Site icon Festival 4 Arts

Prof. Alexandra Acatincăi – vioară, membru al juriului

Prof. Alexandra Acatincăi

For English, please, click the „Translate” button.

Studii

Alexandra Acatincăi provine dintr-o familie de muzicieni, mama ei, Laurentia Onose, fiind unul dintre profesorii metodiști de renume ai Colegiului National de Muzică „George Enescu” din București.

Studiul viorii l-a început la CNM „George Enescu” și continuate la Universitatea Națională de Muzică București. Pregătirea profesională a fost deosebit de riguroasă sub îndrumarea marilor maeștri Modest Iftinchi, Nicolae Bilciurescu, respectiv Conf. Univ. Dr. Ioana Croitoru.

A participat la evenimente Masterclass susținute de către soliștii de talie internațională, cum sunt Erzhan Kulibaev, Ioana Croitoru, Remus Azoiței, Silvia Marcovici ș.a.

Distincții obținute de Alexandra Acatincăi

A fost laureată a numeroase concursuri naționale și internaționale, printre care „George Georgescu” de la Tulcea, „Orpheus” de la Târgu Jiu, „Sigismund Toduță” de la Deva,  „Paul Constantinescu” de la Ploiești, Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală și multe altele.

Activitate artistică

Violonista Alexandra Acatincăi a susținut recitaluri pe scenele din Ungaria, Austria si România – în Bucuresti, Sinaia, Iași, Constanța, Bacău, Bistrița. De asemenea, activitatea ei artistică se evidențiază și prin numeroase recitaluri caritabile la Spitalul Fundeni București, în azile de bătrâni din București și Brașov, în centre de plasament și Spitalul de Pediatrie „Marie Curie”.

Alături de Trio Cameral a sustinut concerte în toată țara.

Prezența în mass-media

Doamna Prof. Alexandra Acatincăi are multiple apariții la emisiunea TV „Portative și portrete” de la Speranța TV și articole publicate în cadrul revistei de cultura „Independența română”.

Activitatea pedagogică

Consecventă pasiunii față de formarea tinerilor violoniști, moștenită din familie, Prof. Alexandra Acatincăi are o carieră pedagogică de succes, recunoscută prin funcția de profesor metodist, gradația de merit și numirea ei ca șef de catedră timp de trei ani la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” București.

În decursul celor peste 19 ani de carieră, a îndrumat numeroși tineri violoniști care au obținut Trofee, Premii I de Excelență, Premii Speciale si numeroase Premii I la zeci de concursuri internaționale și naționale.

Prof. Alexandra Acatincăi a fost membru al juriilor pentru numeroase concursuri internaționale, printre care:

și naționale;

Suntem onorați că este membru al Juriului pentru Concursul Internațional de Coarde & Muzică de Cameră / International Strings & Chamber Music Competition.

Exit mobile version