To read this creation, request a translation by clicking the “Google Translate ” widget.
Alexandrina Grosu participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a V-a, din Sofia, raionul Drochia, Republica Moldova și are 35 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Primăvara
Colina e bătută-n floare şi de-un verde crud
Crângul adormit abia se-nfiripă,triluri se aud.
Soarele păşeşte darnic,gâze îmbrăţişează
O mireasmă îmbietoare ici colea se aşează.
E Primăvara! ce pânze noi întinde şi le ţeasă
Şi-o îmbracă pe natură în broderie aleasă.
În zarea albastră,plutesc păsări călătoare
Vestesc a primăvară,în suflet încântare.
Ce privelişte frumoasă!joacă inima în horă
Primăvara cu măiestrie ne răsfaţă a cât-oară,
Ne trezeşte,ne adună,e o muză ce ne inspiră
Şi declară iubire prin tabloul ei de culoare şi lumină.
Autor: Alexandrina Grosu, 2024
Molova mea calea îţi e deschisă
Moldova mea, plină de culoare,
De suflete frumoase, oameni de valoare,
De visuri albe şi măreţe, a copiilor viitor,
De gânduri grandioase, de om muncitor.
Moldovă! calea îţi e deschisă,
Fă-ţi pasul demn cu inima aprinsă,
Spre cerul albastru-azuriu
Cu stele sclipitoare de-un galben-auriu.
Moldova mea, pasăre măiastră,
Culege-ţi a ta stea, nu mai fi sihastră
Şi lasă a ta cântare în veci să răsune,
Să se audă vocea ta în întrega lume.
Moldova mea, piatră aleasă
Lumina stelei tale, să nu aibă cale întoarsă,
Să straluceşti în a ta splendoare
Şi lumii să-i vesteşti a ta ardoare.
Autor: Alexandrina Grosu, 2024
Nu îmi recunosc...
Nu îmi recunosc pământul
Şi lumea, străină-mi pare,
Nimeni nu-mi inţelege gândul,
Sufletul mi-e umbrit de jale.
Nevazuţi se fac pe stradă,
Neînţelesul e în a lor minte.
Rătăciţi sunt şi a timpului pradă,
Și trupul lor devin marionete.
În timp pierduţi sunt toţi
Şi nimic nu se mai înţelege.
Ispita bate surdă în porţi,
Dar voi n-o lăsaţi să plece
-Nu-ţelegeţi? că demonii vă surpă,
Dar ei, surd, redică mîinele în sus
Şi din Tine încep să rumpă
Orb le devine gândul, sufletul ca jertfă au dus
Ştiu bine, că unii, seamă îşi vor da,
Poate devreme ori târziu prea.
Nu îmi recunosc pământul
Orb le-a devenit gândul...
Autor: Alexandrina Grosu, 2008
Categories: Concurs de Poezie, Concursuri Online










