To read this content, please use the ‘Google Translate’ widget to request a translation.

Antonia Marinescu participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VI-a, din 1 Decembrie, Judet Ilfov, România și are 16 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

	De ce?

Îngropați în motive, încă neinventate,
În umbra nepăsării ce le-nghite pe toate,
Se zbate o speranță să iasă la lumina,
Să își ghideze astre, precum o lună plină.

O flacără ascunsă, ce însă nu se stinge,
Un munte de eșec bestia îl impinge,
Dinspre trecutul mort în nesperat suspans
Înspre lumina ceții și versatilul dans.

Căci de v-ați întrebat
Dar ce s-a întamplat?
Si ce e toată asta, un banal exponat?
În propria gandire
Trăim legați de fire.
O singură-ntrebare
Este referitoare
La ce ne încolțește si ce nu ne dă pace
Într-un adânc sihastru și ignorat, de ce?

O lume neștiută, un univers bizar,
O viață nesperată ce ne-a fost dată-n dar.
Un marș la unison printre ai săi ghețari,
O trecere naivă de-ai negrului portari.

Căci mai picăm pe gânduri, vrem să le știm pe toate,
Dar cu ce scop acestea, căci sunt nenumarate.
Ne mințim și o credem, iar asta-i cel mai grav;
Glasul, cândva puternic, se stinge lin, suav.


	Nu uita

În lumină de reflectoare,
Când încercarea temătoare
Se transformă într-o trăire
De a eșecului sfințire
Și de-a frumosului corvoadă
Ce răzbește-n veșnica sfadă.

O să mă văd și-o să mă-nchin
În fața viului destin,
Din zile lungi croit, orbește,
Ce fericirea mi-o citește.

Căci Soarele va răsări
Mereu, în fiecare zi,
Iar luna va acapara
Întuneric de noapte grea.
Dar tu vei fi, și da, și ba,
Și-n zori de cântec vei spera,
Copilărește și orbește,
Să nu îți pierzi strălucirea.

În diminețile ploioase,
Când nu mișcă fire de fraze
Să-mbărbăteze pe toți,
Pe victorioși cinstiți și hoți,
Și pe înfrânții în adânc,
Ce-n suflete încă mai plâng.
O să mă cred și-o să mă las
Pe valul maestrului ceas.
Și-o să mă poarte-n neștiut,
Unde totul e cunoscut.


	Umbre
    
       Pentru-aceia care cred
       Că Pământul e șubred
       Pentru-aceia care neagă
       Și ce trăiesc fără vlagă.

      Pentru cei ce s-au pierdut,
      Pentru cei ce au căzut,
      O, dragi desconsiderați,
      Noi suntem cu toții frați.

      Mai aproape, mai departe,
      Luptăm mereu, parte-n parte.  
      Mai înalți și mai pitici 
      Călcăm în picioare frici.

     Căci când suntem împreună
     Cu raze de soare tună.
     Și-n momentele pierdute, rătăciți în spaime mute,
     Se găsește o speranță într-un vag cândva,
     O oază de pustiu ce totul va lumina.

     Ce crezi că e relevant
     Într-o lume surdo-mută
     Să vorbești non-stop în neant
     Sau să faci moneda sută?

     E impact emoțional
     Într-o strofă de banal,
     Dar e crud și complicat
     Să te simți falsificat.