To read this content, please use the ‘Google Translate’ widget to request a translation.

Alexia Maria Dragomir participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VI-a, din Ploiești, România și are 16 ani. Este elevă a Colegiului Național ,,Ion Luca Caragiale” Ploiești. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Perle de eternitate

Prin porțile de fier,
Unde gândurile neplăcute pier,
Cum depășesc al timpului prag
Și alunecă de pe al minții șirag

Cu perle de o sclipire,
La o lumii soare aurit referire,
Ce se scaldă-n marea de cuvinte,
Doar prin gânduri, doar prin minte.

Când noaptea fuge printre stele
Și parcă se ascunde chiar și de ele,
Iar prin ramurile de copaci
Și prin ale câmpurilor maci,

Unde au ciripit o mie de ciocuri
Se strecoară pe a locuri
O atmosferă și anume,
Daca n-ați putea presupune,

Ca un sunet dintr-o melodie,
Ca un tablou pus pe hârtie,
Cât doi timpi într-un moment
Ce se aud din al vieții instrument

În clipele de liniște asurzitoare,
Când nu se aude nici zgomot de izvoare,
Ce alunecă pe pași de dans,
Păstrându-și al lor balans
Printre pietre umezite
Și prin zgomote neauzite.


De o mie de ori

De o mie de ori aş putea
Privi gândul cum plutea
Pe apa timpurie în depărtare,
Cât mii de cuvinte într-o singură suflare
Ce se aud în a linştii şoaptă,
Ca o cireaşă ce nu e încă coaptă.

Şi de o mie de ori aş spune
Aceleaşi lucruri sub alt nume ,
Poate doar cu altă prefaţă,
Atârnând parcă de un fir de aţă

Ce se clatină când suflă vântul,
Luându-si, ai zice, avântul
Să pornescă în continuare
De gândurile le-ar putea da spre uitare.

Şi de o mie de ori n-aş pășii mai departe
Şi n-aş închide acea carte,
De timpul auriu n-ar fi expirat
Şi de clopotele amărui n-ar fi sunat.

Dar presupun că vor rămâne toate
Numai şi doar un simplu ,,poate”,
Vorbind într-o doară teoretic,
Al meu gând ipotetic
Cel păstrez aproape
Să nu se scalde-n alte ape.


Odată si atât

Din parte în parte
Ale minţii gânduri deşarte,
Încă de pe vremea trecută
Ce nici nu te ajută,
Dar nici nu te lasă,

Ce pe a locuri țese
O mie şi una de cuvinte
Ce multe ar spune,
Dar tăcerea este tot ce va rămâne.

Calcând pe urmele de pași,
Ce de o clipă îi pierdeai
Numa’ vântul i-ar mai găsi,
Prin raze blânde şi auri

Ca să ghideze calea,
Căci lungă mai e valea
La drum de deal,
Nu ce mi-aş fi imaginat ideal,

Dar şi calea de o fi să fie,
Scurtă cât o clipă dintr-o mie,
Cu amărăciune înainte te-ai îndrepta
Către direcţia ce mintea ţi-o dorea,

Căci greu e sa înaintezi
Când deja sfârşitul drumului îl vezi.
Ceva ce părea menit doar să rămână
Ca o ploaie ce se amână

Şi ca un gând 
Să-l sufle un vânt
Şi să-l poarte în depărtare
Căci de altfel amar e gustul de uitare.

Şi peisajul ușor în ceaţă
Ce ți se preschimbă în faţa
Pe doar şi numai un moment 
Turnat parcă din ciment
Pe aleea de odată
Să nu se schimbe niciodată
Şi cu o blândă șuierare
Contrazicând a timpului accelerare