
Și.
Spre tine vin...
Altundeva
Vreau un poem bătut în cuie
Într-un copac sau făcut statuie
Azi umblu în gânduri dăramate
Ca să descriu viețile sfărâmate
Vreau doar ca mințile
Și nu ochii trecatorilor
Să-mi înteleagă cuvintele
În ceasul ăsta ars de scurgerea zorilor
Oare cer prea mult
Dacă vreau doar bunătate
Pe acest tărâm uitat demult
Ce-a fost dat să fie Sfânt
Nu plin de vaiete și chin
Sau de copii ce plâng
Mă doare fiece corp când mă închin
Chiar de-s trei azi am unul stâng
Căci mă plimb ca un nătâng
În speranța că o să dau de un crâng
De suflete biruite
Curate, dar părăsite
Vreau doar un loc în care
Viața să nu reprezinte tot
Ci universe paralele să zboare
În depărtare să mă apuce de un cot
Să prind și eu aripi de mister
Frumoase cum e un giuvaier
Vreau doar să ofer
chiar de nu am- un colț de cer!
Dincolo de acum
Lasă-mi viața să se-nvârtă
În cercuri de ape strânse
În grote cu ochiuri unse
De lumină și voci ce cântă
Lasă-mi sufletul să cutremure
Văi și dealuri, chiar munți
Să atingă în trecere frunți
Să le șteargă inimile de sudoare
O fi lumea mare
Dar noi nu-i aparținem
Căci deși poate deținem
Lunci și vite, case și ne pare
Că asta-i tot ce avem
Noi suntem lacrimi de îngeri
Nestemate mai prețioase decât poți să cumperi
Da, noi ne potrivim în tandem
Oriunde suntem
Și orice credem