To read this creation, request a translation by clicking the “Google Translate ” widget.

Ioana Chiș participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a V-a, din Baia Mare, județul Maramureș, România și are 16 ani. Ea este îndrumată de doamna Prof. Corina Mihaela Gabriela Onțiu, la Colegiul Național „Mihai Eminescu”. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

O FATĂ NICIODATĂ FEMEIE

și ce ce ce
să fac cu zilele
atunci când sunt
puțin mai senine,
atunci când ele trec,
dar eu nu mă mai regăsesc.
și unde unde unde
sunt,
aici cu tine,
în casele vecine
stând alături de nimeni,
în toate aceste case părăsite,
spune-mi mie,
ce ce ce să fac cu zilele
atunci când nu vorbesc
cu nimeni,

ce ce ce să fac cu zilele
atunci când știu că nu mă
dorește nimeni.
și ce ce ce
sunt pentru tine
când stau în toate
aceste case vecine,
îți imaginezi,
uitându-te la mine,
fata visurilor tale,
dar știi-n gândul tău
că nu-s niciodată
cu adevărat lucide.

și cum cum cum
să merg înainte,
în toate aceste case vecine,
tu uitându-te la mine
piele, trup,
cine-s pentru tine?
în această societate
în care consumăm putere,
în această societate
a fetelor fără copilărie.
și ce ce ce
ce pot face pentru
tine?
când stau aici
în această vecină
bucătărie?
și-ți dai seama cine sunt,
stând la capătul patului,
și-ți dai seama că n-am
îmbătrânit încă destul,
și-ți dai seama că suntem
tot aici în lumea noastră
inversată,
și-ți dai seama că stăm
în mijlocul sferei pământești,
că suntem un fel de nucleu
al inocenței lumești.
și ce ce ce
fac eu acum,
când mă aflu
în camere inventate.

cine sunt toate
aceste fete ce nu-și
găsesc iubirile spontane,
cine sunt toate
aceste fete ale
fanteziilor întunecate,
fete tinere, frumoase,
ce nu se mai regăsesc
în nicio plimbare
spre apărare.
și cum cum cum
pot să trec eu
peste toate aceste aspecte,
când aud în fiecare zi regrete.
îți reanalizezi conștiința
atunci când te uiți la mine,
dar știu că nu ești real
și că nu te uiți
cu adevărat spre mine.

și ce ce ce
pot să mai fac acum
când nu înțeleg cu adevărat
cuvintele pe care le spun,
când mă simt inegală,
când mă simt profund
speriată de perspectiva
realității distorsionate.
și cum cum cum
pot să fiu sigură
că totul va fi bine,
când te uiți prin mine,

dar niciodată spre mine.
și-ți trăiești minutele
gândindu-te la fata
de lângă tine,
niciodată femeie,
niciodată adultă,
niciodată destul de citită,
niciodată o persoană realistă.
și-ți concentrezi atent gândirea
spre lumea noastră atât de mică,
și-ți dai seama că greșești când
nu dorești să mă vezi,
să mă înțelegi,
și-ți dai seama că sunt atât
de nesigură pe mine
printre toate aceste fete
ce încă încearcă să trăiască
o iubire reală
printre alte falsificări
sublime.

Volum poeme “ Parfum masculin & alte feminisme”, autor Ioana Chis.


DOUĂZECI, PIELE, PATRU

mai sunt câteva
ore,
mai sunt 24 de
ore,
cad ușor zilele mele
într-o jumătate de
răsuflare,
de-atunci, din acele
capricioase ore,
de-atunci, când mi-ai
răstignit singura zi
din viață,
singura zi primită
de la tine.

mai sunt câteva
ore,
mai sunt 24 de
ore,
să-mi spui ceva
ce-mi place,
ceva despre mine.

mai am câteva secunde,
dar a mea limitare
nu există,
iar al meu timp era
al nostru templu,
al nostru altar
complet supus
monologului interzis.

mai sunt câteva
ore,
mai sunt 24 de
ore,
și-n sinea mea
știam câte ceva,
dar nu-mi îngăduiam
să-mi recunosc,
că modul în care
începusem să trăiesc
devenea inevitabil
pentru tine,
pentru mine,
pentru ultimele mele
ore,
ciudat de
primejdios.

mai sunt câteva
ore,
mai sunt 24 de
ore,
să-mi recunosc
al meu
incontestabil caracter,
să-mi recunosc
al meu exil,
al meu eter,
să-mi recunosc
ziua cu finalitate
emoțională,
ziua timpului pierdut.

mai sunt câteva
ore,
mai sunt 24 de
ore,
în care rugăciunea
mea
interferează ocultismul
pielii mele,
pielea vărsătorului.
mai sunt câteva secunde,
24 de secunde, 24 de părți
din mine,
din noi,
în ziua aceea deja
decăzută în profunzimea
primăverii,
în ziua aceea deja
consumată de incontestabilul
meu respir vrăjit
și de ocultul tău
angajament,
pentru venerarea unei
secunde din ziua mea
perfect suprapusă
undeva
între 24 februarie
și pielea mea.

Volum poeme “ Parfum masculin& alte feminisme”, autor Ioana Chis.


CONVERTIRE DEMONSTRATIVĂ

dorisem vreodată
să te convertesc,
să te aduc pe linia
plutirii depline.
dorisem vreodată
să uit, să mă recunosc
doar pe mine.
dragostea și religia,
profanul și poetul,
sufletul și trupul,
iubirea și decesul.
dorisem vreodată
să te convertesc,
să-ți demonstrez
contrarii, antonime,
aveam plăcerea să recunosc
că eram adesea prinsă-n
propria lume.

dorisem vreodată
să te convertesc,
să-ți arăt pământul,
țărâna nașterii noastre,
destinul.

dragostea și religia,
înfiorătoare catastrofe,
citind printre rânduri
ficțiuni suprapuse,
întâlnindu-mă cu teorii

încă vii, neapuse,
mi-am înfiorat
răsuflarea ușoară,
cu gândul celor două concepte
indiscrete, geloase,
infinit de rele, nesupuse.

dorisem vreodată
să te convertesc,
să cad adânc alături de tine,
în al nostru cavou scrijelit
cu ale mele nereușite,
cu ale mele tinere ispite.
dragostea și religia,
și-mi imaginam poezia,
dar eram invidioasă
pe idile romantice
și pe credințe etern încredințate.
și-mi încărcam timpul
cu trupuri crestate
și suflete nescrise,
și-mi concentram
esența-n amintiri ludice,
și-mi rememoram consistența,
prieteniile, absența.

zi-mi tu, mie,
femeii căzute-n copilă,
ce-am făcut cu aceste cuvinte,
atunci când compuneam
pe ale noastre veșminte,
dorisem vreodată să te convertesc,
să fii perfect pentru mine,
atunci în iluzia corpului meu astral,
în iluzia minții mele,
cu lumina cerului înstelat,
în noaptea unui august comemorat
peste câteva zeci de ani,
când feminismele mele
erau deja clasificate, etichetate,
iar parfumul masculin
îmi îmbiba încă hainele,
purtate atunci,
în anul adolescenței mele,
când eram nesiguranță,
falsificare, poetă în digitalizare
și iubitoare de glorificare.

dorisem vreodată
să mă convertesc,
să fiu cineva, altcineva,
mai puternic, mai mare.
și-mi deschideam
adesea cărțile,
și-mi iubeam prietenii,
jumătățile.
și-mi veneram clandestin interesele,
cuvintele.
totuși în mintea mea,
atunci când cerul cădea
în patima copleșitoare
a cerului întunecat,
atunci când lumina
era caldă, dar eu mă sufocam,
mă gândeam

„dragostea și religia,
nu le-am atins,
nu le-am cuprins,
nu le-am controlat.”

și ipocrizia mea meschină
îmi încingea vinele,
în trupul meu astral
în care jurământul meu divin
nu mai dăinuia,
jurământ al ființei mele.

față de propria-i convertire,
față de singura mea moștenire.

Volum poeme “ Parfum masculin& alte feminisme”, autor Ioana Chis.