To read this creation, request a translation by clicking the “Google Translate ” widget.

Claudiu-Andrei Butnaru participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a V-a, din Târgu Ocna, județul Bacău, România și are 18 ani. El este îndrumat de doamna Prof. Rozina Docan, la Liceul Tehnologic Târgu Ocna. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

                                              Nașterea de îngeri
                                                                de Butnaru Claudiu-Andrei

Tot ce văd e mult prea înalt și palid.
Câmpul e plin de pene asemenea cireșilor înfloriți, 
iubiți fii de mamă necunoscută sau pământul însuși, mamă a acestora.

Dragii de ei, ce imagine grotesc de minunată...
Înalți și palizi, urlând în creștere de aripi, necunoscători de vorbă.
Niciun cuvânt, doar nașteri continue...

Cerul își caută fiii condamnați, căci fără de lumină, nu vor cunoaște viitor.
Nașteri continue și niciun cuvânt.

Azi...se nasc îngeri.
 
                                                                                                            
                                                          Complexe
                                                                 de Butnaru Claudiu-Andrei

Zac... încep să mă gândesc la sensul meu, 
la cât de bărbat ar fi trebuit să fiu, la cât de copil sunt de fapt.
O șuviță de lumină a pătruns în casă. Zace și ea pe pardoseală, 
doar particulele de praf sunt mișcătoare ca-ntr-o imagine mărită a atomilor, 
dănțuind în materia ta.

Of, carnea ta dulce și de mult uitată prin nu știu ce palme de necunoscut.
Mă rog sa te ajute Dumnezeu, să ai un viitor, să nu sfârșești naivă, pierdută-n păcat.
E extrem de târziu și vreau să te caut, sa îți spun că te urăsc așa de bine încât simt că nu mai există altcineva pe pământ. 

Spune-mi, cât de bărbat sunt  și cât de copil sunt, de fapt?
 

                                                         Roșcat
                                                               de Butnaru Claudiu-Andrei

Florile ning polen roșcat,
ploi de cuvânt renasc, 
distanțele se apropie și plouă la infinit spre alte lumi unde nu există lut și nici suflare.
Firul ierbii e gigantic, iar mințile se-ntind ca nişte pietre, 
aerul prinde aromă, o aromă uitată ce-mi aduce aminte de pântecul, mamei mele.

Tu pășești cu tălpi de aer, înger fără de aripi, Evă din osânda pieptului meu, plină de viață și iubire.
Lutul sărută lut, îmbrățișări albe-n lumină.
Adam, e atât de singur...