To read this creation, request a translation by clicking the “Google Translate ” widget.

Teodora Pisău participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a V-a, din Vălenii de Munte, județul Prahova, România și are 18 ani. Ea este îndrumată de domnul Prof. Ioan Visoschi, la Colegiul Național „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Stâlpul de lumină al întunericului etern 

În oceanul simțurilor, ești insulă misterioasă,  
Strălucești în lumina răsăritului, sub cerul senin, ca o piatră prețioasă.

Colina verde mă îndeamnă, către vârfurile fericirii să urc,  
Dar și adâncul mării în care mă afund, spre căutarea adăpostului ca să nu mă mai încurc.

Suflul blând al vântului, mângâie chipul meu în nopțile stelare,  
Dar în întunericul nopții, amintirea prezenței tale, îmi aduce o caldă răsuflare.

Flacăra aprinsă arde în inima mea, dorința și setea de tine plecând și alergând,
Dar furia ce mocnește sub răbdarea mea, în adâncuri tainice negând.

Forța ce mă-nalță în zborul iubirii noastre, călăuzindu-mă cu grijă și cu milă,
Iar nebunia ce mă-nvăluie în lumea viselor toate, redându-mi fericire pură.

Drumul către fericire și destinul meu în universul vast,  
Promisiunea noastră e stâlp de lumină al întunericul etern, rămânând până la sfârșitul timpului nefast.


Sentimente false

Exista o absență-n mintea mea pe care doar tu o puteai umple,
Când vorbeam cu tine mă simțeam în rai, dar acum nu mai pot duce.
Din suflete simple ne-am transformat în doi străini
Și-acum fiecare pleacă cu inima lui sfărâmată-ntre  mâini.

Râdeam și povesteam în fiecare zi câte ceva,
Acum suntem amândoi rătăciți prin lume pe undeva...
Pentru mine "Te iubesc" sunt niște cuvinte fără noimă,
Până să aflu cu adevărat sensul lor mai curge-o lacrimă...

M-a durut să văd că nu-ți pasă că mă pierzi...
M-a durut să simt că nu mai vrei sa mă vezi
Și să nu știi cât de tare doare 
Când vezi că se-ofilește-o floare...

Ca să-ți ucizi propriile sentimente
Trebuie să ai sânge rece.
Să știi mereu că îți va trece
Până când ea o să plece.

Iartă-mă până ajungem să nu mai iubim,
Iartă-mă până ajungem să nu mai greșim ,
Pentru că eu te-am iertat de o mie de ori,
Iar tu încercai în zadar să mă-mpaci cu flori.


Păcatul meu ești tu

Am scris despre iubire-n sine,
Despre ceva ce nu erai.
Păcatul, însă, era mare,
Păcat era - că nu iubeai..

Am scris poeme despre tine, 
Despre ceea ce tu nu-ți doreai.
Păcatul era pentru mine,
Păcat era - că nu veneai...

Am scris mereu când mă rugam,
Deși, știam că nu va ține.
Păcatul pleacă, dar tot vine,
Păcat era - că nu doar noaptea te visam...

Am scris tot timpul pentru tine,
Ca să rămâi în mintea mea.
Păcatul venea de la mine,
Păcat era - că te cântam, te recitam, oricum știam că vei pleca...