To read this creation, request a translation by clicking the “Google Translate ” widget.

Daria-Ioana Ostachi participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a V-a, din Constanța, România și are 17 ani. Ea este îndrumată de doamna Prof. Doinița Pindic-Mirea, la Colegiul Național de Arte “Regina Maria” Constanța. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Scrisoarea pe care am uitat să ți-o trimit

Stai ascuns într-un colț al minții mele
Așteptând plăpând să vin la tine,
Iar pe pereții inimii îți scrii numele 
Cu marker permanent și cu litere puține. 

Deși îmi văd reflexia în ochii tăi căprui,
Tot mă întreb ce vezi când mă privești așa. 
Ai tipul de privire ce nu-l oferi oricui,
Ai tipul de privire ce spune „ești a mea”.

Ei niciodată nu vor înțelege tot ce văd la tine,
Dar nici nu te cunosc așa cum o fac eu
Și nici nu văd prin măștile străine,
După care te ascunzi atunci când îți e greu. 

Chiar dacă nu o să admit cu voce tare, 
Eu te iubesc cu frică și cu groază,
Iar când inimii încerc să-i dau uitare,
Sentimentele rațiunea îmi controlează.

Viața tăcută ce-o trăiesc știe doar să mă deprime, 
Căci n-am nici o idee cum să-ți spun ce simt,
Dar tu vei trăi veșnic printre rime
În scrisorile pe care uit să ți le mai trimit.


Ultimul poem 

Izvorul lacrimilor a secat și am rămas fără cerneală.
Mă mint orbește că ce-am scris despre tine e o greșeală,
Căci am dat tot ce am avut pentru o oră de iubire
Și acum mai suflare doar pentru o mărturisire. 

Noi amândoi ne-am scufundat în valuri de cuvinte,
De care tu poate ai uitat, dar eu tot le țin minte. 
Iar conștiința mă trădează, căci tot ce vreau să știi acum
Sunt exact acele lucruri pe care nu pot să le spun. 

Și mă înec în profunzimea iubirii noastre mute,
Îți spun ce simt scriind scrisori în limbi necunoscute,
Tu mă cauți printre rânduri, când eu mă ascund printre rime,
Tu îmi dai semne imprudente, eu declarații anonime.

Iubind imposibilitatea unui vis îndepărtat, 
Îți promit c-o să te iert, dar nu că o să fii uitat.
Odată muza unui poet care obișnuia să scrie,
Este acum un ultim punct, ce moare încet în poezie. 


Grădină de trandafiri

De când fluturi și-au găsit refugiul la mine în stomac
Am început să văd culori ce nu știam că există.
Un dor nemărginit m-atinge și știu că nu voi găsi leac.
Visele-mi sunt zgomotoase, dar inima-mi rămâne tristă. 

Când o țineai pe ea de mână oare mă aveai pe mine în gând
Sau te-ai pierdut ireversibil în labirintul unei speranțe?
Confuzia ce-o simt constant nu se încrede într-un cuvânt. 
Iar amalgamul de emoții ia acum mai multe nuanțe. 

Cum aș putea să îți spun vorbe ce le auzi doar în povești,
Când gândurile amestecate se aliniază doar când scriu?
Când eu iubesc pentru a trăi, iar tu trăiești ca să iubești
Pentru că ești un paradox și cum să-ți spun ce simt nu știu. 

Dacă mă lași să fiu o floare în grădina ta cu trandafiri,
Te voi lăsa să citești tot ce am scris despre tine.
Ca două ramuri de liliac cu miros dulce de amintiri, 
Vom înflori doar în sincron și vom lega tainic destine. 

Dacă nu mă plimb prin gânduri ai să mă găsești în vise,
Înconjurați de mreaja nopții, protejați timid de lună.
La ureche îți voi șopti toate secretele nescrise,
Iar tu o să îmi zâmbești cu ochii, cu-n trandafir alb în mână.