To read this content, please use the ‘Google Translate’ widget to request a translation.

Ana Elis Negrea participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VI-a, din Timișoara, România și are 9 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

O pisicǎ neastâmpǎratǎ

Eu știu bine o pisicǎ,
E hoinarǎ 
Și cam micǎ,
Dar și rarǎ,
Cǎci nu vezi des așa pisicǎ!

Ea n-ascultǎ niciodatǎ,
Şi mǎnâncǎ marmeladǎ,
Ce pisicǎ neînvǎțatǎ!
Are ghiare ca o spadǎ,
Şi se crede neîfricatǎ.

Eu educ pisica mea
Sǎ nu ajungǎ așa,
O lacomǎ ca ea.
Dar ea face doar ce vrea…
Sǎ impresioneze lumea! 


Sǎmânța de pǎpǎdie

O sǎmânțǎ de pǎpǎdie
A fost purtatǎ de vijelie,
Şi adusǎ pe o câmpie,
Veselǎ și hazlie,	
Perfect pentru o pǎpǎdie!

Planta a suferit
Ea nu a gǎsit 
Adǎpost ferit.
Pǎmântul l-a acoperit.
Şi repede a înverzit.

Setea începea
Totul o durea
Nimic nu putea.
Brusc roua sosea
Şi-ncet, încet își revenea.

Soarele vesel surâse 
Dar ceva o durea,
Doar o razǎ-n ea pǎtrunse
Şi sǎmânța strǎlucea.

O tulpinǎ fir de ațǎ
Ajungând așa mǎreațǎ,
Cu o frunzǎ creațǎ
Suflatǎ-n verdeațǎ
Aducând o nouǎ viațǎ!



Vizitǎ la pitici

Iarna rece a plecat,
Ea singurǎ ne-a lǎsat
Pânǎ primǎvara iar ne-a salutat.
Florile le-a înǎlțat
Şi iarba a salvat.

În spatele unui copac,
Ceva nu era pe plac.
Apoi un glas rece posac
Vine-n atac.
Iar eu speriatǎ, nu știu ce sǎ fac.

Acolo era o ceatǎ de pitici,
Trei mici,
Și doi amici.
Ei toți mergeau pe aici
La casa lor primitoare.

Am primit felicitǎri
Si o invitație 
La casa lor cea mai tare,
Unde am servit mâncare
Cu tot ce e mai bun și mare.

Nu am isprǎvit sǎ ajung înainte de rǎsǎrit.
Eu apoi m-am silit
Sǎ merg în schimb liniștit
La cǎsuța mea feritǎ.

Ce bine era sǎ ajung,
La casa mea din crâng.
Cu un cǎscat lung
Spre lumea visurilor adânci amintind,
Eu mǎ întind.