To read this content, please use the ‘Google Translate’ widget to request a translation.

Eva Maria Moroiu participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VI-a, din Slobozia, Județul Ialomița, România și are 13 ani. Este îndrumată de Prof. Victorița Bătrâncea, Școala Gimnazială Nr. 3 Slobozia. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

      Călătoria din ținutul basmelor pierdute

      A fost odată ca niciodată...Nu, de fapt nici nu s-a întâmplat acum prea mult timp și acesta clar nu este un basm pe care bunica mi-l citea înainte de culcare. 
      Ups, cred că am uitat să mă prezint. Numele meu este Adelina și am 13 ani. De când eram mică, am fost foarte pasionată de lectură.. .poate că familia mi-a insuflat această pasiune, însă știu cu certitudine că nu a existat nici măcar o carte în bibliotecă pe care nu am citit-o. Cărțile sunt atât de interesante si captivante! În plus, pentru mine sunt un mod de relaxare, după o zi grea. Îmi plac literatura română, universală, chiar și cărțile nonficționale, însă cred cu putere că nimic nu se compară cu basmele. Au fost preferatele mele, încă din copilărie- mai ales cele citite de bunica - și am ajuns să le iubesc foarte mult. 
      Aici începe povestea mea. Era o seară obișnuită, pe la finalul lunii mai. M-am întors de la școală, mi-am făcut temele și m-am așezat în pat. Am deschis cartea pe care o citeam de câteva zile, „Basme românești” și m-am cufundat într-o lectură adâncă. Nimic din jur nu mai conta...eram doar eu și cartea pe care o citeam, eu și personajele de basm( să fi un cititor pasionat chiar este fascinant). Era de parcă devenisem Frumoasa Adormită și căzusem într-un somn adânc, care era, de fapt, lectura. Când am deschis ochii, nu mă mai aflam în patul meu, ci într-o pădure întunecată. În jurul meu se aflau copaci siniștri, iar vuietul vântului era de-a dreptul înfricoșător. Am crezut că urma să îmi găsesc sfârșitul acolo și am încercat să accept acea idee. Chiar când am ajuns să cred că nu aveam scăpare și că moartea se apropia cumplit de repede, am auzit o voce calmă și caldă:
     -Te simți bine? a întrebat vocea.
      Am privit în direcția de unde venea sunetul și am văzut un băiat. Înfățișarea sa îți tăia răsuflarea și am crezut că poate sfârșitul venise sub forma unui băiat fermecător, care a făcut să îmi sară inima din piept. Acesta era înalt, avea păr negru ca tăciunele, ochi verzi ca smaraldul, care aveau o sclipire jucăușă în ei, obraji îmbujorați și buze trandafirii. Purta un costum alb, cu broderii aurite și pe cap avea o coroană strălucitoare.
     -Da, dar...tu cine ești? am întrebat.
     -Cine sunt? Ei bine, sunt mezinul lui Roșu-Împărat, Făt-Frumos, a răspuns acesta. Tu cine ești?
     -Eu sunt Adelina.
     -Adelina...ce nume straniu. Nu am mai auzit de tine până acum.
     -Asta este pentru că nu sunt de aici, am mințit. Sunt venită în vizită.
     -În vizită? Cred că tata ar trebui să te cunoască. Haide! Te ajut să urci.
     Făt-Frumos m-a ajutat să urc pe armăsarul său și am pornit către palat.
     Când am ajuns, m-a prezentat tatălui său, care a fost puțin suspicios la început, însă care a ajuns să mă simpatizeze. Mi-a oferit una dintre cele mai bune și elegante camere din palat și s-a oferit să mă găzduiască peste noapte. M-am așezat în patul cu așternuturi moi, de mătase și am adormit buștean.
     -Tată, cine este fata aceasta? De obicei,nu ești atât de primitor cu străinii, i-a spus Făt-Frumos tatalui său, în acea seară. Ce este atât de special la ea?
     -Fiule, tu nu înțelegi! Ea este salvarea despre care ne-a spus Zâna Zânelor cu mulți ani în urmă. Ea este destinată să ne salveze de Zmeul Zmeilor și de Zmeoaică. Așa că, fiule, mâine, când va cânta cocoșul, vreau să porniți la drum. Te voi lăsa să îți alegi armura și calul pe care ți le dorești, însă vreau să te văd întors acasă cu bine și cu Zmeul Zmeilor învins.
     -Desigur, tată!
     În aceea dimineață, Făt-Frumos și cu mine am pornit la drum, cu forțe proaspete. Prințul mi-a explicat despre ce era vorba și am înțeles. Împreună, am străbătut dealuri și munți, iar la apusul soarelui, am dat peste o casă. Am intrat și am văzut o femeie bătrână, cu un nas borcănat și riduri adânci, însă care era îmbrăcată frumos și care avea o casă curată. Am cerut găzduire pentru acea noapte, iar femeia a acceptat, cu condiția ca noi doi  să avem grijă de animalele sale, pentru o oră. Am acceptat și am mers să vedem animalele, dar ne-am trezit față în față cu ditamai lighioanele. Cu toate acestea, speranța noastră nu a dispărut și cu calmitate am reușit să îmblânzim lighioanele. Femeia, despre care am aflat că era Sfânta Vineri, ne-a primit cu bunătate și ne-a ospătat, apoi a început să vorbescă despre misiunea nostră. Ne-a spus că nu ne putea ajuta, dar că Statu-Palmă-Barbă-Cot avea răspunsul la întrebările noastre. În aceea dimineață, ne-a oferit o hartă care ne ducea la pitic și ne-a urat să ne întoarcem cu bine. 
     După ce am călătorit prin ținuturi dogoritoare și tărâmuri înghețate, am ajuns la pitic, care era călare pe un iepure șchiop.
     -Bună! Tu ești Statu-Palmă-Barbă-Cot? a întrebat Făt-Frumos.
     -Singurul și unicul, a răspuns acesta. Ce vă aduce pe aici?
     -Vrem să știm cum să ajungem la palatul Zmeului-Zmeilor, am zis eu.
     -O, da, am auzit de voi. Vă voi răspunde, dacă și voi îmi răspundeți la o întrebare. De acord? 
     -Desigur! am spus în cor.
     -Cine merge și tot stă pe loc?
     Am încercat să conexez tot ceea ce am citit până atunci, iar în final am spus:„Ceasul!”.
     -Corect! Palatul Zmeului este în sud. Urmați poteca și veți ajunge. Însă vă avertizez, este foarte periculos. Am auzit că le ține captive pe zâne și pe Ileana Cosânzeana.
     -Mulțumim! I-am spus piticului și am pornit pe potecă.
     La un moment dat, am ajuns aproape de o pădure. Ne-am afundat înăuntrul ei și am întâlnit  o femeie înfricoșătoare: Muma Pădurii. Aceasta ne-a atacat, iar partenerul meu de misiune s-a luptat cu ea trei zile și trei nopți, până a dovedit-o. Când a reușit să o învingă, pocitania s-a transformat într-o tânără prințesă, care ne-a mulțumit că am ridicat blestemul aruncat de Zmeul-Zmeilor asupra sa. Apoi, aceasta a plecat către împărăția tatălui său, bucuroasă că fusese eliberată. Am mers mai departe. 
     Într-un final, am ajuns la palatul zmeului. În timp ce Făt-Frumos se lupta cu Zmeul, am reușit să mă împrietenesc cu Zmeoaica, prefăcându-mă că sunt rea și am adormit-o utilizând un elixir magic. După ce prințul l-a ucis pe zmeu, a venit repede și a omorât-o și pe Zmeoaica adormită. 
     Imediat, ce răul a fost învins, zânele au apărut, cu zâmbete pe chipuri, iar Făt-Frumos și Ileana Cosânzeana s-au îndrăgostit la prima vedere și s-au căsătorit numaidecât. Zânele ne-au mulțumit și au plecat fiecare în alt colț al lumii pentrua răspândi binele și frumosul oamenilor buni.
     Ne-am întors la palat, iar Roșu-Împărat a izbucnit în lacrimi de fericire când și-a văzut fiul nevătămat, însurat și cu Zmeul învins. S-a oferit să mă răsplătească, însă am refuzat. Nu aveam nevoie de o răsplată, pentru că am adus fericire unui ținut. Era de ajuns pentru mine.
     În timp ce purtam acea discuție cu împăratul, un zgomot s-a auzit și chiar atunci am deschis ochii. Lumina dimineții m-a orbit și am observat că adormisem, citind cartea. Deci totul a fost doar un vis? Aventura mea nu a însemnat nimic? M-au podidit lacrimile. De ce nu putea fi real? De ce viața nu este precum în basme. Poate că a fost prea frumos ca să fie adevărat, însă știu că nu voi uita niciodată această experiență fantastică!