To read this creation, request a translation by clicking the “Google Translate ” widget.

Marta Geanina Răstoacă participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a V-a, din Iași, România și are 45 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

           NE VORBESC ANIMALELE

            A fost odată ca niciodată, într-o țară îndepărtată, o pădure misterioasă unde, frunzele copacilor șopteau povești, tuturor viețuitoarelor. Toate animalele din acea pădure, au aflat despre copacul special, de stejar, care adăpostea o școală, ce se afla ȋntr-un luminiș în mijlocul pădurii.              Această școală era magică și ascundea un secret, știut doar de prietenii care învățau acolo. Era o zi frumoasă de primăvară când, un soare călduros, încuraja toate vietățile să se bucure de viață, de natura care renăștea, de aerul proaspăt și firul plăpând al ierbii, de culorile fermecătoare și mireasma florilor. În acea dimineață, domnul Soare, și-a îndreptat razele luminoase spre copacul special, parcă ar fi știut că, în acea zi, învățăceii de la școală vor învăța lucruri interesante. Magia învăluia pădurea și fiecare vietate care locuia acolo.
          Au fost invitate la școală toate animalele din pădure dar, cele care nu au venit, își doresc să se bucure de libertate și joacă, întrebând de colo-colo ce se întâmplă la școală.
            Fiecare zi era specială pentru doamna urs deoarece, avea multe secrete și surprize cu care dorea să-și surprindă prietenii.
           În acea zi, la umbra copacului, doamna Martinica și puiul ei, Martinel, își așteptau nerăbdători, prietenii.
          Primul care ajunge este mereu Urechilă, un iepuraș fricos dar, rapid și curios ce țopăie bucuros. Agale, pe cărare, pășește și Aricel, un arici care se crede tare și mare pentru că are țepii în spinare. Împreună sosesc Bambi jucăușul, puiul de căprioară, cel cu ochii mari și blânzi, din toate poveștile de odinioară, și bursucul Bobiță, morocănosul din școală.
          Ultimele ajung, vulpița Mița care nu este chiar așa de vicleană ca în celelalte povești, ci este mai isteață, și veverița Rita, mândră dar și generoasă pentru că împarte alune, tuturor.
          După ce s-au salutat frumos, fiecare s-a așezat pe locul său, așteptând pe doamna urs, să înceapă lecțiile. Toate lecțiile sunt urmărite de păsările care privesc de pe crengile proaspăt înmugurite și, care, mai ales, la ora de muzică, dau tonul. Ce-i drept, doamna Martinica, nu prea are voce……
          Ca de fiecare dată, când ne întâlnim, doamna urs, ne anunță despre ce lucruri discutăm în acea zi și ne ține în suspans. Se pricepe de minune, cu calmul ei, să ne facă curioși, să ne pună multe întrebări și să îți dorești cu adevărat să fii acolo.
          -	Dragi prieteni, astăzi, doresc să vorbim despre comportament, atitudini și reguli de care trebuie să ținem cont în relațiile noastre, spuse doamna urs. Le vom numi norme morale. Astfel, noi, când acționăm, scoatem la iveală, acele valori morale, adică cum suntem în adâncul suflețelului. Vom face un joc în care, fiecare dintre voi, va presupune că are pe cap o pălărie, pe care scrie un cuvânt magic. Legat de acest cuvânt, trebuie să dezbatem tema propusă. Sunteți pregătiți?
          -	Da! exclamă bucuroși, prietenii din școală.
-	Urechilă va avea pălăria albă și ne va oferi informații despre tema pe care v-am propus-o.
-	Aricel, reprezintă culoarea verde deoarece iubește să se plimbe prin iarbă, gândindu-se mereu la idei noi și creative. Puiul Bambi are pălăria galbenă pentru că iubește să se joace la lumina și strălucirea soarelui, ceea ce îl ajută să fie constructiv și cu o gândire pozitivă. Mița veverița, iubește culoarea roșie. Ea ne va spune ceea ce simte, ce sentimente are când își aduce aminte de reguli, atitudini și comportament, dând frâu liber imaginației sale, bogate.
-	Rița veverița, prietena noastră, adoră să sară pe crengile copacilor, fiind singura dintre noi, care se poate urca în înaltul copacului să admire seninul cerului. Astfel, ea va purta culoarea albastră, culoarea cerului atotvăzător și va urmări cu atenție, bunul demers al jocului, clarificând ideile voastre. Ultima culoare, negru, aparține bursucului Bobiță, morocănosul care, întotdeauna este trist și grijuliu. Sarcina lui este de a identifica greșelile.
          Fiind împărțite pălăriile imaginare, culorile și cerințele, prietenii au început jocul. Iepurilă a prins curaj și a ieșit în față.
          -	Prieteni, este important să avem comportamente și atitudini corespunzătoare, să respectăm anumite reguli acasă, la joacă, la școală sau oriunde ne-am afla. De când eram pui, părinții noștri ne-au învățat aceste lucruri dar, uneori le uităm și de aceea este nevoie să ni le reamintim.
          -	Dacă nu le respectăm, îi dezamăgim pe cei din jur, spuse Aricel.
          Mița vulpița își aduce aminte de sfatul mamei și le împărtășește tuturor, că mereu, a fost învățată să nu fure, să nu mintă, să nu fie vicleană.
          -	Pentru că am mințit și am fost vicleană, m-a făcut să rămân, câteodată, fără prieteni. Din acest motiv, mă străduiesc să fiu cumsecade, continuă Mița vulpița să povestească.
          -	Bambi își așteaptă nerăbdător, rândul.
          -	Dragii mei, spuse el, e atât de minunat să ne bucurăm de razele soarelui și bogățiile naturii, hrana și adăpostul pe care ni-l oferă Dumnezeu. Ne putem arăta recunoștința noastră dacă dăm dovadă de înțelegere, dacă ne acceptăm, dacă ținem cont de părerile celorlalți, ne jucăm împreună, ne iubim și suntem îngăduitori unii cu alții. Dacă ținem cont de aceste aspecte, nu avem cum să încălcăm celelalte reguli.
          -	Uite cum văd eu lucrurile, mormăi bursucul Bobiță. O greșeală, ar fi, dacă  facem și zicem toți același lucru pentru că, suntem diferiți și avem moduri de viață diferite. Ce putem face?
          -	Fiecare dintre voi are dreptate, exclamă veverița Rița. Chiar dacă suntem diferiți, putem învăța să ne sprijinim, să găsim posibilități de a trăi împreună, fără să ne supărăm unii pe alții sau să ne respingem. Trebuie să învățăm să ne exprimăm cu modestie, atât sentimentele de furie cât și de iubire.
          Se pare că le pace jocul, își spuse doamna urs.
          Animăluțele au început să-și pună fel și fel de întrebări, parcă erau mai curioși ca oricând.
          -	Ce înseamnă bunătatea pentru tine, Aricel? întrebă Rița veverița în timp ce împărțea din nou, tuturor, alune.
          -	De exemplu, de câte ori găsesc un măr roșu și gustos, îl pun în spate și mă duc să îl împart cu frații mei. Mă face să mă simt minunat! La rândul lor, frații mei, fac la fel ca mine. Împreună am învățat că: Bine faci, bine găsești!
          Bursucul Bobiță le împărtășește prietenilor din școală că se străduiește să nu mai fie așa morocănos și supărăcios, încercând să găsească soluții. Faptul că își dorește schimbarea și participă la lecții este un pas important, chiar dacă se emoționează când trebuie să vorbească.
          -	Mița vulpița, cum ți s-a părut jocul, întreabă Bobiță.
          -	Pentru prima dată, astăzi, am putut privi cu simpatie, pe cei din jurul meu. Mi-am dat seama că, perseverând într-o direcție bună, putem schimba la noi atitudini și comportamente mai puțin potrivite. Mi-am reamintit că: Minciuna are picioare scurte!
          Bambi, puiul de căprioară, plin de admirație, exclamă:
          -	Prietenul la nevoie se cunoaște!
          -	Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face, răspunde Aricel.
          -	Împreună vom reuși, continuă Iepurilă.
          În acel moment s-a așternut o pace deplină. Acel loc s-a transformat ȋntr-un luminiș în care plutea iubirea.
          Martinel, puiul doamnei urs, deoarece era cel mai mic elev din școală, a privit cu atenție jocul și, spre uimirea tuturor, a strigat:
          -	Îmi place școala asta! Am învățat de la prietenii mei secretul școlii de care, mama, zicea că îl voi descoperi singur! Uraaaa! Sunt și eu un mic școlărel!
          -	Așa este Martinel, spuse mama sa. În acest loc special, învățăm unii de la alții. Descoperim cât de mult ne iubim, învățăm din greșeli și ne facem prieteni pe care îi respectăm. Devenim astfel, încrezători, puternici, curajoși, sinceri și hotărâți.
          -	Să numim acest copac magic ”Stejarul înțelepciunii”! continuă bursucul.
          -	Desigur, răspunde doamna urs.
          -	A fost o zi magică! au exclamat cu toții în cor.
          De fapt, fiecare zi era specială și de neuitat pentru că așteptau cu nerăbdare să se întâlnească din nou și din nou.............