To read this creation, request a translation by clicking the “Google Translate ” widget.

Mara Iulia Mușat participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a V-a, din Ploiești, România și are 12 ani. Este îndrumată de doamna Prof. Adriana Oprea, la Școala Gimnazială „Elena Doamna” Ploiești. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

                                                            Trandafirul 

            Într-o zi călduroasă de vară , o fată pe nume Charlotte a pornit în pădure pentru a citi o carte interesantă primită de la mătușa ei. Îndată ce a ajuns, s-a așezat la umbra unui stejar bătrân. Văzduhul mirosea a ierburi, frunze și flori proaspete. Aerul devenea arzător , iar soarele își scutura praful de aur.  
         În timp ce citea , a trecut iute pe lângă ea o pisică. Nu era orice pisică , ci una specială : avea o coadă stufoasă , niște ochi verzi pătrunzători , iar blana ei era de un albastru palid superb. Uimită, Charlotte a lăsat cartea pe iarba răcoroasă și moale ca de smarald și s-a dus după pisica misterioasă. A alergat prin pădurea umbroasă, printre copacii cu veșmântul de aramă, până când a ajuns la un trandafir vișiniu, cu petale pudrate, crescut într-un colț , luminat de câteva raze aurii. 
         Dintr-o dată, mustața firavă a felinei a atins trandafirul si aceasta dispăru fără urmă. Curioasă, fata s-a dus mai aproape de trandafir, atingându-i petalele fine, trezindu-se brusc pe o pajiște plină de un abur misterios . După câteva minute, când totul părea mai clar, pisica era cu mult înaintea ei. Charlotte a început să alerge după ea. Se afla pe o pajiște cu iarbă mare și stufoasă, cu niște maci firavi care dansau în bătaia rece a vântului. Deodată , Charlotte a văzut ceva neobișnuit : niște cărți zburând în văzduhul rece ca oglinda. Erau cărți colorate , cu animale neobișnuite pe copertă. Toate se duceau în același loc, dispărând fără urmă. Fata nu avea timp să suspecteze unde se duceau cărțile , ci voia să vadă unde se duce misterioasa pisică. Aceasta a ieșit din câmpul cu maci și a ajuns la o cascadă învolburată, unde apele spumegau. Părea că apa avea o strălucire intensă, în care se reflecta un curcubeu. Pe lângă cascadă , plutind pe o apă imaculată , erau niște nuferi de un roz pal. Pe pământul ud și rece se găseau niște cireși înfloriți. Aerul se umpluse de mireasma cireșilor , iar locul îți dădea o stare pozitivă. 
      Charlotte văzu că pisica se urcase într-un cireș și se uita la ea cu surprindere. Blana ei se zbârlise din cauza vântului care adia plăcut. Deodată , un grup de zebre trecu în goană pe lângă ea. Zebrele aveau dungi portocalii , o coamă lungă și moale și o pereche de aripi.       Acestea au trecut așa de repede , încât Charlotte abia le-a observat. Rămase surprinsă  și mută de uimire. 
-	Nu te speria! Erau doar niște zebre cu aripi care se duceau să adune polen din diferite flori, spuse pisica.
-	Polen din diferite flori? Pentru ce ? 
-	Pentru poveștile creaturilor de aici. Cele mai importante creaturi inventează povești care sunt scrise apoi de papagali și trimise in lumea cealaltă. Credeam că știi toate acestea...
-	Nu știu! Nici măcar nu știu unde sunt!
                O rafală puternică de vânt îi încâlci părul ondulat și roșcat al Charlottei. Praful rămas de la galopul zebrelor se împrăștia în aer. 
-	Urmează-mă , spuse pisica.

  Aceasta o ascultă si merseră împreună până ajunseră la o cetate măreață, înconjurată de câteva căsuțe. Cetatea părea a fi veche, cu o ușă impunătoare. Iedera împletise o perdea verde care îmbrăca zidurile cetății. Erau câteva geamuri mici din sticlă colorată, iar ca să ajungi acolo , trebuia să urci niște scări din piatră ciobită. Doi gargui păzeau intrarea, așteptând intrușii. Pisica s-a dus prima și a vorbit cu garguii într-o limbă pe care Charlotte nu o înțelegea; apoi ușa se deschise cu un scârțâit și pisica îi făcu semn să vină. Cei doi intrară în cetate, iar acum mergeau pe un hol îngust, plin de statui si tablouri. Și merseră ce merseră, până când ajunseră intr-o cameră unde un leu cu aripi de liliac stătea si scria ceva pe un pergament. 
-	Vino să-ți iei bagheta! șopti pisica.
      Charlotte se apropie si o baghetă zbură fix in mâna ei , iar pisica o învață o vrajă dintr-o carte groasa pe care scria cu niște litere ciudate : ” Vrăji și poțiuni”. Vraja îi ieși din prima.
      După aceea , pisica îi luă bagheta de la leul cu aripi de liliac. Din acest moment, Charlotte putea să facă vrăji oricând dorea. 
-	Oricine poate face parte din povești? 
-	Nu chiar...dar poți avea diferite contribuții in realizarea lor, cum ar fi scrierea sau găsirea unor obiecte. 
    Trecuseră câteva zile în care Charlotte aflase că misiunea ei in conceperea poveștilor era să găsească niște felinare fermecate dintr-o pădure . Fiind singura ființă umană din ținut, nu era ajutată de nimeni in găsirea lor. Dar , rămâne totuși un mister : de ce a fost adusă în ținut? Poate într-o zi va putea participa într-o poveste... Momentan îi plăcea contribuția ei : trebuia să se ducă într-o pădure misterioasă, cu plante rare. 
      După câtva timp, Charlotte , curioasă , a întrebat-o pe pisică: 
-	Mă pot întoarce acasă? 
-	Sigur ca da! Dar să nu uiți să ne mai vizitezi uneori...
       Așa că fata , a plecat printr-un portal. Și-a luat rămas bun de la animale si s-a întors la citit. Poate cartea pe care o citea venea chiar din lumea aceea. Charlotte sigur o va mai vizita, pentru că i-a plăcut interesanta si captivanta aventură.