
To read this content, please use the ‘Google Translate’ widget to request a translation.
Petru Racolța participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VI-a, din Seini, Județul Maramureș, România și are 69 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.
O NOAPTE DE AMOR
În noaptea-aceea fără nume,
De dăruiri împodobită,
Făcut-am dragoste de-o lume
Și n-am dormit nicio clipită.
Mă provoca trupu-ți fierbinte,
Ne mângâiau molatici perne,
Tu-mi pătrundeai adânc în minte,
Iar eu te răscoleam prin vene.
Îți presam pielea delicată
Și sânii tari, magice sfere,
Lacom sorbeam din tine, fată,
Când mă strângeai cu îmbiere.
Ne răsuceam, două petale
Îmbrățișate-n înflorire,
Cu excitații ireale
Și gemete răsunătoare.
Atunci ne-am contopit într-unul
Și-am fi rămas așa o viață,
Dar timpul, trecând ca nebunul,
Ne-a descleștat spre dimineață.
O noapte ce a fost o dată
Și-i imposibil să mai vină,
Dar mi-ai rămas în suflet, toată,
Cu amintiri ce mă alină.
SUFLETE DIN STELE
Stelele se iubesc înflăcărat,
Numai ziua, sub acoperirea luminii,
Rodul dragostei poate fi aidoma lor,
Sau o ființă umană, în împrejurări speciale.
Când o astfel de stea rămâne însărcinată,
Va cădea noaptea pe Pământ,
Topindu-se în durerile nașterii
Și eliberând un suflet aspirant la încarnare.
Locul de impact va fi o câmpie mănoasă,
Unde se va naște un copil din flori
Cu destin prestabilit de Univers,
Menit să îndrepte din greșelile înaintașilor.
Unele stele visează să se preschimbe în oameni,
La fel cum unii dintre noi vor să ajungă precum ele.
INIMA NU COMUNICĂ PRIN CUVINTE
Am întrebat o mie de oameni îndrăgostiți: ce e iubirea?,
Dar am primit o mie de răspunsuri diferite;
Am pus aceeași întrebare vântului capricios,
M-am adresat apoi codrului înțelept,
Izvorului de la sânul muntelui,
Mării, care știe atâtea povești de dragoste,
Stelelor ce par înțepenite în eternitate.
Vântul mi-a șuierat ceva la ureche,
Codrul a vibrat în frunzișuri unduitoare,
Izvorul a clipocit pe mai multe voci,
Marea și-a pus valurile pe portativ,
Iar stelele mi-au făcut cu ochiul complice.
Nu am reușit să descifrez aceste simboluri
Și mi-am dat seama că nici nu-i posibil,
Pentru că iubirea e găzduită în inimă,
Iar inima nu folosește cuvinte.

