To read this creation, request a translation by clicking the “Google Translate ” widget.

Ioan Ganga-Pahon participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a V-a, din Suceava, România și are 63 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

O zi cu mine

Azi,
nu ești o iluzie
ci un val înspumat,
nu umbra mea
și nici oglinda ei;
în nici un caz
un ieri încă cald, 
sau un mâine
ce-ți scapă
printre degetele tale, 
albe, 
ca niște flori de cireș... 
Mă doare 
tot mai tare
această dragoste, 
ce se dizolvă
în trupul meu
însângerat 
precum calea, îngustă, 
a cântecului
în dor... 


Ce mare-i iubirea

Când iubești,
carnea nu mai înseamnă nimic...
în bucuria
pierderii ei,
eul moare...
E Dumnezeu, 
în cei ce se iubesc,
într-o viață
în care te tot naști,
fără de oprire...
De nu mai ai timp
să mai mori...
Ce mare-i iubirea!


Cuvintele

Vocalele,
consoanele,
surorile mele,
mori de sunete și semne, 
limba părinților mei, 
liniile scrise pe garduri, 
cu degetul, 
când mă întorceam 
de la școală, 
cu spiridușii de plumb
din cărțile citite, 
eu eram regele
bibliotecii din sat, 
voi reginele, 
vocalele, consoanele, 
mărgăritarele mele;
păsări de suflu cu aripi de hârtie, 
cu sângele vostru, semnez, 
numele meu de cărbune, 
lucrurile imaginate în nopți nedormite, 
grămezile de mâzgâlituri, 
mototolite, din coș, 
cu toate nopțile și frânturile de zori;
tata și acum din timp îmi zice
că-i e dor de urmele pietrelor 
de pe drumurile lui lungi de hârtie, 
cu ele a rămas, acolo, 
ca un vultur în norii dorului
și-n sunetele clopotelor, 
din aerul ce șoptește, 
românește...