To read this creation, request a translation by clicking the “Google Translate ” widget.

Andra-Maria Vârlam participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a V-a din Iași, România și are 17 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

In aeternum

Amurgul meu cel decojit, de al său veștmânt roșcat
Sângeriu își varsă raza peste eul dezbrăcat -
Nu e umbră de mătasă sau esența luminoasă
De vreun astru risipită-n omenia găunoasă.
Slobod sufletul îți e și sterpit de timpuriu
Prins în acele de ceas, despicat de bisturiu,
Dar carnală mi-e durerea când la piept nu îți respir
Al tău vis vag dezgolit de al pielii alb cașmir.
Ea când voalul mi-l ridică, de pe chip de porțelan
Moartea suptă de viscere pustiește trup în van,
Când tânjeam să mă dezbine, am uitat a accepta
Că în loc de-a ei mireasă voi rămâne doar a ta.
Veșted răsărit pătrunde printre găuri de cavou,
Ale lui calzi sărutări amintindu-mi de-un ecou,
Gura ta plăpând sorbind din a mea buză de jos,
Nu-i de-ajuns eternitatea dorul tău să mi-l descos.


Covalent

Distilat de vremuri, sufletul se stinge-n var,
Zeama lor de carne arsă, plânge dorul în zadar
Căci din giulgiul alb-lăptos al acelei vechi dorințe
Se desface, din moloz, trupul supt de suferințe.

Și mai putred, dogorind, se va naște sângeriu
Visul veșted de-a muri în plămânul încă viu,
Tot tânjind la somn etern, când cu inima virgină
Nu strivește rana moale, ci îi sapă prin rugină.

Pulbere de piele moale, expirând prin gură
Naftalina infuzată prin a venelor sudură,
Gândurile-mi răscolesc, închegate suculent
Printre creștet și amintire, sărutate covalent.


Moarte onirică

Lasă-ți fruntea-n a mea poală, se tot face a dezmierdări,
Când surdă inima-ți și goală, își propagă oda-n zări,
Mângâie palmele, alene, pielea-mi ca de lână, caldă,
Prinsă în pliuri, pe sub gene, nu vrea lacrima să cadă.

Un foc în iris, suvenir, ca să îmi fie dezrobire,
În al iubirii fad potir, mocnite flori în letargie,
Eden din pântec ce-a irumpt, astăzi ars s-a prăbușit,
Iar prin sufletul cărunt, o himeră parazit.

Fluviu întins, predestinat, este vena-ți curgătoare,
Printre chiori e împărat, dorul supt din destrămare,
Ce să simt, când ca Mesia, eu răstignită zac pe-abis
Pe post de cruce, e amintirea și în loc de mine, vis?