Andreea-Theodora Drăgan participă la Concurs de Poezie al Festivalului de Arte, din Com. Brebu, Jud. Prahova. Îi dorim succes și îi mulțumim!
Punem cruci peste amintiri
( și ne închinăm cu mâna destinului)
Am un gol în inimă de când te-ai decis că nu mai încapi în cămăruțele strâmte și dureros de simple pe care ți le-am închiriat fără să îți cer să-ți plătești cazarea usuratică ce în final s-a spulberat. E un gol trist, frânt în mii de particule de praf de stele. ai plecat, dar eu nu mă simt încă pregătită să atârn din nou semnul de vânzare în pragul ușii fiindcă mi-e teamă să pun cruci peste amintiri și să te îngrop în mirosul altuia. Mi-e teamă să nu îți mișc pașii ce i-ai lăsat în urmă, să nu îți calc parfumul tare ce încă se mai simte printre craterele ce le-ai desenat în pieptul meu. Îmi e teamă de tine. de mine. de noi.
Absență nesfârșită
În absența sunetelor Scuipăm tristeți mute, Ne scrijelim numele Pe frunte și așteptăm Să îi crească corzi noi, Să sune lin ca harpa Pe buzele cuiva, Să sune dulce în amintire, Să nu doară Ca o liniște obișnuită. Să îl doară doar pe el. Dar glasul e îngropat Și tăcerea e mai mută Decât a fost până acum. Toate ușile sunt închise Și tot ce mai scârțâie E iubirea pe care i-o porți inutil. Nu îți mai calcă pragul Căci plictiseala unei guri Cusute cu ață albă, Îmbrăcată în cămașa morții Nu îl mai face să tresalte ca altădată.
Hoție sentimentală
Alergi cumplit de greu Printre cuvintele vopsite Ce le-ai lăsat în urma ta Și te întrebi cu inocența Unui copil meschin De ce îți sunt lipite buzele Și nu mai poți să îți Întinzi veșnica plasă. E teama cea care se strecoară Mișelește prin crăpătură. Nu trebuie să te ascunzi Căci îți cunosc orice miros. Nu vraja e cea ce-ți pune piedica Ci ochii mei ce s-au deschis În ciuda liniștii ce te-a înghițit. Poate că n-ai prins vulpea Cu limba ta ascuțită în gură Dar jocul e pierdut oricum, Ce mai contează dacă mint? Ce mai contează dacă eu Te-am năruit sau întâmplarea? Aș fi ridicolă să-ți spun Că nopțile-mi sunt pline De zgomot și de foc, De cuvinte goale si sunete arțăgoase. Absența lor te arde pe sub piele, Te roade printre lacrimi, Dar să știi că sunetele Înapoi n-ai să le primești Până nu vei reuși pe ale mele Să le amorezezi de muțenia Buzelor tale.
Îmbrățișare
Atâta dor și atata jale Ne-a cuprins pe noi Doi copii sortiți Să sugrume eternitatea Între cerul gurii și Diafragma corzilor vocale. Războiul s-a-ncheiat Și-acum ne plângem Cuvintele sub dărâmături. „E prea târziu” îți șoptesc Degetele încârligate Pe ultima consoană. Cum am putea acum Să ne cuprindem în brațe Când sunetele au murit Sub tălpile noastre grele Și murdare de iubire?

Categorii:Concurs de Poezie