To read this creation, request a translation by clicking the “Google Translate ” widget.
George Băicoianu participă la Secțiunea „Poezie” a Concursului Internațional de Creație Literară, Ediția a V-a, din Alexandria, România și are 63 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.
Icoana din odaie
Pe pat de ghimpi adormi în fiecare noapte
Cu gândul dus spre ziua de poimâine.
Ți-s palmele cuprinse de lațuri din cârceii
Ce se dospesc încet, într-un aluat de pâine.
Pe pat de ghimpi te scoli mereu în zori,
Privind la cearcănele din oglindă.
Pe care vrei să o gonești spre ieri
Prin ferestruica strâmtă de la tindă.
Pe pat de ghimpi stau dorurile tale
Păzite strașnic de un ochi miop,
Care se-ncumetă să-nfrunte bidivii
Născuți să sfarme vise în galop.
Pe pat de ghimpi îți lași mereu odaia
Și tot așa o simți, când o descui.
Dar te sărută îngeri din icoana,
Ce-atârnă într-o lacrimă de cui.
Șaua dintr-o lumânare
Mi-am lipit pleoapa de-o stea
Iar ea mi-a dat pe umăr un sărut.
Pe care îl visasem de când eram copil,
Când umblam aiurea, spre necunoscut.
Mi-am lipit privirea pe obraz de spice
Înfrățit sub soare cu maci nedormiți,
Care tot așteaptă porția de rouă
Dinspre primii zori, veșnic hăituiți.
Mi-am lipit urechea de călcâiul frunzei
Care jeluia sub un pui de vânt.
Înspre ea urcau lacrimile strânse
De lumina lămpii, zidind un cuvânt.
Mi-am lipit o vorbă pe ochi de năvod,
În care se-aude zbaterea de pești.
Noaptea o-mprumută zilei care vine,
Risipindu-și vina pe roți de calești.
Mi-am lipit speranța de un drum abrupt,
Pe care n-am fost, dar îl văd în zare
Cum mă ispitește să-l călătoresc
Pe un cal cu șaua dintr-o lumânare.
Viața ca un miez de pâine
Răscolesc prin pașii adunați în ani
Într-un cufăr verde din valuri de mare,
Unde-n tinerețe mama tot chitea
Macate cu flori, fote și ștergare.
Răscolesc prin pașii care-i port sub pleoape
Și-ncurc socoteala, nu-mi mai ies la număr.
Primii dintre ei, sfidând labirinturi
Vor să se întoarcă pe același umăr.
Răscolesc prin pașii care au sorbit
Lacrima de urmă stinsă într-un zbor.
Îi îndemn spre ploaia arvunită-n toamna,
Când pleca spre stele primul meu izvor.
Răscolesc prin pașii care au fost sclavi
Sub regi și regine, sclavi la rândul lor,
Visând la lumina care sta ascunsă,
Într-o lumânare cu trupul de dor.
Răscolesc prin pașii care vor urma
Să calce poteci ce s-or naște mâine.
Brișca mea de gânduri mai taie felii
Din viața cu gustul ca un miez de pâine.