Concurs de Poezie

Andra Mihalașcu, Poezie, Grupa II

To read this creation, request a translation by clicking the “Google Translate ” widget.

Andra Mihalașcu participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a V-a, din Cluj-Napoca, România și are 16 ani. Este îndrumată de doamna Prof. Dana Dumitrescu, la Colegiul Național „Emil Racoviță”. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.


1.
Haine cu mucegai

În sertarele învechite
Și în cutiile prăfuite,
Numa’ haine văd în zare
Haine ce miros a mare,
Haine ce mă duc la mama,
Haine ce m-aduc la tata.

Și le strâng în pumni grămadă
Și le pun dincolo-n ladă,
Haine cu mucegai
Haine în care tu erai
Și-n care tu trăiai.

Cu hainele în cutii
Aș pleca, dar tu n-ai ști
Fără lacrimi, dar cu dor
Parcă mi-ar veni să mor
Amintiri rămase-n prag,
Aș muri numa’ de drag.

Vreau s-ajung și eu ca tine...
Ce va rămâne din mine?
Haine cu mucegai,
Haine în care tu erai
Și în care eu trăiam,
Haine în care tu mergeai,
Dar în care eu fugeam.


2.
Cum adică să fiu?

„A fi sau a nu fi,
Aceasta e întrebarea.”
Cum poți să știi că ești?
Când toți îți zic să fii
Ceea ce tu nu ești.

A nu fi sau a fi,
Întrebarea e aceasta.
Eu nu știu cum să fiu
Când ei îmi spun că sunt,
Dar eu știu cum să nu fiu
Când ei îmi spun că nu-s.

Hai să fim împreună!
Aceeași e întrebarea.
Eu nu știu cum să fiu
Când îmi ceri să fiu cu tine,
Eu știu cum să nu fiu,
Dar nu știu fără tine.

Hai să nu fim împreuna!
Întrebarea e aceeași.
Eu știu singur să nu fiu,
Nu știu să fiu cu tine...
Știu că sunt și că sunt bine,
Știu să fiu, dar nu cu tine.


3.
O zi

O zi,
O lună,
Două, poate trei
Un an,
Doi și după trei.
Zece.
Am zece ani.
Sunt copil mare,
Deja mă duc la școală!
Vreau să strig cât pot de tare.
O zi,
O zi,
O lună,
Două, poate trei
Un an,
Doi și după trei.
Zece.
Încă zece ani.
Acum am douăzeci de ani.
Nu mă mai simt așa mare,
Nu vreau să mai strig așa de tare.
O zi
Și încă o zi,
Două și după trei.
O lună,
Un an,
Dar ,de fapt, ani.
Ani întregi.
M-am oprit din numărat.
Nu pot să țip nici dacă vreau.
Acum, mă simt prea mare.
O zi,
Dar e gata.
Nu mai am ani,
Nu mai am luni,
Nu mai am zile.