To read this content, please use the ‘Google Translate’ widget to request a translation.
Codruța-Adriana Vancea participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VI-a, din Oradea, Județul Bihor, România și are 57 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.
1. Rânduri ce-s scrise din rămășițe
strâng ultimele rămășițe din viețile narciselor
se întâmplă să plângă după ele
frunzele mici și dese ale mărului
nici măcar furnicile nu renunță să urce pe trunchiul lui
furioase și îndărătnice
eu renunț însă
să mai alerg după fluturi colorați în vara aceasta
renunț să-mi mai scriu pe pielea albă a pieptului cu rujul meu preferat
te iubesc vară
te iubesc toamnă
acum deja știu anotimpurile despre iubirea mea
acum deja știu fluturii despre culorile inimii mele
cum pot să respir adânc în curcubelul emoțiilor
îmi voi petrece zilele iubind toate rămășițele
din viețile florilor și ale oamenilor ce-mi intră în casă
câte vor fi să fie ele
multe, puține
cum vin și cum pleacă
sunt atât de fericită
să le am
să le simt
să mi le îngăduie mintea, trupul, sufletul
să le cuprind fără a fi nedorite
suntem noi
rămășițele bucuriilor și durerilor
trăite
2. Poezie despre statut
m-am gândit azi să-mi caut un statut
nu orice statut ci unul așa
bine făcut
pur și simplu nu contează nimic
sunt un bolid
așa că nu mă uit cum o fi
să fie
contează să fim plini de case frumoase, de mașini de spălat Boss
de automate de cafea și de aspiratoare
să semnăm dintr-un deget un cec pentru panouri solare
să ni se curețe drumul cu stropitoarele din dotare
între timp pot și eu să mă afirm
că nu-i un capăt de țară
să joc pe ring la o agenție de panouri publicitare
să fiu un director sau măcar un șef la resurse umane
ce bine că am învățat să trag la plug din greu când eram la țară
cazați la o verișoară cu doi boi și-o văcuță ce se pierdea seara pe uliță
prin urmare sunt un bolid
și cu statutul meu de semizeu intru în orice parcare vreau eu
că-i privată
că-i sigilată
și ce mai contează dacă va trebui să ne adaptăm cumva la lume
la chermeze
vom citi câteva referate de liceu
două trei albume
unii ne vor bârfi
unii ne vor ciunti din fotografii
mulți ne vor adula
mulți vor tăcea
avem ceva
unic și de temut
un statut
3. Savanții se pot face și singuri
Am adormit pe bancheta din spate.
Mă zgâlțâie un om.
Lumina îmi intră printre gene. Lacrimile s-au uscat pe obraz.
E încă iarnă.
Cobor și îmi trag geanta de voiaj după mine.
Mi se pare grea și umerii gem în felul lor.
Între timp mă întâmpină un poet cunoscut. Pare grav.
Trec poarta. Ajung acasă.
Mi se face frig. Poetul închide fereastra.
Zâmbesc și îi vorbesc și despre poeziile mele.
Mă privește nătâng. Se ridică ușor mai sus pe vârfuri.
- La nivel ideatic sunt elucrubante. Formulări nefericite.-
Îmi vine iar să plâng pe pietre albe. Numai că nu le am cu mine.
Îmi vine să plec de acasă, dar rămân că nu e doar el acolo.
Nu pare să se simtă stingher între noi, gazdele.
Seara e pe sfârșite. Poetul își pune o pijama roșie.
Pe frunte poartă o nestemată de aur. Ne privește pe toți.
Mă dor gândurile mai tare decât cuvintele.
Nu mai vreau să fiu atât de amabilă.
Îl gonesc ca pe un motan obraznic de pe gazonul meu.
Se face atât de frumos acasă. Îmi era dor.
Adorm fericită.
Miroase a vin și scorțișoară. Lângă mine inimi.