To read this content, please use the ‘Google Translate’ widget to request a translation.
Coca Drăgan participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VI-a, din Galați, România și are 70 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.
Se mai naște un prunc,
se mai naște o carte
se mai naște o carte
înveșmântată în cioburi
de cuvinte neiertate
țâșnite dintr-o scorbură
de suflet
gânduri prinse ca-ntr-o plasă
au reușit să scape precum un
prunc când iese la lumină din
pântecul înfășurat în tină deja
încărunțit
... ce are multe de spus, de
povestit, foi nude de acoperit
în veșnicia vremii să rămână
c-un nume tipărit pe-a vieții
cale umbră.
SOS de toamnă
pașii m-au purtat
din nou
spre locul unde
îți odihnești ultimul
sărut dăruit
îngenuncheată în semn
de salut pământul ușor
curbat părea întunecat
ca o stea îngropată
pe un cer fără lună
doar portretul din
fotografie în fața
apusului părea pictat
auriu pe crucea
încremenită
în liniștea deplină
mă simțeam inertă
și doar zborul păsărilor
purtând mesaje din cer
mă făcea să tresar
încet redeveneam eu
și îmi auzeam bătăile
inimii ca semnalele
Morse încercând să
ajungă până la tine
ta-ta-ta ti-ti-ti ta-ta-ta
ta-ta-ta ti-ti-ti ta-ta-ta
și-abia tunci m-au pătruns
șoaptele sufletului tău
„dragostea nu moare niciodată
doar își schimbă forma
ca lumina printr-o prismă”
razele blânde și aurii
ale apusului de toamnă
își făceau loc până la mine
să-mi însenineze chipul
deja renăscut
Câtă toamnă...
Câtă toamnă,
câtă ceață printre gene,
straturi arămii perene,
coridoare prin păduri
de pomi desfrunziți și goi;
Câtă toamnă,
câtă ploaie rece-amară
seamăn-a bacoviană,
picuri ca de plumb cad surd
peste-al toamnei nud veșmânt;
Glezna mi se-nfundă-n tină
și mă prind de-un fir de lună,
cai sălbatici mă-nconjoară
ce nechează și frământă-ntre
copite lutul plin de jurăminte;
Câtă toamnă,
câte gânduri răscolite
de un vânt aprig de munte,
de o pasăre în zbor ce
și-a lăsat cuibul gol;
Aripa și-a-ntins spre zare,
va străbate mări, oceane,
continente ca s-ajungă
pe-un tărâm mai blând
ca verdele cel nud;
Câtă toamnă
viscerală, pașii-mi calcă
frunza goală ce suspină
și se-agață de-al meu suflet
dezgolit.