To read this creation, request a translation by clicking the “Google Translate ” widget.

Ioan Avram participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a V-a, din Cluj-Napoca, România și are 70 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Lângă teiul sfânt
 
Raze cad ușor pe fruntea-mi aplecată printre rime,
Lângă teiul sfânt ce-n veacuri duce dorul tău Emine,
Tu Luceafăr din înalturi, dintr-a stelelor mulțime,
Mai arunci câte-o privire, scăldând ramuri în rubine…
 
Teiul parcă simte-n transă al iubirilor sărut,
Freamătă încet din frunze, mulțumind Domnului Sfânt
Pentru zilele senine, renăscute din trecut,
Legănându-și vesel creanga chiar de trupu-i mai cărunt.
 
Prind divina adiere coborând acum pe-o carte,
Citesc rime, scufundat în măreața pomenire,
Tu mi-ai fost la căpătâiu-mi zori de file luminate,
Mai rămân la pas cu tine cinstind marea ta iubire…
 
Te păstrez ca pe-o icoană și te țin la pieptul meu,
Tu Luceafăr blând din ceruri strălucind peste milenii,
Pentru limba cea română ești titanul Prometeu,
Mă închin sub teiu-ți falnic, cu o tolbă de smerenii ! 



Și țes, tot mai țes 

Aduc infinitul pe pânzele albe
Și îl hrănesc cu stropi de cerneală,
Sădesc doar cuvinte în șiruri de salbe,
Crâmpeie de suflet mai pun ca beteală.

Adaug o țintă din zarea albastră, 
O scarmăn c-un piaptăn ca pe un caier,
Desfac ițe sumbre privind pe fereastră 
Sau adun stelele prinse de-un flaier.

Un gând se deșiră ca dintr-un ghem 
Și țes cu el pânza albită cu grijă, 
Zâmbesc când în taină pe tine te chem 
Să hrănim vise plimbându-ne-n birjă.

Metehnele lumii se gudură -n noduri,
Se prind ca un scai de pânza-mi frugală,
Pe margini mai pun altițele-n ronduri 
Și țes, tot mai țes, notițe pe-o coală.

Aș vrea să topesc nămeții de ură, 
Să-i pun într-un leagăn cu vise mărețe,
Să cânte doar triluri pe marea azură 
Și-n inimi scăldate-n lumina din piețe.

In loc de războaie, doar freamăt de codru 
Aș țese întruna cu fir de mătase,
Cu-n susur de ape ferite de lotru 
Și nobile haine în lume aș coase. 



Răscolind a nopții taină
 
Ațipind în  poala nopții, mă las de vise cuprins,
Într-o lume de poveste cu imagini ce nu pier,
Prind de-o aripă un înger din eternul necuprins
Să-l țin veșnic lângă mine, într-al dragostei ungher.
 
E-o poveste minunată răscolind a nopții taină
Ce îmi scaldă sufletul într-o mare azurie,
În  adâncul ei privirea-mi se prinde ușor de-o traină
Să înoate împreună într-un vad cu apă vie.  
 
Îmbrăcată-n dalbe straie, cu o aură divină,
Parcă tu îmi ești alături, fermecâdu-mi visul pur,
Cu dulceața buzelor îmi faci noaptea mai senină,
Descifrând razele lunii ce cuprind semeț contur.
 
Slobozind lumina caldă peste oaza cu povești,
Raze-mi cad ușor pe frunte, îmbrăcate într-un descânt,
Luna stă și ne privește printre ițele lumești,
Fiind o veșnică făclie și-al iubirii veșmânt sfânt.