To read this content, please use the ‘Google Translate’ widget to request a translation.
Ancuța-Nicoleta Popovici participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VI-a, din Miroslava, Județul Iași, România și are 30 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.
Întreg
momentul meu
e dimineața
cand îndulcesc cafeaua nepermisă
cu pagini de cărți.
le dizolv.
mă dizolv.
suntem totuna cu aburii calzi
înălțători.
capturăm
mirosul de iarbă,
lătratul de câini,
bâzâitul albinelor,
ciripitul păsărilor,
mirosul pământului ud
până la condens.
bucăți din mine se preling disperate
pe gardul vecinilor,
pe geamul prăfuit,
pe ceașca rece.
“Unde sunt?”
Sunt toată o lume.
Copil te simți în poala bunicii
Să-mi deschid sufletul am învățat de la tine,
să nu-mi fie rușine de ce se-ascunde
înăuntru.
Înainte credeam că atunci când vorbești cu adulții
nu ai voie să te comporți ca un copil,
că trebuie să-ți înghiți plânsul.
Când ești un copil care vorbește cu un adult
trebuie să te ridici, să fii o mare,
să dai sfaturi, să ocrotești, să iei decizii.
Tu nu contezi!
Ce, ai griji? Ai păcate?
Puritatea preschimbă-ți-o în fapte.
Când ești copil trebuie să-ți porți masca.
Nu e frumos să fii neputincios, slab, plângăcios.
Când eram o copilă, îmi luai fața în mâinile aspre
și mă pupai de-mi ștergeai orice urmă de adult.
Te puneai să dezghioci porumbul, pe prispă
și mă ascultai o vară întreagă
cum trăncăneam prostii
despre ce-am făcut, despre ce visam, despre ce simțeam.
Mă rugai să-ți cânt, iar eu
stăteam lângă tine și mă simțeam
doar un copil.
Sens
Toate dispar.
Ca într-un tunel infinit mă afund și mă depărtez de lume
în tăcerea asurzitoare
sunt ca un puf de păpădie în derivă.
Toate câte există pălesc
despărțite tăios:
eu și tot restul.
Singurătatea capătă alt sens
și rămân
dezgolită
ca un mugur încolțit în soarele înșelător al iernii.