Site icon Festival 4 Arts

Florin Dochia – scriitor și jurnalist

Despre sine:

„Când m-am născut eu, secolul trecut împlinea cincizeci de ani. Nu cred că acest lucru i-a influenţat cu ceva dezvoltarea ulterioară. S-a sfârşit deplorabil, fără împliniri notabile; nimeni nu-i va putea şterge, însă, pecetea de veacul cel mai criminal din toate câte s-au cunoscut. Şi încă, precum doar prin/din suferinţă se naşte ceea ce dăinuie, nimeni nu-i va putea şterge pecetea de veac al celor mai importante revoluţii şi eşecuri din istoria omenirii. Poate doar focul şi roata… Eu aparţin secolului în care au murit utopiile. Aparţin secolului care a căscat prăpastia între viaţa interioară şi aceea exterioară a fiinţei umane, amplificând schizofrenia civilizaţiei. Ruptura e în fiecare dintre noi, fie că o recunoaştem, fie că nu.
Din această situaţie a fiinţei mele s-au născut poemele ce s-au scris mai departe şi toate celelalte lucruri pe care le-am făcut, cu voie sau fără de voie. Viaţă adevărată nu le poate insufla, mai departe, decât tu, cititorule. Poate că merită.”

Scurta biografie

Scriitor și jurnalist, domnul Florin Dochia este autorul unei cuprinzătoare opere literare și un membru marcant al comunității scriitorilor din România. Domnia sa a publicat 16 volume de poezie, 4 cărți de eseuri literare, 2 volume de cronică literară și unul de interviuri.

Domnul Florin Dochia este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Poezie Bucureşti, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România și redactor-şef al publicaţiilor literare „Revista Nouă” (2000-prezent) și „Urmuz” (2014-prezent).

Cele mai importante premii:
Premiul Opera prima al Festivalului Internaţional «Nichita Stănescu», 2004
Premiul Naţional  de Poezie „V. Voiculescu” pentru „Produse derivate”, 2017

Printre volumele publicate:


Exit mobile version