To read this content, please use the ‘Google Translate’ widget to request a translation.

Elena-Diana Chiriac participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VI-a, din Țibana, județul Iași, România și are 13 ani. Este îndrumată de Prof. Ioana Diaconu, Școala Profesională de Industrie Alimentară Țibana. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

     Misterul stelelor care dispar

      În ziarul domnului Bu-Hu-Hu apăruse de mult știrea dispariției stelelor, care îi măcina pe locuitorii Pădurii Înstelate. Oly, cel mai mic, simpatic și curios pui din întregul sat al bufnițelor își bătea de zor micul căpșor încercând să își dea seama ce se petrecea cu astrele. În fiecare zbor de noapte realiza cu tristețe că stelele se tot împuținau și se temea pentru ce avea să se întâmple într-un final.
       Într-o noapte, o întrebă pe mama lui:
       – Mami, te-ai gândit că stelele ar putea migra? Poate li s-a făcut frig și pleacă undeva unde este mai cald și se vor întoarce mai târziu.
      – Mi s-a spus de mii de ori că ai o imaginație bogată, dar încă mă surprinzi, Oly scumpule! Cât despre teoria ta, nu se știe, dragule, lumea e plină de mistere!
       Oly își înclină capul într-o parte privind măreața Perlă a Nopții. I se părea curios faptul că unii oameni aveau o mulțime de cunoștințe, dar, de fapt, nu știau nici măcar o firimitură din misterele universului. Știa însă că eroina lui, Luna, Paznica Stelelor, care era pentru cei mai mulți doar o legendă despre o bufniță ce veghea Pădurea Înstelată, era singura care putea restabili lucrurile.
       Oly era mai hotărât ca niciodată. Dacă nicio altă bufniță nu avea de gând să o caute pe Luna, va porni chiar el după salvatoare. Avea prilejul perfect, căci părinții săi erau chemați de urgență la un consiliu, iar puișori ca el nu aveau voie să participe. Astfel, după ce mămica îl mai sărută o ultimă dată pe frunte, iar tatăl lui îi spuse să fie atent, Oly ieși în aerul rece și își desfăcu aripioarele, înălțându-se spre cer, către reședința Lunei. Îi luă mult timp să realizeze cât de îndepărtată era de fapt Perla Nopții și zbură mult, mult și bine. La un moment dat, aproape se ciocni de o stea și se feri atât de brusc încât se dezechilibră din zbor.
       – Of, micuțule, ce nesăbuință încercai să faci? Nu știi că nimeni nu se poate apropia într-atât de tare de Perla Nopții?
       Buimăcit, Oly realiză că în gheare îl ținea o bufniță uriașă argintie cu un cioc mare, sidefiu și ochi ce străluceau mai frumos decât orice stea pe care o zărise vreodată. Era chiar Luna!
       De la ea află că stelele erau mai mult decât niște luminițe pe cerul nopții. Fiecare dintre ele purta o poveste. Din păcate, atunci când nimeni nu mai spunea o poveste, aceasta se uita și steaua ei pălea. Stelele nu dispăreau cu adevărat, ci doar își pierdeau strălucirea. Pădurea Înstelată fusese cândva un sat al poveștilor, deasupra sa pâlpâind milioane de stele, dar cu timpul poveștile s-au uitat și stelele au pălit, împuținându-se pe zi ce trecea. 
       – Tu ești singurul care ne poate salva, fiindcă doar tu mai crezi în povești, îi spuse Luna.
       Oly nu înțelegea cum ar fi putut el să facă asta. Luna plană puțin pe cerul nopții, după care reveni lângă el cu un bulgăre luminos în cioc. Toți priveau cum micul pui zbura cu o stea între gheruțe și lăsa în urma lui un praf strălucitor. Ateriză și eliberă steluța din strânsoare. Aceasta explodă, umplând cerul de o lumină blândă. Pe bolta cerească au început să danseze constelații, ce se întruchipau în personaje fantastice, spunând povești pe care doar inima le putea auzi și înțelege.
       De atunci, Luna, Paznica Stelelor a avut de vegheat din ce în ce mai multe astre, Pădurea Înstelată recăpătându-și splendoarea de odinioară. Toate acestea datorită unui puișor care a avut curajul să creadă în povești.