To read this creation, request a translation by clicking the “Google Translate ” widget.

Ana Iulia Cibu participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a V-a, din Alba Iulia, România și are 18 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

ODĂ MORȚII 

Prin fereastra timpului, vântul bate ascuțit
Şi-mi străbate două atrii la nord-est de răsărit.
Se întinde creanga sorții pe pervazul prăfuit,
Eu îi joc florile-n palme la sud-vest de infinit. 

S-a oprit o rază albă pe al meu ochi istovit,
M-a orbit mai sus de eden adevărul răstignit.
M-am luptat cu carnea palmei în războiul de țesut,
Testamentul tinereții suflului l-am dat tribut. 

Şi pe via roditoare, spânzurată de oglindă,
Mi-am lăsat alene capul, viața s-a oprit în tindă.
Am strigat-o ca să intre, mi-a răspuns ecoul mut
Şi reflexia din oglindă am sfidat-o cu-n sărut. 

Rătăcit mi-e un roi de fluturi în furtuni de amintire,
Evadați din insectare zboară greu prin cimitire.
Le-am aprins o lumânare pe mormântul clandestin
Călăuză să le fie untdelemnul de măslin. 

Dar atrase de lumină bat moliile ritmul morții,
Se îndreaptă către mine să îmi rupă eternul sorții.
M-am zbătut atât de tare sa mă-nalț de sub smochin,
M-au prins fluturii de aripi, le-au străpuns de baldachin. 

Cât de straniu stă frumosul pironit într-un sicriu!
Stăm cu mâna întinsă în însemn de bisturiu.
Îl vedem și din dorința de-al avea, îl surghiunim.
Credem că ni se cuvine, că doar noi îl stăpânim. 

Și el moare, moare, moare..
Și salcâmul e în floare.
Când îl tai, îl tai din sine.
Moare primăvara-n mine..

.
.
.

GENEAGENEZĂ

Bărbatul fără chip, plin de cutume,
În limbi de tun arunci cu gloanțe oarbe,
Pe ele stă gravat cu sânge al meu nume
Și n-ai mustrări să mi le înfigi barbar în carne.  

N-am eu iubire-n atrii să îți repar eșecul
Și vina nu-i la mine că port același chip,
Aș vrea să îți compun din nou sorocul,
Dar nu sunt dumnezeu să învii un stih.  

Și n-am nici geamuri fumurii să-ți pun la ochi,
Să mă privești fără să vezi fărâmi din tine
Și nici nu pot să fac din ură stropi
Să aluneci mai ușor pe serpentine.  

Te-aud din dormitor cum vi furtună
Și sub umbrela eu de mult nu mai am loc
Și ascult luată de vânt cum vocea-ți tună
Și palma aspră-n mine își face joc.  

Dar sângele din sângele tău fierbe
Și vin cu arca plină să-ți fac din nervi potop
Și valurile mele de moarte sunt acerbe,
Cu-o mâna am să te înalț, cu alta am să te îngrop.  

Am rădăcina ta în lanțuri prinsă de picior
Și numele gravat cu dalta-n limba
Și sâsâi ca un șarpe noaptea în abator
Când soarele pe cer în neguri se preschimbă.  

Tu să mă ierți că nu ți-am oferit a doua viață
Să poți trăi din noi tot ce n-ai fost prin mine,
Dar știu c-ai să mă ierți căci singură-ți sunt fată
Și ai să-mi mulțumești că n-am ajuns ca tine.

.
.
.

INTERACȚIONISM

Note surde îmi scrijelesc timpanul
De gânduri și de ea mi-e plin de tot în minte,
Iar în tăcerea nopții, osândă mi-e pianul
Și mi-e atât de dor de gura ei fierbinte. 

Pantoful ei îmi calcă aspru trupul
Și mă subjugă în fantezii carnale
Căci ochii-i mă sfidează fără scrupul
Și buzele-i se-nfig în pieptu-mi ca niște pumnale. 

Învăluită în fumul de țigară 
Cu buze arse de tutun și sărutări 
Poziția ei timidă îmi pare așa vulgară 
Și gândul că-ndrăznesc să o privesc îmi naște remușcări. 

Maniacal se zbat și gem clapele în atmosfera vesperală
De frenezia acordurilor, corpul tot îi freamătă 
Prin sunet o dezbăr de haine și de păgâna sa sfială 
Vestală stă femeia pe pian și coapsele-i fac artă. 

Naiv și prost poate să-mi spună lumea 
Că-n fața unui demon monahal mă-nchin 
Dar nu voi crede și sluji treimea
Până în pântec nu-i va sta al nost' cămin.