Site icon Festival 4 Arts

Masterclass Opera 2026: O Experiență Transformatoare

În cadrul Opera Studio – Masterclasses 2026, parte a prestigiosului Festival 4 Arts, invităm tinerii artiști să ia parte la o experiență artistică de excepție: montarea operei Der Freischütz de Carl Maria von Weber – una dintre lucrările fundamentale ale romantismului german.

O capodoperă a romantismului timpuriu

Compusă pe libretul lui Johann Friedrich Kind, Der Freischütz (Vânătorul fermecat) este o operă romantică în trei acte, inspirată din legende populare germane. Premiera absolută a avut loc în 1821 la Schauspielhaus Berlin, moment considerat începutul operei romantice germane.

Lucrarea explorează teme precum destinul, pactul cu forțele întunericului, iubirea mântuitoare și confruntarea dintre bine și rău. Atmosfera misterioasă a pădurii, celebra scenă a „Cheilor magice” (Wolfsschlucht), intervenția forțelor supranaturale prin personajul Samiel și finalul purificator transformă această operă într-o experiență dramatică și muzicală de mare forță expresivă.

Muzica lui Weber impresionează prin orchestrație evocatoare, motive inspirate din folclorul german, arii lirice de o mare sensibilitate (în special ale Agathei) și ansambluri dramatice de intensitate cinematografică.

O viziune scenică actuală: „Interlopii”

Producția din cadrul Opera Studio 2026 poartă semnătura dirijorului Adrian Suciu, care propune o lectură contemporană a operei, sub subtitlul „Interlopii”.

Această reinterpretare aduce conflictul original într-un context actual, punând în lumină mecanismele puterii, manipulării și alegerilor morale într-o societate dominată de influențe obscure. Fără a altera partitura originală, montarea oferă artiștilor și publicului o perspectivă proaspătă și relevantă asupra acțiunii.

Muzica va fi interpretată în limba germană, în forma sa originală, iar dialogurile vor fi susținute în limba română, facilitând conexiunea directă cu publicul.

Participare extraordinară

Ansambluri

Echipa artistică

Oportunitate profesională pentru tineri artiști

Masterclass-ul oferă tinerilor cântăreți și actori șansa de a lucra într-o producție completă de operă, într-un cadru profesionist, alături de artiști consacrați și ansambluri internaționale.

Participanții vor beneficia de:

Este o experiență intensivă, concepută pentru a simula condițiile reale ale unei producții profesioniste de teatru liric.


Roluri disponibile

Distribuția se va realiza în funcție de tipul de voce și experiența anterioară:


Calendarul evenimentelor – Opera Studio 2026


Opera Studio – Masterclasses 2026 nu este doar un curs, ci o experiență artistică transformatoare. Prin montarea operei Der Freischütz, participanții vor pătrunde în universul romantismului german și vor explora relevanța sa profundă pentru publicul contemporan, într-o producție de anvergură internațională.

Pentru rolurile principale, aplicanții trebuie să știe rolul pe care-l solicită pe dinafară, bine studiat.

Vom realiza o selecție – trimite prin email la festivaluldearte@gmail.com un video cu tine interpretând o piesă muzicală pentru rolurile cântate, respectiv o poezie sau fragment teatru pentru rolurile vorbite.

Taxa Participare – Festival 4 Arts Opera Studio

Pentru înscrierea la curs trebuie să:

Înscrierea se face în momentul în care a fost achitată întreaga sumă pentru serviciile solicitate. Taxa se returnează numai în cazul în care cursul nu se mai ține din motivul înscrierilor prea puține la profesorul solicitat. Pentru plata taxei până în data de 20 martie, se acordă o reducere de 200 lei.

Cazare și masă

Pentru cei care solicită cazare și mâncare, costurile acestora sunt separate. Putem asigura cazare și masă la Complex Casa Alex Snagov, unde sunt cazați profesorii, pentru 200 lei/persoană/zi (cazare și 3 mese/zi).

Pensiunea ne oferă piscină, teren de tenis de câmp, de fotbal, mese de ping-pong, biliard, spațiu generos, inclusiv săli pentru cursuri.

Exit mobile version