To read this content, please use the ‘Google Translate’ widget to request a translation.

Adina Nicoleta Pițigoi participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VI-a, din București, România și are 19 ani. Este îndrumată de Prof. Diana Basalic, Colegiul Național „Mihai Viteazul”. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Testament al iubirii
 
Ce simți când mâna ta de-a mea se prinde vinovată din nou,
Și pașii noștri desenează un dans la nesfârșit?
Când dai naștere unui râs pe care nu l-am auzit de când eram copilă,
Că niciodată de un străin nu m-am îndrăgostit. 
 
Ce gândești când doar mă privești lung și taci?
Observi că simt că mă iubești tainic și tare doare?
Când ochii tăi exprimă mai mult decât vreodată ar putea cuvintele,
Și inimile noastre pe cer, printre îngeri au început să zboare. 
 
Pe ringul nostru mut, am uitat că ceilalți mai există, 
Și ne pierdem în privirile noastre ce ard cuminți în secret, 
Când lumina vibrează pe chipul tău frumos și ochii tăi mă cheamă,
Că oricât m-aș uita acum la tine, nu ți-aș găsi vreun defect. 
 
Se va întoarce fiecare la lumea sa ce-l cheamă înapoi, 
Și pașii pe care i-am dansat sunt promisiuni ce nu vor fi îndeplinite, 
Parfumul tău, visul perfect, o iluzie neadevărată,
Știam de la început amândoi că vom rămâne cu inimile doar rănite. 
În pași de vals, încet, timpul hain ne-a rupt din visul nostru, 
Știam de-atunci ca ai simțit la fel, am așteptat să pleci, 
Și a trecut prea mult timp să mai recunosc ca îmi lipsești, 
Dar ai rămas a mea dragoste la prima vedere pe veci.


Veridicitatea iubirii 

Taina plămădirii sufletului meu te caută,
Călătoresc în ai tăi ochi ce mi-au înălțat pupila între stele,
Că nu pot găsi calea, adevărul și speranța, 
Decât atunci când, în a noastră reverie, mă plimb cu tine printre ele. 

Adevărul este siguranță, ardoare, veridicitate a sufletului, 
Foc ce doar prin iubire își prinde scânteile și se-aprinde, 
Când gândurile-mi sunt umbrite de un mister profund,
Răspunsul absolut doar când în brațe sufletul tău mă cuprinde. 

Că doar prin prisma ochilor tăi ce mă cunosc cel mai bine,
Ce mă transformă-n artă de fiecare dată când mă privesc, 
Se naște tainic o magie a deslușirii tuturor enigmelor lumii, 
Prin tine dobândesc viață veșnică, al meu înger ceresc. 

Simt iubirea din tine, umanitatea ce mă cuprinde,
Când palmele ni se unesc și sufletele ni se dezvăluie, 
Doar un sărut pe frunte și îngerii-mi șoptesc scopul iubirii noastre, 
O aură divină ne ocrotește și-ntr-un legământ sfânt ne învăluie. 
Noi doar iubind, primim și devenim lumină, 
Că veșnic aș putea să caut realitatea în lucruri vremelnice, lumești, 
Dar prin arta dorului și simplitatea dăruirii, 
Mi se arată toate minunile lumii prin purul fapt că mă iubești. 

Se oglindește în privirea ta un sens ce până acum a fost ascuns,
Că înainte am căutat adevărul în oameni goi și vorbe risipite, 
Dar n-am putut găsi decât iluzii, confuzie și pași pierduți,
Căutând calea cea bună în umbre și tăceri nesfârșite. 

Toate visele mele au devenit mai clare dintr-odată, 
Iubirea ta le-a apărat, le-a conturat, le-a luminat, 
Din haosul ce-mi frângea și străpungea gândirea și tăcerea, 
Tu mi-ai readus sclipirea, răbdarea, m-ai eliberat. 

Tu, răspunsul pe care l-am căutat o viață de confuzie, 
Mi-ai alungat durerea, fricile și mi-ai arătat profunzimea necunoscută, 
Înțelesul s-a ridicat pe cer ca o stea pentru tine, 
Prin dragostea ta, am regăsit a mea ființă acum renăscută.


Cenușa oarbelor iubiri
 
Îmi cer iertare că te-am iubit cât m-am iubit pe mine,
Deși stiam de la-nceput că dragostea nu era menită pentru tine,
Deși știam că va durea și va fi o tragică poveste,
Că astăzi simt că dragostea pentru nimeni nu mai este. 
 
Îmi cer iertare că am crezut în tine când nici tu n-o făceai,
Poate pentru că atât de tare părea că mă plăceai,
Pentru că dragostea m-a orbit și n-am putut sa văd cu adevărat cine ești,
Oarbă, irațională, sunt cea care-a ales să creadă în povești. 
 
Îmi cer iertare că sunt prea bună pentru cel ce ești,
Că am crezut că te vei schimba și că o să ajungi să fii capabil să iubești, 
Că am crezut că mă apreciezi și că mă placi cum sunt, 
Și că putem fi împreună în timpul scurt cât suntem pe pământ.
 
Îmi cer iertare că te credeam mult prea capabil să mă-ndrăgești,
Că am visat că, prin iubire, ai putea să te-ntregești,
Că te-am crezut o persoană mai bună și mai iubitoare,
C-am fost trădată de a ta dulce-nfățișare.