To read this creation, request a translation by clicking the “Google Translate ” widget.

Rafaela-Alexandra Barac-Bologa participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a V-a, din Suceava, România și are 17 ani. Este îndrumată de doamna Prof. Simona Sofroni. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Adolescența

Mă simt ca un actor
Pierdut printre replici, roluri și costume
Același decor, personaje diferite
Povești concentrice, toate duc la tine.
Unde e adolescența?
Să fie oare în picăturile reci de ploaie
Din serile de vară în care dansam împreună
În mijlocul străzii? 
Sau să fie adolescența tot una cu iubirea infinită
Pe care ți-o port începând din măduva oaselor și până la marginea universului?
Unde m-am pierdut?
Am știut vreodată?
Sau am fost tot timpul
Un suflet rătăcit?
Pe care tu l-ai ancorat cu vorbe dulci…
Cu petalele de trandafiri pe care le-ai numit săruturi. 
Cum poate un copil ca mine
Să poarte un sentiment așa profund,
Așa matur, așa de sincer?
Mă întind pe iarbă, într-o pădure și
Las florile să mă îmbrățișeze.
Și totuși, niciodată nu o să fie ca îmbrățișările tale, 
Iar nicio picătură de rouă nu o să imite destul de bine
Lacrimile pe care le-am vărsat 
Pe cămașa ta colorată, cu palmieri. 
Până și cerul îmi amintește la perfecție
De ochii tăi
Și totuși, ei erau mai frumoși
Mai curați, mai luminoși.
Acum până și la miezul zilei
Cerul are pete.
Soarele nu mai zâmbește,
Iar celelalte stele nu mă mai ascultă
Așa cum o făceai tu.
Întoarce-mă în după-amiaza în care te-am
Îmbrățișat pentru prima dată
Și promite-mi că n-ai să ne lași
Să ne pierdem din nou.
Sau hai mai bine pe dealul
Unde te-am iubit cu adevărat pentru prima dată,
Iar luminile orașului îmi făceau inima să bată.
Hai să oprim timpul.


Un loc de-l știi doar tu

Există, oare,
Un loc doar pentru noi?
Să simți cum vântu’-ți suflă părul
Și să mă lași să-l împletesc.
Să alergăm nebune printr-o livadă,
De mere și cireșe.
Să te împiedici și să-mi cazi în brațe,
Pe piept, iar petalele să cadă și ele,
Parcă imitându-te pe tine.
Ochii, nebuni de-atâta dragoste,
Să se uite doar la mine
Și să-mi spui că n-o să știe nimeni.
Suntem doar noi și cerul,
Doar noi și apa din pârâu.
Îți pun o floare mică-n palmă
Și-ți zic să te gândești la mine.
Doar azi, căci mâine, totul se sfârșește,
Brusc, cum a și început.
Un loc de-l știi doar tu.


Sud

Mă uit spre sud
Cu soarele pe tâmpla dreaptă
Și luna pe tâmpla stângă.
Dinadins îmi străpung conștiința
Și îmi suspendă sufletul în infinit.
Sunt din nou
Doar eu și universul.
Ochii mi-s atât de sângerii,
Precum apus de noiembrie,
Încât te am doar pe tine în față.
Ca un fluture de noapte
Ieșind din hibernare
Și cu mâinile îmbrățișându-și strâns
Genunchii la piept
Ca să nu riște să îi evadeze cugetul.
Dar sunt aici să îl prind, drag fluture.
Sunt aici, cu soarele și luna, și 
Te așteptăm.