To read this content, please use the ‘Google Translate’ widget to request a translation.
Mihaela Munteanu participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VI-a, din Roșiori de Vede, Județul Teleorman, România și are 56 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.
Elefănțelul
Ionel scria. Afară era cald și mirosea a vacanță. Dar băiețelul trebuia să-și facă temele. De ce? Asta nu știa nici el. Prietenii lui erau afară de mult timp. Li se auzeau glasurile. Exasperat, se uită prin camera. Caietul era deschis și el nu scrisese decât titlul. Nu avea chef și gata. La un moment dat se auzi un zgomot și se trezi, fără să știe cum, cu un elefant mic cu o trompa mică și caraghioasă, exact în mijlocul paginii pe care trebuia să scrie.
- Tu de unde ai apărut? întreba băiețelul
- Cum de unde? Din ramă.
- Care ramă?
- Rama fotografiei de pe biroul tău.
- Păi ce elefanții din rame sunt adevărați?
- Câteodată sunt.
- Și cum te cheamă?
- Nu am nici un nume. Îmi poți spune cum vrei.
- Mmmm… nu știu. Ce-ai zice dacă ți-aș spune Cerculeț?
- De ce Cerculeț?
- Că eșți grăsun și rotund.
- Hi, hi. Bine. Îmi place.
- Până la urmă de ce ai aterizat aici și nu stai cuminte în ramă?
- Te-am văzut supărat și plictisit.
- Păi sunt. Pentru că trebuie să stau în casă.
- De ce?
- Să scriu tema la matematică.
- Matematică? Întreba Cerculeț rostogolindu-și ochișorii negri. Ce e aia matematică?
- Nu știu cum să-ți explic. La matematică învățăm să numărăm, să adunăm,....
- Hi, hi. Să numărați? Și ce numărați?
- Tot ce vrem.
- Da? Atunci spune-mi și mie câți elefănței sunt pe ramă.
- Păi... 1,2,.... 4
- 4? E mult sau puțîn?
- Păi eu știu ce să-ți spun? E mult, cred.
- Hi, hi. Și dacă am fi fost 100 și am fi ieșit cu toții din ramă?
- Ar fi fost prea mult. Ar fi fost o invazie de elefănței.
- Altceva ce mai faceți voi la școală că de matematică m-am cam plictisit.
- Învățăm să scriem.
- Ce înseamnă asta?
- Facem litere pe caiet.
- Asta înseamnă să scrii?
- Daa..... Facem litere și literele astea ne ajută să spunem cuvintele.
- E, na. Păi dacă nu învățați literele nu ați putea vorbi?
- Nuuu.... Nu ai înțeles. Cu literele scriem ce vorbim.
- Mă rog, zise Cerculeț. Se pare că nu prea mă pricem la chestiile astea.
- Păi tu nu te duci la școală?
- Eu? Nuuuu..
- Păi, cum? Nu înveți nimic?
- Păi știu tot ce trebuie să știu.
- Cum așa?
- Mă învață mama.
- Și mama ta unde e?
- A plecat.
- Nu te cred. Tu eșți un elefantel mic dintr-o ramă. Nu ai mamă.
- Nu? Întrebă Cerculeț începând să plângă.
- Nu mai plânge. Dacă eșți singur vii și mai vorbim amândoi.
Cerculeț zâmbi și clatină din trompa cu veselie.
- Ce bine! Hai, treci și scrie temele că eu plec acum.
- Unde pleci?
- În ramă, prostuțule, nu de acolo am venit?
- Ba da. Mă lași singur?
- Ne vedem mâine. Tu ai treaba. Trebuie să numeri și să faci litere, zise Cerculeț zâmbind șmecherește. Am văzut că te pricepi.
- Bine, bine. Ne vedem mâine.
Cerculeț țopăi un pic și sări în ramă. Ionel se apucă de scris zâmbind.