To read this creation, request a translation by clicking the “Google Translate ” widget.

Ioana Ilieși participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a V-a, din Bistrița-Năsăud, România și are 51 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

  Peripețiile Blănosului

   La poalele unei păduri, pisica Pată Cenușie și Motanul Tărcatul și-au găsit un culcuș ferit de ploi și vânt. Acolo și-au adus pe lume pisoiașii: Nas Turtit, Mustăciosul și Blănosul.
    Nas Turtit era un motănel tare simpatic. Avea blănița cenușie cu dungi negre iar pe burtică avea pete maronii. Ochii lui ca două mărgele verzi erau plini de iubire, dar dintre toate el, era remarcat pentru năsucul lui turtit ca un bănuț maroniu-roșcat, năsuc pe care îl observa oricine îl privea. Era harnic și ascultător, iar părinții îl înconjurau cu toată dragostea lor.
    Mustăciosul primise acest nume datorită mustăților lui mai lungi, fine, arcuite, care îl ajutau să resimtă imediat orice schimbare, deoarece erau  puternic vascularizate și inervate. Cu mustățile detecta cu ușurință curenții de aer, astfel el se orienta foarte bine chiar și când era întuneric. De asemenea, simțea cu ușurință vibrațiile pradei aflate în apropiere, îi sesiza mirosul și originea lui, ceea ce determina prinderea acesteia cu precizie. Și ce acrobații mai făcea Mustăciosul! Mustățile lui îi asigurau menținerea echilibrului, salturi impresionante și aterizare precisă. Nu degeaba era cel mai agil, fiind primul la orele de sport!
   Blănosul era un pisoi adorabil. Avea o blăniță deasă, pufoasă, diferită de cea fraților lui. Cine îl mângâia, spunea că are o blăniță terapeutică. Ochii albaștri, parcă pictați cu penelul înmuiat în seninul cerului, urechile drăgălașe cu auz fin, lăbuțele cu care se juca cu părinții și frățiorii îl făceau să se creadă cel mai reușit pisoi. O meteahnă avea și el: era leneș. Mai târziu a devenit și mincinos. Dacă mama îi spunea să-și curețe blănița, el abia începea și imediat se plictisea. Prefera să se joace cu codița lui Nas Turtit, să-i sară în spate Mustăciosului sau să cuprindă între lăbuțele din față un smoc de iarbă verde, crudă și mătăsoasă și să se joace cu el ca și cu firele din războiul de țesut.
   -Miau! V-ați curățat blănița? îi întrebă mămica Pată Cenușie pe frumoșii și ei pisoiași.
    -Eu sunt aproape gata de curățat! îi răspunse Nas Turtit, mândru de blănița lui strălucitoare.
   - Mai am puțin! se grăbi să-i răspundă Mustăciosul, inspectându-și cu ochii și mustățile părțile rămase necurățate.
   -Eu am terminat de mult! se lăudă Blănosul, fâțâindu-se prin fața mamei, așteptând să-l lingă pe creștet.
    Cei doi frați pufniră în râs. Nas Turtit se lăsă pe picioarele din spate,  legănându-și coada în stânga și în dreapta. Apoi își acoperi ochii cu o lăbuță. Mustăciosul își pironi privirile pe silueta Blănosului, își arcui mustățile în față și murmură ca pentru sine:
   - Nu pot să cred ce văd! Parcă ești o vată pe băț din care au smuls copiii, iar apoi au tăvălit-o prin colb! îngână el, nemulțumit de aspectul neîngrijit al fratelui său.
   -Ce ne facem cu Blănosul? întrebă Pată Cenușie pe Tărcatul care tocmai se apropia și care își privea cu ochii măriți de uimire puiul cel leneș. Tatăl ridică din umeri.
   -Vom găsi noi o soluție! o încurajă motanul.
   Blănosul nu părea afectat de agitația din jurul lui.
   -De ce nu te-ai curățat, Blănosule? îl întrebă tatăl într-un târziu.
   -Am încercat, dar nu știu cum să fac! se scuză pisoiul.
   -Minte! sări cu gura Nas Turtit. Mama i-a arătat de mai multe ori cum se face...
   -L-am văzut, se descurcă, doar că e leneș tare! adăugă celălalt frate.
   -Ba nu! se miaună Blănosul! Nu înțeleg deloc cum trebuie să fac!
   -Dragul mamei, ți-am arătat de nenumărate ori, este vremea să fii mai responsabil! îl mustră înțelegătoare mama, cu vocea blândă. Acum haideți cu toții la ora de matematică, îi îndemnă mama. Fiți atenți! 
   Pisoii se așezară în jurul mamei, iar aceasta le spuse următoarea problemă:
„Tatăl vostru a prins în această săptămână 33 de peștișori. După ce am mâncat fiecare dintre noi câte un peștișor, un sfert din rest am introdus în bolul de pe masă, două treimi din noul rest i-am folosit pentru conserve iar pe ceilalți i-am dăruit bunicii voastre, care-i bolnavă și nu mai poate vâna. Câți pești i-am dăruit bunicii? 
   Tărcatul o privi cu admirație pe Pată Cenușie, în timp ce pisoiașii căzură pe gânduri. Nas Turtit zgâria cu ghearele lăbuțelor pe pământul reavăn iar Mustăciosul adună fire de paie, le număra, le grupa, le împărțea…  Părinții îi priveau nedumeriți. Doar Blănosul stătea tolănit pe spate în iarba ca mătasea, rostogolindu-se din când în când și dând cu lăbuța după un fluturaș ce-i fura interesul pentru matematică. 
   -Scrieți rezultatul pe această frunză de nuc! se auzi vocea mamei. Apoi  voi trece pe la fiecare să aflu răspunsul vostru.
 Abia atunci se ridică Blănosul, își scutură podoaba, se lungi pe lăbuțe, își arcui spatele, lovi din codiță ca dintr-un bici și se uită la frații lui, curios.
   -Ce tot zgâriați acolo? îi întrebă Blănosul. Arătați-mi și mie, să notez și eu ceva pe frunza mea!
   -Ba nu! Socotește și tu! se răsti la el Nas Turtit.
   -Răule! miorlăi printre dinți Blănosul. Poate mă ajuți tu, ,,Mustață Deșteaptă”, i se adresă Mustăciosului.
   -Mi se pare că nu ești în situația de a-i ironiza pe alții, frățioare! îi răspunse Mustăciosul. Mai bine ți-ai vedea de socotelile tale! 
   -Despre ce este vorba în problemă? Nu am înțeles… Nu am auzit bine! se scuză Blănosul.
   Pată Cenușie răsturnă cu lăbuța fiecare frunză, citi cu luarea aminte răspunsurile, iar când ajunse la Blănos, nici măcar frunza nu o află.
   -Unde ai scris răspunsul tău la problema dată, pisoiul mamei? îl întrebă mama, deși ea știa că puiul cel mic nu scrisese nimic.
   Puiul se uită buimac. Nu găsea frunza. Se învârti de două ori, apoi se dezmetici: se jucase cu ea cu lăbuțele până o transformase în mici fărâme. Asta e! Nu are pe ce să scrie răspunsul, altfel l-ar fi scris deja…    
-Ia spune-mi, Blănosule, cât ai obținut? îl provocă mama.
-A fost simplu: doi! spuse pisoiul, bucuros că a dat un răspuns, chiar dacă a spus un număr la întâmplare.
    Mama a plecat capul, îngrijorată.
   -Dar voi? Spuneți-i rezultatul fratelui vostru! îi îndemnă pe ceilalți pisoi. 
   -Eu am obținut un număr egal cu numărul zilelor unei săptămâni, zise Nas Turtit.
   -Adică 100? îl întrebă Blănosul.
   -Of, of, ce copil! zise mama, clătinându-și capul.
   -Iar eu am obținut un număr egal cu cel al anilor „de-acasă” pe care-i primește un pui de om din familie, adică anii în care învață reguli universale de comportament în societate, spuse Mustăciosul amuzat, deoarece știa că și-a pus fratele din nou în încurcătură.
   -Nu înțeleg! se mieuna Blănosul. De ce îmi faci asta?
   -Sau un număr egal cu cel al culorilor curcubeului, îi veni în ajutor Mustăciosul.
   -Nesuferituleee! slobozi printre dinți neștiutorul.
   -Sau un număr egal cu numărul stelelor din constelațiile Carul Mare sau Carul Mic, completă Nas Turtit.
   -Asta e prea de tot! se plânse Blănosul.
   -Suma dintre doi șoricei și încă cinci șoricei, încercă să-l ajute mama.
   -Nu înțeleg! se văită Blănosul, cu blănița zburlită de atâta sforțare. Credea că atunci când spunea „Nu înțeleg!”, transfera o parte din vină pe umerii celui cu care sta de vorbă, sugerând astfel că nu i s-a explicat suficient de bine, pe înțelesul lui.   
   Îngândurați, părinții se retraseră într-un colț, să se sfătuiască. După o vreme, Blănosul se apropie de ei:
   -Tată, mi-e foame din nou! îi spuse fiul.
   - Cum? Nu înțeleg! fu răspunsul Tărcatului.
   -Mai vreau pești! Du-te și adu-mi! spuse fiul răspicat, crezând că tatăl nu aude suficient de bine. 
   Dar tatăl își lingea lăbuța în continuare, își pieptăna cu ghearele blănița și torcea mai departe. 
   -Mamă, nu-i așa că sunt cel mai frumos dintre pisoii tăi? Ia-mă în brațe! își încercă norocul din nou Blănosul. 
   -Ce vrei să spui? Nu înțeleg! răspunse mama, privind în altă parte, fără a-l bucura de atenția cu care era obișnuit. 
   -Ce bine că te-am găsit, Nas Turtit! Ce nas fin ai! îi zise Blănosul fratelui său, lingându-i lăbuța dreaptă, din față.
   -Lingușitorule! fu răspunsul acestuia. Nu înțeleg cum poți să te comporți așa! adăugă Nas Turtit, întorcându-se spre culcușul său.
   -Mi-ai mai rămas tu, Mustăciosule! spuse Blănosul, apropiindu-se încet de fratele lui care moțăia plăcut printre florile somnoroase.
   -Nu înțeleg… mai apucă să spună Mustăciosul și se adânci într-un somn dulce, dulce… 
  Adormise și Blănosul. Ca printr-o minune, se văzu pășind timid pe aleea unui parc necunoscut. Se apropie de o broască ce vindea înghețată și care striga cât o ținea gura:    
   -Poftiți la înghețată cu aromă de pește în cornet căptușit cu solzi de pește! Nu ratați ultimele porții de înghețată!
   -Bună ziua! o salută pisoiul. Mi-e tare poftă! Vreau și eu o înghețată, dar n-am să-ți dau nimic în schimb.
   -Oac! Oac! Dacă nu ai cu ce să o plătești, atunci poți să mă ajuți să mătur trotuarul din dreptul tonetei, să arunc resturile, să șterg de praf băncuțele… 
   -Să muncesc? întrebă nedumerit pisoiul. Eu nu știu să fac nimic. 
   -Cum adică? se miră Râioasa. Ai crescut mare și încă n-ai învățat nimic? Dar să pescuiești te pricepi? Dacă-mi aduci un pește, primești înghețata dorită.
   -Am să încerc, spuse Blănosul, înghițind în sec. 
   Dar nu trecu mult timp și se întoarse țipând:
   -Din pricina ta mi-am udat blănița, am speriat un peștișor, mi-am rănit lăbuța și mi s-a rupt o gheruță. E numai vina ta! Curăță-mă, usucă-mi blănița și piaptănă-mi-o! Și, ca să-mi treacă supărarea, dă-mi repede o înghețată, că nu mai pot de poftăăă!
   -Ooo, dar amarnic mai ești la supărare, pisoi nepriceput!
   Râioasa îl pofti să îi prindă fluturi sau păianjeni, dar fu refuzată. Pisoiului nu-i plăcea să facă nimic. Decât să muncească, mai bine renunță la înghețată. Apoi se trezi . Totul fusese doar un vis…
   Se hotărî să se străduiască să învețe de la părinții lui cât mai multe lucruri. De atunci nu a mai rostit ,,Nu înțeleg!”, înlocuindu-l cu ,,Vreau să încerc!”