Concursuri Online

Anca Grigoriu, Proză scurtă, Grupa IV

To read this creation, request a translation by clicking the “Google Translate ” widget.

Anca Grigoriu participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a V-a, din Iași, România și are 49 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Tăcerea vorbește!

Dincolo de aparențe, dincolo de cuvinte e liniștea care spune povestea, e calmul care transmite trăirea, e gândul care, de cele mai multe ori, aleargă în paralel cu vorbele.
Necunoscutul din urma luminii, al zâmbetului poznaș și al mâinilor care ascund pleoapele, se strecoară imprevizibil, se inserează în adâncurile sferei. Trei globuri de basm cu zâne, balauri și praf de stele, clepsidre prăfuite uitate în colțuri tăinuite de semiobscuritate, vor să spargă cuvântul în mii de fărâme.
Ușa se deschide cu un scârțâit pierdut, zgomot produs de balamalele ruginite, de zăvoarele înțepenite de uitare. Un balansoar de lemn, plin de amintiri, încă se leagănă ușor. Printre scândurile bătute în geamuri, răzbate câte o rază plăpândă de speranță, speranța de-a simți. În mijlocul camerei, mă rotesc ca un minutar și încerc să mă las încălzită de consoane. Sunt timp, dar nu am timp, sunt sunet, dar am rătăcit vocalele, sunt o înșiruire de necunoscute care vor rămâne mereu o ecuație.
Ridic brațele deasupra capului și vreau să dau viață încăperii. Să alung mediocritatea, să acopăr griul din tablouri cu nuanțe pastelate, să mă joc cu lumini calde și reci, să redau strălucire zilei de mâine. Aș vrea atât de mult și totuși atât de puțin...
Aș vrea să găsesc imposibilul...
Aș vrea să nu mai fiu doar o poveste nespusă, necitită, uitată în file îngălbenite de timp!