To read this content, please use the ‘Google Translate’ widget to request a translation.

Alexa-Andreea Crișan participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VI-a, din Valu lui Traian, Județul Constanța, România și are 24 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Prietena mea cea mai bună 

Zi de zi, printre soare, apă, stele, foc, cer, pământ și lună,
Și nopți, pentru mine și cu sine-mi și codrii care ne cunună;
Deasupra mea, cu și pentru mine, bate-n a-mi inimii brumă 
A tuturor, a vieții toată, a ta și a mea prietenă cea mai bună.

Ea mă-neacă cu cuvintele pe care trebuie să le scrâjnesc,
Și-nrobește toate adevărurile lumii ce trebuie să le trăiesc.
Căci una-i furia, ea care-mi trece doru-n sacru și focul meu,
Ea îl sculptează-n pedeapsă pentru orice preot sau ateu.

Ce-ar fi sufletul meu azi, dacă ieri n-aș fi zbierat la zmei?
Dacă nu m-aș fi zbătut să nu rabd orice-mi porunceau ei?
Zi-mi tu, străine prea binevoitor, cine-i om ca cer senin,
Cine-i demn și fără viciu, dar fără sine, fără stele și venin?

Strigă tu acum, țipă cu urletul unui înrobit al durerii păgâne!
Cine te-ar plânge? Și nu-mi spune de cel ce-i spui „Stăpâne”!
Stăpânul ți-a dat ce a dat la toată lumea, o inimă și ceva furie.
Iar inima bate, ceasul trece cu anii și furia mi-a dat viață mie.

Furia a țipat la mine, din mine, cu mine, „Mergi mai departe!”;
Furia mi-a zâmbit, m-a ridicat în picioare când mă târam pe coate.
Și anii au trecut, iar eu, eu am devenit furie. S-ar auzi că-s nebună
Pentru că nu înțeleg ei că furia... este prietena mea cea mai bună.

 
Pisica neagră 

Cum pot să-ți explic eu ție, tu, urmaș al lui Adam, cu drepturi depline,
Că eu sunt croită pentru războaie, dueluri și păcate, dar nu pentru tine?
Că eu sunt dorul ce-ți otrăvește măduva din oase zi după zi și nopți în alb;
Că sunt ultima rază de soare a apusului care se luptă cu al lui Zeus codalb.

Nu este fiară mai sălbatică decât inima celei ce n-a mai iubit un Prometeu.
Dar tu, sărmane muritor, cu sânge cald ce curge pentru mine, tu nu ești zeu.
Iar eu sunt, eu sunt altar pentru zei și ambrozia care-i hrănește cu veșnicie.
Iar tu, tu ești orice și oricine, tu ești darul pe care zeii mi l-au făurit doar mie.

Am să-ți spun doar acum, eu sunt ispita durerii unei morți ce întârzie să vină.
Sunt sarea presărată peste rana deschisă a inimi frânte de-o simplă străină.
Sunt viața care-ți încălzește buricele degetelor, când lumea-i prada crivățului.
Sunt ziua de azi pentru care te rugai ieri și promisa liniște morbidă a somnului.

Eu sunt pisica neagră ce-ți taie calea, dar pe-al cărui blestem îl sorbi cu poftă,
Și faci orice doar să nu te dai trei pași inapoi, plătești cu viața-ți tot ce te costă.
Eu calea-ți tai pentru tot ce a fost, tot ce va fi și este și tot ce a vrut să fie sortit.
În fiecare viață și din moarte-n moarte, să-ți amintești mereu că eu te-am iubit.  


Flori de mai (iubește-mă din nou) 

Mai nu-i maiul celor care n-au iubit și nu vor a fi iubiți.
Mai este poarta către nemurire și leagănul pentru sortiți.
Mai nu-i lună de prisos, căci florile lui nu-s dumnezeiești.
Din păcat în păcat și din soare-n stele, florile să-mi trăiești.

Să-mi aduci flori de mai și flori de mai stai, pentru început.
Apoi, dă-mi flori de mai ține-mă de mână și flori de au căzut
În ziua în care noi ne-am cunoscut. Mai ții tu oare minte ziua
Când stele lui mai nu străluceau, iar florile plângeau cu roua?

Când cu un zâmbet strâmb și flori din altă viață ce am trecut,
La pragul meu, când ai sosit, străin mie, de noi, un necunoscut?
Cum să-ți spun eu că ochii tăi m-au privit goi, când am murit
Într-un alt timp și altă lume, cu florile unui mai ce ne-a iubit?

Eu eram albă, iar tu erai trecut, dar ochii tăi-mi aduc aminte
De florile muribunde și îndrăgostite ale unui mai ce nu minte.
Ești tu, oare, cel care m-a pierdut când nu eram cine sunt azi?
Ai ochii lui și gropița în obraz, dar nu ai mirosul lui de brazi.

Iar sortitul meu de mai, miroase a verde și a liniște deplină.
Dar tu azi mă privești, cu ochii lui de mai, ca pe orice străină.
Mai nu-i maiul acela, în care să uiți că m-ai purtat în cavou.
Din păcatul lui mai îți cer azi flori de mai iubește-mă din nou.