To read this creation, request a translation by clicking the “Google Translate ” widget.

Mari-Mar Turcu participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a V-a, din Iași, România și are 17 ani. Are ca îndrumătoare pe doamna Prof. Cristina-Maria Frumos la Colegiul Naţional Pedagogic ,,Vasile Lupu” Iași. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

   Stăpân al FECIOARELOR

Le-am zărit.
Pitite-n colțul întunecat –  
Printre firele de iederă
Se așternuseră ca un cearceaf 
Peste trupurile de eroi
Căzuți pe front, grămadă –
Într-un somn adânc.

Rămaseră cu o grea povară 
purtată de fiecare glonț ce-și căuta odihna.
Întinse, în căldura arzătoare
Se îngânau într-un glas de doliu  
Cu degetele-nmuiate în rouă –
Roua ultimei dimineți de luptă
Înainte de răsăritul întunecat.

Acum, fără stăpâni, 
Văduvele FECIOARE,
Luptau doar ele și cu mine.
Murmurând ceva despre libertate – 
libertate întru victoria lor, întru odihna lor, întru înățarea lor – 
Căci doar acolo-și vor vedea 
Războinicii-n veșminte verzi,
Pătate de chin, într-un amurg  
Roșiatic.

FECIOARELE, vestale ale suferinței,
își ard în focul nebun scrisorile de-amor
în semn de despărțire 
de cei ce muriseră
Pentru ele.

Cu sete voi scrie poeme despre lacrimi și dor
Și apoi îmi voi trece degetele 
Peste trăgaci – 
Peste trăgaciul rece.

Ca un semn al plecării –
Către cei ce muriseră
Pentru ele.


Infernul FECIOARELOR

În obscuritatea proaspătului cavou
Se-aud pași vechi șovăind,
prin urmele de viață 
Rămase, în așteptarea învierii.
Ieșeau cu repeziciune FECIOARELE 
Călcând peste cadavre 
Cu un soi de orbire.

Scăpară de povara morții 
Devreme așezată de necruțătoarea ARMĂ.
Ceva se întâmplă:
căci acum priveau la ea cu sete de răzbunare, 
Cu putere și dorință crudă, să-i zdrobească vârful ascuțit – 
Ce le frânse inimile  
Lăsând ultimele lor cuvinte 
Fără suflare.

Cu mâinile de ceară își încercau puterea pierdută
Rămasă prin găurile lemnului putred  
Din cavou.

Își îndreptau corpul fragil spre propria-mi ființă
Venind să-mi pedepsească
 Cruzimea.

Săreau scântei prelungi, 
Din tălpile rozalii 
Vărsând în urmă cercuri mari de foc – 
Peste adâncitura Infernului.
Fire de cenușă se ridicau pe tavan
Contopindu-se cu pojghița groasă – 
De sânge închegat
Ce se odihnea etern, pe podea.

Cu degetele ușor topite de flacăra roșie – 
Ce zăcea neliniștită, luminându-mi scena ultimului spectacol,
Mă stropeau cu apă rece.
Îmi mângâiau cu blândețe trupul
Pierdut prin univers, pierdut de corpul viu.
Târziu aflasem
Gustul amar al apei MOARTE.
Căci ele nu veneau din RAI
Să-mi scurgă într-un potir
Sângele lipsit de vlagă, vocea fără de cuvânt
Al unui POEM – nescris.


Sfârșitul FECIOARELOR

În obscuritatea proaspătului cavou
Se-aud pași vechi șovăind,
prin urmele de viață 
Rămase, în așteptarea învierii.
Ieșeau cu repeziciune FECIOARELE 
Călcând peste cadavre 
Cu un soi de orbire.

Scăpară de povara morții 
Devreme așezată de necruțătoarea ARMĂ.
Ceva se întâmplă:
căci acum priveau la ea cu sete de răzbunare, 
Cu putere și dorință crudă, să-i zdrobească vârful ascuțit – 
Ce le frânse inimile  
Lăsând ultimele lor cuvinte 
Fără suflare.

Cu mâinile de ceară își încercau puterea pierdută
Rămasă prin găurile lemnului putred  
Din cavou.

Își îndreptau corpul fragil spre propria-mi ființă
Venind să-mi pedepsească
 Cruzimea.

Săreau scântei prelungi, 
Din tălpile rozalii 
Vărsând în urmă cercuri mari de foc – 
Peste adâncitura Infernului.
Fire de cenușă se ridicau pe tavan
Contopindu-se cu pojghița groasă – 
De sânge închegat
Ce se odihnea etern, pe podea.

Cu degetele ușor topite de flacăra roșie – 
Ce zăcea neliniștită, luminându-mi scena ultimului spectacol,
Mă stropeau cu apă rece.
Îmi mângâiau cu blândețe trupul
Pierdut prin univers, pierdut de corpul viu.
Târziu aflasem
Gustul amar al apei MOARTE.
Căci ele nu veneau din RAI
Să-mi scurgă într-un potir
Sângele lipsit de vlagă, vocea fără de cuvânt
Al unui POEM – nescris.