To read this creation, request a translation by clicking the “Google Translate ” widget.

Adelina-Maria Male participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a V-a, din Ștei, județul Bihor, România și are 16 ani. Este îndrumată de doamna Prof. Roxana Tat. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Universul meu e mama

Noaptea trecută, mamă dragă, te-am recuperat dintre stele,
Acaparai înaltul cer, erai cea mai frumoasă dintre ele.
Am vrut să-ți dăruiesc o floare, dar strălucirea ta o domina,
Mamă, minune a constelației, ești divina stea a mea!

În întuneric orbitor, vrei să mă luminezi și sfătuiești,
Dezmierdându-mă cu ale tale mângâieri dumnezeiești.
Fără tine astronauții n-ar mai fi zburat cu-a lor rachetă,
Mamă, regină a nopții, ești în ochii mei cea mai cochetă!

Mereu aștepti să-ți sar în brațe, fiindcă ții prea mult la mine,
Deși grijile m-acaparează și mai uit să stau cu tine.
Cine mă-ncălzește când mi-e greu să lupt cu ele?
Mamă, ești soarele cu raze câte-n lună și în stele!

Ar fi cosmos fără planete și planete fără mame?
Ce ne-am face fără ele, am muri de dor și foame?
Dar eu, ce m-aș face, dacă tu nu m-ai iubi mereu?
Mamă, făptura mea cerească, tu ești universul meu!

Iar când fruntea ta are riduri și părul tău bogat albește,
Tot mămica mea rămâi, ființa ce la fel mă iubește.
Eu în inimă te voi păstra vie și zâmbitoare,
Mamă, tu ești eternă deși viața-i trecătoare!


Nostalgică

Pe bunica o văd din zare zâmbindu-mi neîncetat
Cum vin pe drumul de care a crezut că am uitat.
Ajung la ea și-o strâng în brațe sărutând fruntea-i ridată,
Căci „Bine-ai venit, nepoata mea!” poate n-aud viitoarea dată.

În casa ei galbenă, mare, pe bunicul îl găsesc,
Așteptând cu-atâta dor ca de el să-mi amintesc.
Mă privește iubitor și bucuros să mă revadă,
Ca vara când îl vizitam în zilele de altădată.

Ce sunt bunicii, de ce ne-au fost dați pe lume,
Doi îngeri care fac din fiecare zi o minune?
Când mormântul o să-i apese poate le vei pune o floare 
Dar dacă nu le-o dai acum, are floarea aceeași valoare?

Din balconul camerei mele văd satul odată plin
Și nucii de peste drum prin care vântul bătea lin.
Prin ochi de copil doar de-aici viața pot s-o privesc,
Și lumea, rea uneori, necondiționat s-o iubesc. 

Încă mi-e dor de soarele ce mă învelea în a sa lumină
Când pe bunici îi ajutam să sape unde aveau grădină,
De clipele în care eram doar un copil cu fantezii
Și de nopțile de vară când scriam pe poezii.

Bunico, să facem mâncarea noastră preferată!
Bunicule, chiar de sunt mare, să ne mai jucăm o dată!
Văd amintiri în ochii voștri atât de puri și plini de nostalgie,
De ce-ai lăsat timpul să te răpească, frumoasă copilărie?


Maiestatea necuvântătoarelor

De-al său spirit îndrăzneț nimic nu poate să-l despartă,
Peste tot, rapid ca vântul, cu-a sa grație se-avântă.
Coama îi e ca o coroană, iar galopul său e-o artă,
Calul e maiestatea tuturor ce nu cuvântă.

Cu-al său ajutor din timpuri vechi am scris istorie,
E cel mai loial prieten al unui stăpân.
Calul e cheia spre finalul fericit şi plin de glorie,
Fără el nici Harap-Alb nu l-ar fi învins pe Spân.

Calul ne luminează gândul în cel mai mare întuneric,
Ne-a fost mereu alături, până și la muncă grea.
El ne pictează viețile într-un curcubeu feeric,
Iar noi îl purtăm în inimi precum el ne poartă-n șa.