To read this content, please use the ‘Google Translate’ widget to request a translation.

Cristiana Delia-Maria Oltean participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VI-a, din Târgu Mureș, România și are 16 ani. Este îndrumată de Prof. Consuela Manuela Pop, Colegiul Național „Unirea”. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

     Balul florilor

      A fost odată ca niciodată, într-o împărăție înflorită, ascunsă între coline înverzite și râuri cristaline, un prinț foarte trist, pe nume Narcis. Tatăl acestuia era foarte bolnav, inima sa bătând tot mai încet de la o zi la alta, dar asta nu-l împiedica să-și petreacă ultimele sale momente alături de fiul său.
­	- O ultimă dorință aș avea înainte de a-mi înălța sufletul către ceruri, spuse regele.
­	- Orice, tată, spune și se va îndeplini, răspunse fiul. 
­	- Tu ești moștenitorul tronului, va fi rândul tău să conduci regatul acesta, dar nu aș vrea să o faci singur. Îți voi organiza un bal, alături de slujitorii mei, unde îți vei putea găsi regina, cu care să conduci peste popor cu altruism, empatie și onestitate, îl îndemnă tatăl său.
       Zis și făcut, în doar câteva zile totul era aranjat, curtea interioară era luminată de felinare cu flăcări tremurătoare, grădinile împodobite cu flori multicolore și fântâni arteziene. În interior, sălile castelului erau decorate cu panglici de mătase și candelabre din cristal, tronul din aur masiv și catifea roșie dominând sala balului. 
       Sosind ziua marelui bal, într-o frumoasă seară de primăvară, în timp ce greierii cântau în orchestra regală, rând pe rând, invitatele începuseră să sosească, având veșmintele decorate cu tot felul de flori. De pe dealurile de est, unele fete aveau rochiile făcute din ghiocei:
­	- Rochia mea seamănă cu niște clopoței! 
      Altele din bujori rozalii, strălucind peste suratele sale:
­	- A mea este mai bogată, are mai multe petale decât a ta!
       De pe dealurile de vest, domnișoarele aveau costumele din zambilele parfumate și viorelele, asemenea unor stele albastre. 
       Primul dans s-a anunțat. Prinții de pe meleagurile regale își invitaseră iubitele la vals, iar în fața tronului se formase un șir de domnișoare care veniseră pentru a deveni viitoarele mirese ale prințului. Narcis le privea pe fiecare în parte, le analiza comportamentul, atitudinea, încercând să o aleagă pe cea mai potrivită pretendentă la tron.
­	- Dragă prinț, eu am cea mai suavă voce din împărăție, vă voi încânta auzul cu câte o melodie în fiecare dimineață, spuse una dintre fete.
­	- Eu îți voi pregăti câte un festin în fiecare zi, cu cele mai gustoase bucate pe care le-ai mâncat vreodată, spuse alta.
      Însă cu niciuna nu simțea o ,,sclipire’’.
      Deodată, ușile palatului se deschiseră brusc și intră ca o vijelie Anemona, cea mai lăudăroasă fată din regat, cu ochii adânci și pătrunzători care se uită până în sufletul tău, părul blondin ca soarele, tenul rozaliu precum bujorii înfloriți și buzele roșii ca lanul de maci.
­	- Prințișorule, am o propunere pentru tine..., spuse Anemona, dându-și părul într-o parte.
­	- Nu ești binevenită la balul acesta!, strigă Narcis pe un ton impunător.
­	- Nu puteam rata această ocazie, deci îți sugerez să-mi acorzi un moment din timpul tău, îl îndemnă domnișoara pe prinț. Îți pot oferi leacul pentru boala tatălui tău, în schimbul căsătoriei cu tine, să devin împărăteasa regatului.
       Prințul stă pe gânduri, râvnind să accepte oferta Anemonei, în speranța de a-l mai avea pe tatăl său aproape, dar își aminti dorința sa înainte de moarte.
­	- Îi voi respecta cuvântul tatălui meu și îmi voi găsi o regină pe care să o aleg cu inima, nu cu mintea, neavând sentimente față de mireasa mea, spuse Narcis, făcând semn gărzilor să o escorteze afară din palat.
      Mânioasă, fata decise să verse un blestem asupra întregului popor. Fiecare persoană din regat avea câte o floare predestinată, care îl ținea în viață și îi purta numele. Fără acestea, poporul avea să moară, așa că Anemona puse o vrajă asupra tuturor florilor din împărăție, ca să se ofilească cât mai greu posibil, nemaiputând vorbi, vedea și auzi, oferindu-le o moarte încetinită și sumbră.
­	- Dacă eu nu te pot avea, atunci nicio domnișoară din împărăție nu va putea, iar nici pe tatăl tău nu-l vei putea salva!
      Obrajii roșii înfierbântați ai prințului erau acum străbătuți de picăturile amare care îi inundau ochii. La un moment dat, din spatele sălii balului se auzi o voce, suavă și inocentă:
­	- Te înșeli, Anemona, există totuși un destin, scris undeva sus în cer pentru fiecare!
      Era o fată, cu trăsăturile gingașe, buzele roșiatice ca zmeura, părul lung și negru ca noaptea înstelată și ochii albaștri ca valurile mării, pe nume Iasmina, prietena din copilărie al lui Narcis. 
­	- Cum?! Nu se poate! Vraja mea i-a făcut pe toți să nu mai poată vorbi!, strigă disperată Anemona.
       Aceasta începu să arunce vrăji asupra Iasminei, în timp ce fata se apropia de prinț, dar în zadar, deoarece fata era protejată de către cineva. Ajunsă în fața prințului, cei doi, privindu-se cu ochi buni, se simțeau ca atunci când erau copii, încă având sentimente unul față de celălalt. Prințul înțelese că cea mai potrivită persoană care să conducă alături de el, în care poate avea încredere deplină, pe care o va respecta indiferent de situație și o va iubi nemărginit va fi chiar Iasmina. Atunci, o sărută, iar blestemul se rupsese. Fără pic de nădejde rămasă, Anemona strigă spre ceruri, timp în care se transformă într-un nor de fum roșu.
       Invitații și oamenii din regat își recăpătaseră simțurile, uitând cele întâmplate, iar florile lor își recăpătaseră traiul. Muzicanții au început să cânte, perechile să danseze, iar prințul, nedumerit, o întrebă pe Iasmina:
­	- Cum... Cum de nu ai fost atinsă de vrajă?
­	- Mulțumește-i tatălui tău care mi-a protejat floarea! Și-a amintit de momentele în care îi povesteai de mine, de amintirile pe care le-am împărțit când eram mici și nu numai. Cum iubirea îți era scrisă în privire, în gesturi, în vorbe, cum nu ai încetat nici până în clipa de față să-ți negi sentimentele, ci doar să le intensifici, prin dorul pe care-l țineai în tine, îi mărturisi Iasmina, lacrimi formându-se în ochii ei.
­	- Îți promit, pe ce am mai sfânt, că-l voi face mândru pe tatăl meu, domnind cu femeia pe care o iubesc și o prețuiesc alături de mine!, îi declară Narcis, îndreptându-și privirea spre invitați.
­	- Să se răspândească peste meleaguri și peste mări că regatul nostru și-a găsit regina!
       Și au trăit fericiți, până la adânci bătrâneți...