To read this creation, request a translation by clicking the “Google Translate ” widget.

Anca Grigoriu participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a V-a, din Iași, România și are 49 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Dor nestins

Când plumburiul din nouri apasă
și ploaia se cerne pe părul desprins,
iar timpul trecut se scurge pe pleoapă,
rămâne doar dorul nestins.
Când ceasul se-nvârte încet pe perete
și praful se-așterne pe sufletul trist,
în minte-ți rămân doar mii de portrete,
priviri ce reflectă dorul nestins.
Când vara se duce pe drumuri pierdute
și frunzele zboară în hău necuprins,
doar toamna mai poate în suflet s-asculte
suspinul fragil și dorul nestins.


Îți cer

 Să-mi dai sclipiri de lăcrămioare,
parfumul alb, dulce fior,
ce se strecoară și s-așterne
pe chipul meu și pe al tău.

 Ți-aș cere atâtea și... nimic
din ce-mi poți da, din lumea asta,
ți-aș cere semnul infinit
pictat cu zâmbete, pe față.
Mi-aș tatua lumina-n ochi
s-o am acolo pe vecie,
aș scrijeli pe suflet gol
cărarea către veșnicie.

Să-ți cer o strofă, sau un vers...
Nici eu nu știu ce-aș vrea să-ți cer!
Poate cuvântul nerostit...
Nu! Nici măcar atât nu-ți cer.
Îți cer doar... să te regăsești,
să te asculți și să visezi.
Ce crezi? Este prea mult
ce-ți cer?


Te privesc

Și te privesc valsând prin iarbă,
desculță și cu părul despletit,
o zână care-și cântă-n șoaptă
dorințele în codrul înfrunzit.
Îți văd în ochi sclipirile de jad
ce oglindesc o întrebare surdă,
acele ace ale frunzelor de brad
ce-n inimă, adânc, o să-mi pătrundă.
Dar oare în străfundul gândurilor tale
eu am pătruns adânc și cu mult dor,
sunt oare vinovat că-n a ta cale
mi-am fâlfâit aripile în zbor?
Din marea mea albastră am revărsat
un suflet gol, pierdut, dar plin de tine,
furtuna inimii ce-n cale-a măturat
angoase, lacrimi multe și suspine.
Mă vei vedea vreodată așa cum sunt,
descoperit de platoșa fragilă,
mă vei primi și vei simți cât lupt
să mă ofer pe mine și viața mea umilă?